Melancolie (Anghel)

Jump to navigation Jump to search
Melancolie
de Dimitrie Anghel
Publicată în Pagini literare, 14 nov. 1899 (sub titlul "În grădină")


Miresme dulci plutesc în aer sub bolți umbrite de liane,
Și-i liniște-n grădina toată și pace ca-ntr-o săhăstrie
În care-ar fi murit viața învinsă de melancolie.
Din trandafiri, ici-colo, pică petale albe, diafane.

Ș-un glas de greier nu s-aude macar să-nalțe imnul vieții,
Să rupă liniștea țăsută în jurul celor ce-au să moară;
Își face cuib uitarea tristă și pacea crește funerară,
Pe unde pasul nu mai calcă și nu mai cîntă cîntăreții.

Cu visuri, cu gînduri frumoase, cu fantazia mea, cu viață,
Învins de-o milă nesfîrșită aș vrea să-npoporez natura;
Dar brațele îmi cad trudite și mută îmi rămîne gura,
Simțind-nelămurit în mine că numai liniștea-i măreață.

Un cînt, cît de duios, acuma n-ar fi el oare-o pîngărire,
Cînd e atîta armonie în ne-trerupta, sfînta pace?
Grădina e-o poemă dulce și, vezi tu, vîntul care tace,
E ca o mînă adormită pe coarda rupt-a unei lire.

Somn bun ș-odihnitor, natură, somn bun; cîntărilor vieții
Azi prețuiesc tăcerea morții - veni-va altul poate-odată
Ca prin povești să te trezească spuindu-ți vorba fermecată,
Eu prea sunt trist...Pe cerul palid s-aprind iar zorii dimineții.

Și-n mintea mea ca într-un templu în care-au plîns dureri profane,
Se face liniște și pace pe-ncetul ca-ntr-o săhăstrie
În care-ar fi murit viața învinsă de melancolie,
Și unde numai trandafirii mai cern petale diafane.