Medicina și farmacia în trecutul românesc/Volumul 1/Partea 1

by Pompei Gheorghe Samarian

Aspect 2

PARTEA I ••••••••

 

PRACTICA MEDICALĂ

Meșteșugul doctoricesc a fost practicat de mai multe categorii de profesioniști. In primul rând vin cei recunoscuți cu acest drept, cei oarecum oficiali: bărbierii, moașele, vracii, doctorii și hirurgii. Acestora trebue să alăturăm pe duhovnici, adică pe doctorii sufletești.

Vin apoi clandestinii: lecuitorii, fermecătorii, cimpoitorii, vrăjitorii, babele și nenumărații anonimi ai medicinei empirice.

In a treia categorie punem pe cei care s’au specializat în prepararea, conservarea și vânzarea medicamentelor, adică pe spițeri.

 

BĂRBIERII

Din timpuri foarte îndepărtate și la toate popoarele bărbierii au jucat un rol de seamă în trecutul medical.

Mai întâi, bărbierii erau cu oarecare cultură, pentrucă fiind breslași nelipsiți de pe lângă mânăstirele de călugări din Apus, ei aveau posibilitatea să se instruiască. Mai apoi, utilizarea lor a fost impusă de necesitățile răsboiului, pentrucă trupele când plecau la lupte erau însoțite de bărbieri, cari, în afară de meșteșugul lor, dădeau primele ajutoare răniților și bolnavilor.

Aceste două împrejurări, cultura și nevoia de serviciile lor în răsboaie, a făcut ca cu vremea, să li se recunoască dreptul de a face pansamente, de a practica mici intervenții, să prepare alifii, etc. Așa a luat ființă breasla bărbierilor hirurgi, care n’a lipsit la nici un popor.

In Franța, până la începutul secolului al XVII-lea, aveau dreptul să practice medicina trei categorii de corporații: doctorii cu titluri universitare, apoi hirurgii ziși a robe longue, fără titluri universitare și bărbierii ziși a robe courte.

Corporația hirurgilor a fost recunoscută în Franță la 1311; corporația bărbierilor hirurgi a fost recunoscută mai în urmă, la 1371. Intre aceste două corporațiuni s’au dus în cursul vremii lupte aprige pentru delimitarea atribuțiunilor ce aveau de îndeplinit; numai bunul simț și timpul i-au diferențiat mai sigur ca orice edict oficial. Și așa, cu vremea hirurgii au rămas cu executarea operațiunilor mari, când era vorba de însăși viața omului; ei au fost operatorii. Iar bărbierii au rămas cu executarea operațiunilor mici. Diferențierea a fost definitivă, mai târziu, în secolul al XVIII-lea, când hirurgia a intrat în domeniul studiilor universitare.

Dar faptul că hirurgii și bărbierii n’aveau studii universitare, n’a împedicat pe mulți din ei, să ajungă foarte abili operatori sau medici savanți pentru timpurile lor. Un Ambroise Paré (1517–1590) a ajuns hirurgul regilor Franței, deși a început cariera ca bărbier și a terminat ca medic și himist savant.

In Germania bărbierii se numesc „Bader”, pentrucă’și fac meseria mai mult pela băile publice sau în preajma băilor. Bărbierii hirurgi care însoțesc armatele, se numesc „Feldscherer”; ei îngrijesc de răniți, dar fac și pe medicii. Numele lor românizat, cel de felcer, a trecut în limba noastră mult mai târziu, la sfârșitul secolului al XIX-lea.

Termenul latinesc, termenul oarecum oficial al bărbierilor era cel de barbitonsores, tonsores sau balneatori.

In Turcia se numeau berber-bachi. La curtea Sultanului sunt considerați în al șaselea rang printre slujitorii Curței. Dimitrie Cantemir spune despre ei că rad cu o mână atât de ușoară și de dulce încât omul abea se poate ține să nu adoarmă în timpul operației.^[1]

Oricum li s’ar spune și în orice țară ar fi, bărbierul este un mare meșter; el știe să tundă și să bărbierească, iar dacă’i ceva mai iscusit este neîntrecut în aplicarea ventuzelor, pusul clistirelor și scosul dinților. Și când ii și priceput, apoi știe să panseze o rană, să îngrijească un buboi, să lase sânge, să prepare alifii și la nevoe face pe doctorul și îngrijește pe orice bolnav și orice boală.

Sub această din urmă formă, bărbierii au jucat un rol important în trecutul medical românesc. Ei au fost doctorii Românilor, buni pentru orice, până către mijlocul secolului al XVII-lea. Ei sunt vracii de care pomenesc cărțile bisericești și poezia populară.

In adevăr, deși Românii numeau pe doctori cu termenul de vraciu, totuși, când Domnitorii aveau nevoe de un doctor mai bun, se adresau ori la Brașov, ori la Bistrița, ori la Sibiu, și cereau nu un vraciu mai bun, ci un bărbier, căruia îi spuneau „doftor”. Este o dovadă neîndoioasă că bărbierii erau socotiți doctori, că prin urmare ei erau doctorii cărora li se spunea vraci.

Se pare că Brașovul era centrul de învățătură pentru bărbierii doctori. Un document din 9 Iunie 1436, spune că Iliaș Vodă al Moldovei a scris la această dată Brașovenilor, pentru un fiu de croitor din Roman, dat la Brașov să învețe meșteșugul bărbieriei.

Elyas Waywoda et dominus terre moldawyensis.

Providi et honesti viri, nobis dilecti. Ad querimoniam Iohannis sartoris nostri de Romanforo alias scripsimus Providenciis Vestris qualiter ex parte honesti viri Petri rasoris, vestri videlicet concivis, de facto filii sui, quem scilicet ad docendum rasoriam artem (per) eidem Petro sub caucione fideiussoria assignaverat, vos iustitiam faceretis; quam iusticiam usquemodo, simulantes, nullatenus facere curastis, in eiusdem grande preiudicium et iacturam. Quare rogamus vos quatenus, agnitis presentibus, ipsi Iohanni ex parte dicti Petri plenam faciatis iusticiam, neve exinde nobis urgeatur querulari. Vel alias, vobis secus facientibus quod non credimus, providebimus iuri suo. In quo tandem nobis minime poteritis inputare. Aliud igitur non facturi.^[2]

1460. — Incă înainte de această dată, Ștefan cel Mare avea un bărbier la Suceava, un Italian maestro Ivane barbero del dicto Vaivoda, de origină Genovez.^[3]

14 Februarie 1533. — Bărbierii erau în mare cinste în orașele Ardealului și ocupau posturi de încredere. Așa de exemplu, la data indicată, găsim un Martinus Berth, care făcea parte din Sfatul orașului Bistrița.^[4]

20 Aprilie 1534. — Din Brașov, poate că și din Sibiu și din Bistrița, bărbierii aceștia veneau în orașele mari dela noi și făceau pe doctorii. Trebue să credem acest lucru, pentrucă Românii au avut de dus prea multe răsboaie și de suportat prea multe năvăliri răsboinice, ca să putem admite, că n’au avut și meșteri care să-i îngrijească în cazuri de răniri.

La data marcată, Gregorio tonsori și Nicolao, balneatori din Brașov, sunt chemați de către Vlad Vintilă al Țărei Românești (1532–35), ca să-i pue ventuze și să-i lase sânge:

„…domini Gregorio tonsori et Nicolao balneatori in Transalpinam missis ut venam suae magnificentiae inscinderent ac ventosas ponerent”.^[5]

17 Martie 1535. — N’a trecut bine anul și Domnitorul a chemat din nou pe Nicolao balneatori, să vie să-l doctorească: „…Nicolao balneatori dum per Wlad waywoda vocatus fuerat…^[6]

2 Ianuarie 1536. — Faima lui Grigore, bărbierul din Brașov, ajunsese așa de mare, că însăși Petru Rareș al Moldovei a trimes după el, dându-i titulatura măgulitoare de doctor: domino doctori ac Gregorio tonsori in Moldaviam ad Petrum Waywodam missis…^[7]

5 Noembrie 1542. — Se pare că Petru Vodă al Moldovei a avut și unele legături de afaceri cu un bărbier, care se afla în preajma lui, un Stephani Barbitonsoris, de fel din Bistrița. La data arătată, Petru Vodă intervine la Bistrițeni pentru acest bărbier pe care îl trimite la ei:

Petrus… Waywoda… terre moldaviensis… Missimus hunc hominem vestrum nomine Stephanum Barbitonsorem, ad Dominaciones Vestras, cuius medio nonnulla referenda intimavimus. Proinde quecunque nomine nostro Dominacionibus Vestris pretulerit, eidem fidem creditivam adhibere dignemini. Quos in reliquo bene valere optamus…”^[8]

27 Octombrie 1553. — Ciuma bântuia Ardealul și Moldova lui Alexandru Lăpușneanu. Pentru pază se închideau drumurile, ca să se împiedice circulația și deci și contagiunea. Bărbierii, fiind socotiți drept doctori a toate știutori, aveau cuvântul lor, cuvânt greu, când era vorba de închiderea vreunui drum. La data arătată găsim pe Gregorium Barbel ex Moldavia, care se întorcea acasă, și în acelaș document se vorbește și de închiderea intercludendum a încă unui drum. Pe această înștiințare notarul adaugă:

Barbitonsorem misimus sub Bethleen. Hinc reversus misimus eundem cum certis Walachis ad intercludendas vias versus Moldaviam.^[9]

2 Noembrie 1553. — Tot pentru închiderea drumurilor, Bistrițenii trimit Domnitorului Moldovei, pe Ștefan Bărbierul, poate acelaș Ștefan care servise și pe Petru Rareș:

„ad mandatum domini Wayvode, misimus Stephanum Barbitonsorem, nostrum concivem, versus partes marmarosienses cum certis Walachis, ad intercludendas vias versus Moldaviam”.^[10]

25 Mai 1557. — Alexandru Lăpușneanu, domn al Moldovei între 1552 și 1568, a fost un sanghinar de pomină, un bolnav care suferea când de picioare, când de ochi, din care cauză mereu avea nevoe de medici ca să-l îngrijească. La 25 Mai 1557, Brașovenii i-au trimes pe Petrus Barbitonsor:

ingresso familiari domini Alexandri Waywode, mettercio, postulans intromitti barbitonsorem..; cum illis intromissus est Petrus Barbitonsor”.^[11]

12 Septembre 1557. — Spre toamnă, oamenii lui Alexandru Vodă, se întorc acasă cu Petru Bărbierul.^[12]

23 Ianuarie 1558. — Lăpușneanu se bolnăvește de ochi și cere Bistrițenilor să-i trimită pe Andream chirurgum, să-l îngrijească și să-i aducă și niște herbarus, adică erbi sau medicamente din plante care nu cresc decât în Ardeal prin luna Mai:

„…Quod Dominaciones Vestre Prudentem et Circumspectum Andream chirurgum, concivem vestrum, ad peticionem nostram ad nos destinaverunt, grato animo accipiemus, consimili favore et benevolencia atque vicinitate gratificare conabimur. Ostendimus sibi defectuositatem oculorum cui subvenire deberet. Verum, ex quo virtutem herbarum tempore maii expululandarum, quo defectuositati subvenire posset, cognoscere posse significavit, remisimus illum ad Dominaciones Vestras. Petimus itaque Dominaciones Vestras quam amicabiliter ut ipsum vicissim in mense maii ad nos mittere velint; quem honorifice tractatum et muneratum honorifice ad Dominaciones Vestras remittimus. Pari gracia refundere studebimus. Easdem quam felices valere optamus.^[13]

2 Februarie 1560. — La începutul acestui an, Lăpușneanu se bolnăvește de o umflătură la un picior, de care a suferit foarte mult, mai opt luni de zile. Necăjit, Lăpușneanu scria din Suceava, Bistrițenilor, să-i trimită un „medicum seu barbitonsorem” cât mai meșter și mai priceput ca să-l vindece mai degrabă:

…Diebus superioribus, casu aliquo, nescimus quenam nobis successerat fortuna seu omen, pedem unum lesimus, per quem ictum, propter ipsius tumorem, magnum patimur dolorem. Rogamus atque amanter hortamur Vestras Prudencias, tanquam nostros vicinos bonos, ut vestrum medicum seu barbitonsorem, quem excellentem in suis artibus et in vindicandis huiuscemodi ictibus ab alliis et a nostris fidelibus audimus, velint, et non dedignentur, quam citissime, una cum famulo nostro nobile Christophoro, mittere…^[14]

12 Februarie 1560. Hârlău. — La această dată, Domnitorul reînoește cererea.^[15]

26 Februarie 1560. La cererea lui Lăpușneanu Vodă, Bistrițenii i-au trimes un „Wundartzt”, care, după ce va fi făcut ce se cuvenea să facă, la 26 Februarie, Vodă îl trimitea înapoi, cu rugămintea să mai vie când va fi chemat:

Wyer schikhen hiemitt bey unsern Khämerling den Wundartzt (so Eur Ersame, Hochweyse Fuersichtigkhaitt auff unser Begern herein geschikht hat) und bedankhen unss höchst gegen Eur Ersame, Hochweyse Fuersichtigkheitt. Bitten auch dyeselbigen freindtlichst, wöllen unss ym den Wundartzt oder andere dergleichen Mayster auff hinfueren unser Begern widerumb hereinschykhen.^[16]

5 Martie 1560. Iași. — Lăpușneanu scrie Bistrițenilor că merge mai bine cu sănătatea, dar foarte încet: „…quantum ad sanitatem nostram attinet, pristinnam lenito (lento) gradu, ut arbitramur, brevi assequi poterimus sanitatem”.^[17]

27 Martie 1560. — La această dată se întoarce acasă, la Brașov, un alt bărbier, care se vede că a fost chemat de Lăpușneanu, desigur pentru aceiaș boală a piciorului: advenit Alexandri Wayvode barbitonsor.^[18]

18 Mai 1560. — Intre timp se vede treaba că Wundartzt-ul a mai venit să-și vadă clientul, căci la această dată vedem că Domnitorul trimite acasă pe Mayster Andre, Wundartzt. Rezultă că acest meșter de răni este acelaș Andrei care îl căutase de boala de ochi la 23 Ianuar 1558.^[19]

7 Iunie 1560. Suceava. — Lăpușneanu scrie din nou Bistrițenilor cu rugăminte mare să-i trimită iarăși pe faimosul Andrei, pe care îl tratează cu titlul de medic:

„rogamus atque iterum eciam rogamus Vestras Prudencias quatenus, ob respectum amicicie nostre b.ne future, velint ad nos agilem Andream medicum mittere quam citissime”.^[20]

30 Iunie 1560. Suceava. De sigur că agilem Andream medicum a venit, a văzut pe Domnitor, care nu va fi rămas prea încântat de serviciile lui, căci îl trimite înapoi cu un titlu mai puțin pompos, acela de discreto Andrea barbitonsore.^[21]

4 Iulie 1560. Suceava. — Diminuarea titulaturei, de la Mayster Andre la simplul barbitonsore, dovedește că Vodă nu era mulțămit, că nu mergea bine. Oricare va fi fost cauza nemulțămirei, vedem că Lăpușneanu numai după cinci zile, trimite pe Ionașcu Ușeru, la Sibiu, să-i aducă de acolo un doctore seu physico.^[22]

1 August 1560. — Nu știm cine va fi venit dela Sibiu; principalul lucru este că Domnitorul s’a făcut bine în urma consultului dintre cel venit dela Sibiu și Andrei. Fericit că a scăpat, Lăpușneanu mulțumește Bistrițenilor pentru amândoi doctorii, scuzându-se că poate nu i-a dăruit atât cât meritau:

…Nachdem das unss Gott der Allmechtige mitt einer schwären Krankhait haimgesucht hatt und wier der selbigen zu rathen on Hilff Eur E. W. F. nit gesein möchten, wölhe unss auff unser freindtlich Bitt und Ersuechen mit yerem Stadtartzt, dem Mayster Andres, zu Hilff khomen sein und sich mit einem Doctor auss der Hermanstadt in der Eyl zu bringen unverthalb ser bemuett, wier sölhs treulich gespuert haben, und, nachdem unss der Allmechtige Gott wider zu der Gesundthaitt gebracht hatt thuen wier yetzt Eur E. W. F. gnandten Artzt mit vleissiger hocher Dankhsagung wieder haim schikhen, in der Weiss solchs von unss unvergolten gegen dieselbigen nit soll bleiben. Wier haben auch im, den Artzt, mit Wenigen ditzmals begabt; wölhs wier zuckhünfftigkhlichen wöllen bessern”.^[23]

Ajungem la zilele tragice ale faimosului Despot Vodă. In toamna anului 1563, el era asediat în cetatea Sucevei de către Hatmanul Tomșa; printre oștenii Hatmanului erau și Unguri puși sub comanda căpitanilor Toma Daczo și Ladislau Radek. Aceștia trebue să fi intervenit la Ioan Sigismund Zapolia, regele Ungariei, să le trimită bărbieri și hirurgi, care să îngrijească de răniți, căci la:

16 Octombrie 1563, regele scrie Brașovenilor să le trimită un hirurg, nu numai cu medicamente, ci și cu instrumentele necesare. Este prima oară că se pomenește de aceste accesorii ale hirurgilor:

…Quoniam nos fideles nostros Egregios Thomam Daczo et Ladislaum Radak, capitaneos, cum militibus nostris, equitibus et peditibus, ad expugnandum castellum Zwchywa in Moldaviam, in subsidium Spectabilis, Magnifici domini Stephani, (ca Domnitor, Hatmanul Tomșa a luat numele de Ștefan Vodă), Wayvode moldaviensis, benevole expedivimus; qui, sicuti debebant, neque chirurgos, neque barbitonsores ullos necessarios secum exceperunt, — cum autem bellica negocia plerumque vulnera et sanguines secum trahant, mandamus Fidelitatibus Vestris firmissime, aliud nullo modo habere volentes, ut, acceptis presentibus, statim e medio vestri unum chirurgum, quem meliorem apud vos habetis, ad curandos vulneratos eligere, et ipsum simul cum omnibus suis medicamentis, instrumentis necessariis in Moldaviam, ad fideles nostros Egregios Thomam et Ladislaum Radak, per equos vestros baiulos citra ullam moram deduci facere debeatis et teneamini. Secus nullo modo facturi…^[24]

30 Octombrie 1563. — La această dată, Toma Daczo scrie și el Bistrițenilor, că bărbierii cari vor veni la Suceava spre paguba lor nu va fi ființa lor aici.^[25]

21 și 23 Octombrie 1563. — La cererea regelui, Bistrițenii (nu Brașovenii), au trimes la Suceava doi bărbieri, pe Andrei și pe Emeric: Mittimus igitur post, die sabbato in Moldaviam Andream et Emericum barbitonsorem.^[26]

29 Noembrie 1563. — Dupe uciderea lui Despot Vodă, la Suceava, a urmat la domnie Hatmanul Tomșa, cu numele de Ștefan Vodă. Domnie de scurtă durată, pentrucă a fost gonit de Lăpușneanu și ucis de Poloni. Lăpușneanu ajunge iarăși Domn și de cum se înscăunează se bolnăvește de ochi. Anunțând Regelui Zapolia revenirea lui la tron, Lăpușneanu nu uită să-i ceară și un doctor pentru boala lui. Zapolia scrie Bistrițenilor să satisfacă pe Lăpușneanu, și să-i trimită iarăși pe Andrei:

„…Cum intelligamus Spectabilem, Magnificum dominum Alecxandrum Wayvodam moldaviensem dolore oculorum laborare et ibi apud vos quendam Andream barbitonsorem curandorum ocolurum gnarum exsistere, ad postulacionem ipsius domini Wayvode clementer permittimus ut ipse ad eum venire et oculos eius mederi possit, presertim cum et alias apud eum frequenter fuisse dicatur. Itaque libere ad ipsum dominum Wayvodam proficisci poterit. Ceterum dentur per vos comites itineris…”^[27]

1564. — Tot căutând pe Domnitor, s’a născut oarecari legături de prietenie între bărbierul Andrei și Lăpușneanu, ceiace se dovedește dintr’o scrisoare trimisă de Vodă către Bistrițeni, despre niște lucruri lăsate de curteanul lui, Nicolae Raț, în păstrarea lui Andream chirurgum.^[28]

10 Martie 1564. — Lăpușneanu scrie Bistrițenilor, să-i trimită cât mai în grabă pe barbitonsorem nomine Andream:

„…quam citissime nobis, cum ardue quedam necessitates requirant, barbitonsorem nomine Andream, in civitate vestra inhabitantem, mittatis cum presencium exhibitore Markos”.^[29]

5 Aprilie 1564. — Andrei a venit, dar probabil că n’a reușit să vindece pe Domnitor. Acesta suferea de o boală gravă de ochi, pentrucă dupe cum spune singur, i se scurgea puroi din ochi: din ochii mei se scurg urdori. Supărat de acest insucces, Lăpușneanu trimite înapoi pe Andrei incolumem et salvum, adică bun teafăr, ca și cum s’ar fi putut întâmpla și altfel:

Ceterum agimus ingentes maximasque gracias Dominacionibus Vestris Spectabilibus quod, peticionibus nostris satisfacientes, Andream barbitonsorem et Michaelem interpretem, concivem vestrum, transmisistis quodque bone vicinitatis leges confirmandas nobis obtulistis; que nobis periucunda fuere. Deinde magistrum Andream cum suo comite secundum peticionem Spectabilitatum Vestrarum quatenus potuimus reverenter excepimus et, officio suo ipsi commisso satisfaciente, eundem bene et humaniter expeditum iterum ad Spectabilitates Vestras in loca sua incolumem et salvum transmisimus, nam in hoc defectu quo nos laboramus, artificio suo uti non possumus (colilguntur enim ex oculis nostris aliqua stercora), cui ipse artificio suo resistere minus possit. Denique, quia declarastis amiciciam, benevolenciamque vestram erga nos in transmissione Andree, in pluribus Spectabilitatibus Vestris, et expeditis istis, videlicet Andree et Michaeli, viris honestis, nos gratificaturos…”^[30]

8 Octombrie 1564. — Lăpușneanu trimite iarăși după magistrum medicum Andream, în speranță că, cu ajutorul lui Dumnezeu și cu meșteșugul lui Andrei, se va putea face bine de boala lui de ochi:

„…quoniam morbo quodam ocolorum laboramus, rogamus Spectabilitates Vestras quam diligenter ut nobis magistrum medicum Andream, qui et prius nobis inservivit, transmittant. Persuasum enim habemus, iuvante Deo, eius arte et opera nos sanitati pristine restitui posse. Quem, peracto suo officio, Spectabilitatibus Vestris, Deo volente, bene solutum remittemus…”^[31]

14 Octombrie 1564. — Andrei, care a venit și a văzut pe Domnitor, se reîntoarce la această dată, la Bistrița, să-și aducă anumite medicamente pe care nu le găsea în Suceava.^[32]

De altfel boala Domnitorului mergea tot mai rău, așa că mai-mai orbise:

„Ille solus Palatinus Moldavie Alecxander, manendo in Szoczowa duodecimque consiliarios suos decolando, factus est caecus, et statim post hunc diem in tota terra Moldaviae ad hunc usque diem grassatur pestis”^[33]

20 August 1567. — Cum, cum, Domnitorul s’a făcut bine și n’a mai avut nevoe de doctori. La data de mai sus, trimite după agilis vir Andreas chirurgus, să vie tot pentru boala lui de ochi și să-i aducă și leacuri.

„…agilis vir Andreas chirurgus, concivis Spectabilitatum Vestrarum, exhibitor presencium, recedit a nobis, officio suo diliginter sagaciterque expedito; ob cuius operam summas Spectabilitatibus Vestris quoque et eidem agimus gracias. Iniunximus quoque ei ut, quamprimum aliqua unguenta contra dolorem oculorum conficiat, ad nosque confecta personali presencia solus adferat; ipseque humaniter operam et diligenciam suam nobis obtulit et promisit. Rogamus itaque Spectabilitates Vestras firmiter ut, confectis ab eo unguentis, cicius ad nos e(i)um mittant. Tandem duos magistros qui ceravisiam bonam coquere noverint, una cum predicto Andrea chirurgo, nobis mittant, ut pro gustu nostri ipsius aliquantulum ceravisie nobis coqueant, et cicius, negociis suis perfectis, bene persolutos dimittemus”.^[34]

15 Martie 1568. — Lăpușneanu a mai dus-o așa până în primăvara acestui an. La 15 Martie scria Bistrițenilor dupe amore nostri Andream chirurgum, să vie să-l scape:

…Rogamus Dominaciones Vestras Spectabiles firmiter ut quanto cicius amore nostri Adream chirurgum, inhabitatorem vestrum, ad nos mittant, nam maxime eius arte et opera in presenti indigemus. Laboramus enim morbo quodam, quod vitare eius opera, iuvante Deo, arbitramur…”^[35]

Chemarea duioasă a lui Lăpușneanu a fost zădarnică, căci adouazi:

16 Martie 1568, Bogdan Vodă, fiul și urmașul lui Lăpușneanu scrie Bistrițenilor, să se comunice lui Andrei, că Domnitorul a murit:

„…ad petita Spectabilis et Magnifici domini, sanctissime memorie, parentis nostri Alexandri Wayvode Dominaciones Vestre Andream chirurgum transmiserant, qui postquam e vita parens noster predictus excessisset ad nos pervenit. Cum itaque nos in presenti eius opera minus indigemus, Spectabilitatibus Vestris remisimus, animo tamen grato, tam operam Spectabilitatum Vestrarum, quam illius accipentes…”^[36]

6 Aprilie 1568. — Bănuim că în ultimul timp a fost chemat pentru boala lui Lăpușneanu și un bărbier din Muntenia, Petre, pentrucă în socotelile Brașovului se menționează la data indicată, întoarcerea acestui bărbier din Moldova: Als der Peter Balbierer aus der Molda.^[37]

Pe măsură ce trece timpul și ne apropiem de secolul al XVII-lea, pe aceiaș măsură bărbierii se tot răresc, ca să fie înlocuiți cu hirurgi și doctori. Incât numai la răstimpuri destul de mari mai apare câte un nume de bărbier cu faimă de doctor.

4 Iunie 1585. — In socotelile Brașovului, se trec la această dată plata bărbierilor cari au vindecat pe Murchen, un însoțitor al lui Petru Vodă: Auf Befehl czahlt ich den Balbierern welche den Murchen, so mitt dem Peter Waida herausser kommen war…^[38]

2 August 1600. — Mihai Viteazu scrie din Alba Iulia, Bistrițenilor, să-i procure diferiți meșteri, și printre cei dintâi citează pe bărbieri:

Fiindcă în tabăra noastră ni trebuesc meșteri, vă poruncim ca, după obiceiu, să ni trimiteți îndată în tabăra noastră, lângă Sasebeș, din orașul vostru tot felul de meșteri: bărbieri…”.^[39]

1 Iulie 1603. — In lupta dela Brașov, când Radu Șerban a răsbunat în parte, uciderea lui Mihai Viteazu, bătând pe Batori, un cronicar Mihail Seybriger, spune că răniții erau duși la bărbieri: Etliche Hundert verwundete in der Stadt bracht, zu den Barbieren.^[40]

5 Decembrie 1621. — Ștefan Vodă Tomșa al Moldovei, scrie Bistrițenilor să-i trimită un doftor sau bărbier, care să poată vindeca pe un prieten al Domnitorului, bolnav de urechi. Pentru asta oferea o sumă colosală pentru acele vremi o sută de galbeni de aur:

”…pe omul nostru… nu putem ști ce nevoe nenorocită l-a găsit, că spune că-i urlă capul strașnic, și urechile i s’au închis. Vă rog pe dumneavoastră… poate o fi acolo, în orașul dumneavoastră, un astfel de doftor sau bărbier, care ar ști vreo doftorie contra unei astfel de urechi surde, astupate. Dacă s’ar găsi, aș da 100 de galbeni de aur ca răsplată, numai să-l vindece… Și cum am scris despre doftorul D-tale să vină fără zăbovire cu acest om de credință, și-l voi răsplăti așa cum am făgăduit”.^[41]

Bărbieri care făceau pe doctorii erau acum destui și la noi. Intre 1628 și 1631, documentele vorbesc de un Leca Bărbierul și alți meșteri bărbieri din București.^[42]

27 Ianuarie 1638. — Un document cu această dată, dovedește că principiul plății serviciilor aduse de bărbieri era păzit cu sfințenie. Când bolnavul nu putea plăti cu bani, plătea cum putea, cu lucruri de preț. La data indicată, un bărbiariu din Suceava, a luat o fotă și o năframă și încă trei zloți și giumătate, pentrucă a îngrijit de un rănit grav. In această pricină, Sucevenii scriu Bistrițenilor:

”…Grigore feciorul popei Petrei den Rebrișoara și Luca feciorul lui Matei din Bărgăul-cel-de-sus, cum am venit aicea în oraș. Deci n’au șezut la o casă de om bun, unde-au băut, sau la gazdă, ce, dacă s’au înbătat, ca niște oameni făr de ispravă, ei au eșit noaptea de au umblat ca niște tâlhari cu săbii și cu corduri și cu topoară. Deci ei au dat de strajă, straja i-au întrebat ce oameni sânt de îmblă așa cu arme goale pren târg. Ei s’au semețit: ce au dat așa, au și tăiat pre un fecior a străjerilor, de zace așa domicat (rănit), cât el va muri, și, așa făcând ei, au sărit straja de i-au prins, că de bună voe nu să da. Deci apoi noi vrum să-i băgăm în cetate ca pre niște răi făcători, iar apoi, dacă s’au spus că’s din idicul domniei tale, noi i-am lăsat, numai să se împace cu acei oameni ce i-au vătămat și zac răniți, și încă de va muri omul, ei’ș vor mai întreba cu dânșii. Deci au dat unul bărbiiarului o fotă și o năframă, iar altul au dat iar bărbiiarului, să îmble să tămăduiască pre cel om ce zace tăiat de dânșii, de au dat trei zloți și giumătate, și globa au plătit 6 zloți. Atâta au dat, iar mai mult un ban n’au dat…”.^[43]

1653. — Anul luptei de la Finta, când a fost rănit Matei Basarab. De sigur că Domnitorul a avut medici care să-l îngrijească, dar a avut și bărbieri. In această chestiune, iată ce scrie d. Profesor Iorga:

„Cronicarul ardelean Kraus povestește că „bărbierul” lui Matei, puind fără socoteală plasture pe picior, nu putu împiedica o cangrenă. Atunci prințul ardelean trimite aliatului său „un renumit bărbier din Sibiu”. El întâlnește însă pe Polonul care îngrijea pe Matei, înveninându-l cu plasture. Medicul ardelean, Iacob din Făgăraș, descopere crima și aduce prinderea vinovatului și a complicilor lui, unsprezece boeri, dintre care unii ar fi fost și uciși”.^[44]

15 Septembrie 1653. — Ștefan Petki, un căpitan ungur în slujba lui Gheorghe Ștefan Vodă, care gonise pe Vasile Lupu, a trimes Bistrițenilor niște Cazaci prinși la asediul Sucevei, ca să fie îngrijiți de un bărbier doctor: …sosind acolo cu ei, să li legați rănile prin vreun bărbier-doctor, și să li căpătați ceva cămăși…^[45]

1673. — Niște oameni din Todirești au spart capul unui tovarăș și au plătit și bărbierului pentru îngrijire și rănitului pentru usturimea îndurată pe urma rănirei:

„…și ni cere egumenul de la Galați treizeci de lei gloabă și ni cere și oameni… să plătim bărbierului și să punem un om la lucru să lucreze până se va scula omul, și usturimea omului să plătim noi… Și am plătit bărbierului și usturimea omului și toată cheltuiala ce au făcut.^[46]

De acum înainte bărbierii doctori sunt tot mai rari. Actele nici nu-i mai pomenesc. Doctorii în schimb se înmulțesc tot mai mult și prind a se stabili la noi; în acest chip bărbierii rămân numai cu practica micii chirurgii, ventuze, aplicări de lipitori, scosul dinților și numai clandestin mai practică sau fac pe doctorii în medicină.

 

MOAȘELE

Moașele, moașia sau moașa, este aceia care asistă femeile la naștere. Cuvântul vine de la moașâ, care însamnă bunică, și, pentrucă bunicele, de obicei, au asistat și asistă și astăzi pe lehuze, termenul a rămas numai pentru asistentele lehuzelor.^[47]

Dupe Pravilistul bisericesc serviciile ce fac moașele au un caracter de obligativitate, care le pun în rândul slujbașilor: moașa care apucă pre mueri și nasc, n’are voe să vie la biserică 8 zile. Acest termen este considerat ca foarte scurt, că explică Pravilistul: pentrucă slujbă face și ea.^[48]

In afară de moașa recunoscută cu acest titlu, acea care face slujbă, mai existau atunci ca și cum, femei, care deși nu erau moașe de profesie, erau însă pricepute în acest meșteșug. Acelaș serviciu fac și babele; Pravilistul bisericesc spune …babele ce slujesc la naștere… până a 7-a zi să vie la priceștanie (împărtășanie).^[49]

Dupe Pravile, moașa este aceia care face expertiza, când este vorba să se constate virginitatea unei fete. Vraciul sau doctorul bărbat n’are cuvânt în asemenea împrejurări. In acelaș timp, Pravilele stabilesc chipul cum trebue să se facă examenul într’o expertiză: cu vederea, cu mâinele, cu chibzuială și în prezența a altor două femei. Spune Pravila:

„Când va mărturisi moașia, cum iaste fată întreagă, o vom creade și aceasta când va fi muiare ca aceaia de cinste moașia și de va fi văzut că iaste fată și o va fi socotit bine, cum iaste întreagă, și o au pipăit cu mânule, și încă de are fi mai fost cu moașia doo mueri, destoinice de-a să crederia și învățate bine la acest meșteșug”.^[50]

Distincțiunea ce face Pravilistul asupra moașei de cinste, dovedește că existau și moase cu calități contrare.

Când e vorba să se facă expertiza unui copil supus sodomiei, examenul îl face tot moașa, de astădată împreună cu vraciul: moașa și vraciul pot să mărturisească, de vreme ce vor fi văzut copilul, și de vor cunoaște făcut-au sodomie, au ba.^[51]

Cronicele și documentele nu ni-au păstrat nici un nume de moașă.

 

VRACII

Acest cuvânt vine de la slavonul vrac, care înseamnă doctor. Derivatul slavon vraciva și vracevanie, înseamnă vrăciuire, lecuire^[52] de unde și cuvântul de vracevanie, întrebuințat de Praviliști, cu înțeles de leacuri.

In scrierile bisericești cuvântul de vraciu are un înțeles de ordin moral, mistic. Când se spune de exemplu: vraciul tuturor, se înțelege însăși Dumnezeu.

Termenul de vraciu se găsește în Psaltirea Scheiană din 1482.^[53]

Se găsește în Cartea de învățături din 1551, a lui Coresi. Aici se spune de exemplu: nu trebuește sănătosului vraciu, ce bolnavului.^[54]

Se găsește în Palia de la Orăștia (1581–82): Iosif porunci slugilor sale, vracilor, cum cu aromat să ungă pre tată-său, și vracii unseră pe Israil.^[55]

In poezia populară, în folclor, vraciul este un personaj ciudat, un personaj de basm, care aduce a vrăjitor; el știe de toate și poate orice; el știe să farmece și să vindece cu descântece, este un descântător.

Numai pentru Pravilist, cuvântul de vraciu își ia înțelesul cuvântului slavon, de origină, înțeles de om care îngrijește și vindecă pe bolnavi, înțeles de doctori.

In Pravila lui Vasile Lupu (1646) se întrebuințează numai cuvântul de vraciu. O singură dată se pomenește de doctor, dar numai ca să arate că este vorba de un vraciu mai învățat, de un vraciu dascăl, căruia i se spune doftor.

Această preferință a Pravilistului pentru termenul de vraciu, se explică ușor. In adevăr, Pravila lui Vasile Lupu este întocmită după cei mai de seamă juriști ai Evului Mediu, în special dupe romanistul italian Prosper Farinacius. In acest autor, termenul latinesc de medicus, se dă omului care îngrijește pe bolnavi; este un termen generic în care intră și periti, adică un meșter cunoscător, iscusit, un barbitonsores un doctorati aut licentiati sau un chirurgus, care poate fi sau nu doctor.^[56]

Dar, în vremea când s’au scris Pravilele, nu exista în limba românească cuvântul de medic, și atunci traducătorul a întrebuințat un termen pe care îl avea la îndemână, termenul de vraciu, cu înțeles de om care îngrijește și vindecă pe bolnavi. Pretutindeni, în Pravile, când se întrebuințează cuvântul de vraciu, i se găsește echivalentul de medicus sau chirurgo în Farinacius. De exemplu:

Spune Farinacius: Quod noluit medico obedire… Pravilistul traduce: nu ascultă cumu’l învață vraciul. Sau:

Farinacius: ad expensas medicorum…: cât au dat la vraci…

Farinacius: medicus, qui filio veninum dedit.: vraciul ce va da otravă feciorulu…

Farinacius: Ubi de chirurgo emente venena… Pravilistul: alegând acela, ce au fost cumpărând (otravă), iaste vraciu.^[57]

Exemplele se pot înmulți de atâtea ori, de câte ori se întrebuințează cuvântul vraciu, în Pravile.

Rezultă că termenul de vraciu, termen popular cu înțeles de vrăjitor, descântător ori cu înțeles mistic de Dumnezeire, este întrebuințat de Pravilist cu înțeles de om priceput în ale medicinei, doctor, nu ca să schimbe sensul popular sau bisericos al termenului de vraciu, ci pentrucă n’a avut la îndemână alt cuvânt, cu care să traducă termenul latinesc de medicus.

Acum se pune o chestiune de identitate: cine erau acești vraci?

Dupe înțelesul cuvântului medicus, care este echivalentul vraciului, vracii nu pot fi decât ori doctori, ori bărbierii, sau și unii și alții.

Insăși Pravilistul deosebește două categorii de vraci: vraci dascăli cărora li se spune doftori, și vraci mai proști, vraci bărbieri sau vraci descântători. Spune Pravilistul:

„Când va zice vraciul, că iaste rana de moarte, sau nu de moarte, atunce’l vom creade; mai vârtos când se va afla, că vraciul este dascăl, cum le zic acestora doftori, atunce să creade și mai bine, de cât ar fi altul mai prost, bărbiariu sau decântătoriu”.^[58]

Au fost ei doctori pe la noi, doctori chemați de prin alte țări, dar până la jumătatatea secolului al XVII-lea, au fost puțini. In schimb, au fost bărbierii. Ei au fost doctorii Românilor, ei sunt vracii de care se ocupă Pravilele.

Negreșit că nu toți bărbierii vor fi fost și vraci. Numai cei mai iscusiți, cei care învățau meșteșugul la Brașov, la Sibiu ori la Bistrița sau și la vrun meșter priceput localnic, numai cei care se specializau în căutarea rănilor și a bolnavilor, ajungeau să fie socotiți hirurgi ori vraci. Cei mulți, cei mai proști, cum spune Pravilistul, rămâneau simpli tonsores care știau doar să tundă și să bărbierească.

Carte nu li se cerea, probabil nici diplome. Pravilistul fixează anumite condițiuni ca un vraciu să poată practica, condițiuni care n’au nimic comun cu cartea.

Ca să fie cineva vraciu, trebue să fie om sănătos, cu mâinele sănătoase și cu mintea întreagă ca să priceapă boala cuiva:

Un vraciu bolnav, deznodat, adecă să-i fie toate vinele stricate, acela nu poate să tămăduiască nici pre un bolnav. Ci trebue să fie vraciul sănătos și să se ducă să vază pre bolnav și să-i fie mintea întreagă și mâinele sănătoase, ca să apuce strângerea cu mânile’și și cu mintea să priceapă boala…”^[59]

Rezultă din acest citat că, vraciul se duce și vede bolnavul la domiciliul lui, adică face vizite, că vraciul trebue să fie om perfect sănătos și cu mintea întreagă, ca să poată tămădui pe cel bolnav.

Mai departe, Pravilistul fixează anumite reguli de păzit de către vraci întru exercitarea meșteșugului doctoricesc, și anume:

Vraciul trebue să fie creștin. Totuși se îngădue să fie și jidov și de altă lege. Dar de orice lege ar fi, vraciul n’are nevoe să jure, ca să fie crezut, măcar de ar fi vraciul și jidov sau și de altă lege.^[60]

Pravilistul știe că vracii nu sunt toți deopotrivă. Unii sunt mai buni, mai destoinici, alții mai puțin. De aceia, când este nevoe de o expertiză, sau în cazuri de opinii divirgente vom creade pre cei mai mulți, sau pri cei mai buni, sau pri cei destoinici, iară nu pri alții.^[61]

Din acest citat se vede lămurit că Pravilistul cunoaște principiul celor mai mulți, al majorităței, care decide. In altă parte spune că, moștenitorul cuiva este dator să îngrijească cât mai bine de cel pe care’l moștenește și când este bolnav să-i aducă vraciu bun.^[62]

Sunt și vraci răi care smintesc pe bolnavi, adică le fac mai mult rău decât bine: …de va fi dat (rănitul) și pre vraci răi, să-l fi smintit…^[63]. Și mai sunt și vraci care nu îngrijesc bine din neglijență, și atunci judecătorul trebue să aprecieze, dacă, de exemplu, moartea unui rănit a fost pentru vina vraciului, sau din meșterșugul vraciului.^[64]

Pravilistul cere ca în cazuri de răniri totdeauna să fie chemat vraciul, atât în interesul căutărei, cât și al stabilirei gravităței și al răspunderilor, altfel: sminteala morței va fi despre cel rănit. Pe de altă parte, rănitul trebue să asculte și să execute întocmai prescripțiunile vraciului, că altfel pricina morței (rănitului) iaste el singur, iar nu rana.^[65]

Bărbatul este dator să cheme vraci la boala muerii lui și să-i cumpere tot fialul de vracevanii și de alte de toate bucatele, ce-i vor trebui…, altfel perde dreptul de a moșteni averea soției. Iar de să va prileji să nu să afle vraci acolo, atunci iaste dator bărbatul, să trimită unde va găsi, să-i aducă, de va fi aproape; iar de va fi departe nimic nu-i datoriu.^[66] Aceste spuse ar fi o dovadă că nu era chiar așa ușor să se găsească un vraciu, la îndemână, și că vracii erau destul da rari, uneori la mare depărtare. Este iarăși curios, că soția nu are aceleași îndatoriri față de bărbatul ei: muiarea de nu va chema vraci la boala bărbatului, sau de nu-l va nici socoti, nu va piarde nimic din venitul său, ce va avea de la bărbat.^[67]

Dacă tot bolnavul trebue să se caute cu vraci, căci …nu trebuește sănătoșilor vraci, ci bolnavilor,^[68] apoi nu trebue să se uite că vracii trebue plătiți pentru serviciile lor. Pravilistul, în cazuri de răniri, obligă pe vinovat să facă această plată: ucigătoriul… iaste dator încă să plătească rudelor celui ucis, toate cheltuelile ce au făcut, cât au dat la vraci și alte…^[69]

In cazuri grave, când vraciul socotește că bolnavul este pierdut, poate să-l părăsească zicând că nu se va tămădui, dar atunci, este ertat rănitului, să se adreseze fermecătoarei sau descântătoarei, că nu să înțelege, să fi făcut așa greșală mare.^[70]

In expertize vraciul nu numai că nu depune jurământ, dar spusele lui sunt mai tari ca orice mărturie, că mai creade-să-va vraciul de cât mărturiile.^[71]

Examenul femeilor nu-l face vraciul, ci moașa; această restricțiune dupe obiceiul turcesc, se aplică nu numai când îi vorba de vraci bărbieri, ci chiar și față de doctori. In „haremul” Domnului, adică în locuința rezervată pentru Doamnă, bărbații nu intră. Neculce povestește că Antioh Vodă fiind mazilit, Turcii au vrut să pună mâna pe doi boeri, pe Bogdan Hatmanul și Iordache Vistierul; amândoi, știind ce-i așteaptă s’au ascuns în camerele Doamnei lui Antioh, și „Kapegi-bașa n’a cutezat să intre în casă la Doamna, să-i ia de grumaz, că-i oblicise (aflase) că sunt acolo, și era Turcul om împărătesc”.^[72]

Dimitrie Cantemir spune că, dacă mama Sultanului este bolnavă, atunci:

„Hakim Effendi sau primul medic se introduce în cabinetul ei de dormit, dar nu poate vorbi cu ea, de cât prin o perdea ce este trasă împrejurul patului ei. Și dacă trebue să-i pipăe pulsul n’o poate face de cât prin o pânză foarte fină de in; căci ar fi o crimă ca vre-o persoană bărbătească să vază fața Sultanei, fie sănătoasă, fie bolnavă”.^[73]

Numai când e vorba de examinat un sodomlean, examinează vraciul dar asistat de moașă.^[74]

Pentru stabilirea nebuniei cuiva, judecătorul întreabă și pe vraci „carii foarte lesne’l cunoaște de va fi nebun cu adevărat”.^[75]

Când îi vorba de otrăvire, vraciul este ținut să examineze vărsăturile otrăvitului.^[76]

Vraciul are voe să cumpere otravă și să facă experiențe ca să poată descoperi contraotrăvuri: „să o cearce cu erbi ca aceaia cu meșterșugul lui, să vază, putea-va face iarbă ca aceaia, să biruiască putearea otravei, ce să zice, să dia iarbă celui otrăvit, să nu-l prinză otrava”.^[77]

Dar și răspunderea vraciului este foarte mare și-i pedepsit cu moartea, când ar vinde otravă în scop criminal: „vraciul ce va da otravă feciorului să otrăvească pre tată-său, să-i să facă moarte, să-i tae capul”.^[78]

Pravila bisericească oprește pe preot să facă pe vraciul: „Preotul care va vrăciui, sau va tăia vine…”, acela se pedepsește.^[79] Simpla enunțare a acestei măsuri, dovedește că practica exista căci nu oprește nimeni ceia ce nu se face. De fapt preoții au făcut totdeauna pe doctorii. La noi, în mânăstiri, preoții au vrăciuit bolnavii care cădeau înaintea icoanei făcătoare de minuni, iar din spusele Pravilei rezultă că făceau chiar și operații, tăiau vine. Acelaș lucru s’a petrecut și’n Apus cu preoții catolici, deși și ei erau opriți să facă pe doctorii: „ecclesia abhoret a sanguine”.

Treaba vraciului este vrăciuirea, termen generic care indică activitatea vracilor, meșteșugul de a vindeca. In Prefața Pravilei lui Matei Basarab, mitropolitul Ștefan scrie: „meșterii dascăli, adecă care au meșteșuguit gramatichia, filosofia și vrăciuirea…”.^[80] Sau: „cine va chema pre dânșii (pe medicii evrei) spre vrăciuire…”, sunt citate care au acelaș înțeles, acela de a vindeca.^[81]

Bolnavul care se caută cu vraci, se vrăciuește. Spune Pravilistul: „de nu va fi mărs la vraci, să se vrăciuiască…”.^[82]

Termenul de vraci, vrăciuitor se întrebuințează și la figurat. Mitropolitul Ștefan, în Prefața de care am amintit mai sus, compară Pravilele cu o vrăciuitoare de obște:

„Cine’i va zice (Pravilei), vrăciuitoare de obște, nu va greși, pentrucă amestecă erbile și leacurile, de le dă bolnavilor de tămăduesc pe fiecare de fiece boală, și nu numai pre acela, ci încă și pre ceia ce se lenevesc de nu poartă grijă de tămăduială, însă pre unii dându-le și tinzându-le erbi tari, îi rădică, iar altora aducându-le aminte de făgăduința ce va să fie, aduce-i și-i rădică cu mai blânde leacuri; iar unii sunt, care nu iau nici erbi, nici leacuri, nici învățăturile acestora, ce-și îngrădesc pristaniștea pocaianiei cu neplecarea, și așa făcându-se mai tari de cât împăratul, îi închid moșii de veac… Că spune înțeleptul Isocrat: „Cum sunt vracii izbăvire bolnavilor, așa sunt și Pravilele celor osândiți”.^[83]

Termenul de vraciu, cu înțeles de doctor sau doctor bărbier, s’a întrebuințat până la jumătatea secolului al XVII-lea. După 1650, cuvântul de vraciu a rămas numai pentru cărțile bisericești și poezia populară. Cronicarii și documentele întrebuințează numai cuvântul de „doftor”. O singură dată, cronicarul Axinte Uricarul, mai pomenește de vraciu, dar și atunci dă acestui cuvânt un înțeles abstract, înțeles de Dumnezeire. Acest cronicar, cu prilejul descrierei Hotinului ocupat de străini, spune că această ocupație, pentru Moldova, este o veșnică primejdie, o rană deschisă, pe care „…numai Vraciul tuturor să o tămăduiască..”.^[84]

Trebue să mai remarcăm că, deși termenul de vraciu a fost așa de mult întrebuințat în scrierile bisericești, deși se găsește în folclor și în poezia populară, deși Pravilele se ocupă atât de mult de vraci, totuși, nici Cronicarii, nici documentele românești cunoscute până acum, nu ni-au transmis vr’un nume de vraciu.

Numai în socotelile Brașovului găsim numele a doi vraci, Radu și Gheorghe vraciul, notați în nemțește „Wratsch”. Amândoi sunt din epoca frământărilor cari aveau să aducă în Scaunul Munteniei pe Mircea Ciobanul. Se știe că Radu al VII-lea, Radu Paisie, a avut un fiu, Marco, care s’a bolnăvit rău; Domnitorul a cerut de la Județul (Primarul) Brașovului „Fos (Fuchs) Hanăș”, să-i trimită pe doctorul Gheorghe. Brașovenii au trimes pe Radu Vraciul (vratsch), care, la 21 Ianuarie 1545, pe când mai domnea încă Radu Paisie, „vin în Brașov”.^[85]

Către sfârșitul aceluiași an 1545, noul domn Mircea, scrie Brașovenilor: „…din toate pe rând am priceput domnia mea de ce mi-ați trimes pe Gheorghe Vraciu și vă mulțumesc domniei voastre…”.^[86]

Numele curat românești a acestor doi vraci, Radu și Gheorghe, cari vor fi fost negreșit bărbieri, sunt o dovadă mai mult că bărbierii erau Români, că prin urmare vracii cei mulți ai poporului nostru au fost Români.

 

DOCTORII

Cronicarii și scrierile românești nu pomenesc de doctori până la mijlocul secolului al XVII-lea. In Pravila lui Vasile Lupu, tipărită la 1646, întâmpinăm pentru prima dată cuvântul de „doftor”, cu înțeles de vraciu dascăl, adică profesor, superior vraciului de obște.^[87]

Distincțiunea ce face Pravilistul între vraciul obișnuit și vraciul dascăl, numit „doftor”, se datorește faptului că termenul venea din Apus, unde se da titlul de doctor profesorilor adică dascălilor universităților.

De exemplu, în Franța, unde Universitățile au prins a se înființa către sfârșitul secolului al XIII-lea, la început, numai profesorii purtau titlul de doctor, dacă erau creștini, căci Evreii n’aveau drept la acest titlu; ceilalți, cei care obțineau diplome universitare se numeau magistri, fizici sau medici fizici. Toți trebuiau să știe să citească și să scrie latinește, ca să formuleze rețetele în această limbă, spre deosebire de hirurgi sau magistri hirurgi, care n’aveau diplome universitare și nu știau latinește.

Mai târziu, în prima jumătate a secolului al XVII-lea, titlul de doctor a prins a se da nu numai profesorilor, ci tuturor medicilor fizicieni sau magistri. Generalizarea acestui titlu s’a făcut cu atât mai ușor, cu cât se știe că se luase obiceiul ca și regii, ori împărații, iar uneori numai înputerniciții lor, să confere acest titlu supușilor lor. Așa de exemplu, cronicarul Șincai povestește că faimosul domnitor Despot Vodă al Moldovei (1561-1563), a căpătat de la Carol al V-lea, împăratul Germaniei, dreptul și „puterea de a face cu numele împăratului doctori, poeți încoronați și protopotari”.^[88]

Dar, deși doctori erau și în alte științe, în teologie, filosofie, drept, etc., totuși, titulatura simplă de doctor a rămas numai doctorului în medicină. Și la noi, când termenul de vraciu a fost înlocuit cu cel de doftor, nu s’a spus nici odată doftor în medicină, ci numai simplu „doftor”. O singură excepție a făcut cronicarul Nicolae Costin, care a întrebuințat termenul de „doctor de medicină”, dar și atunci a făcut-o traducând acești termeni din limba leșească; este vorba de un raport asupra luptei de la Poltava (27 Iunie 1709), când Muscalii au luat printre prizonierii Suedezi, un „doctor de medicină” și un „apotecar (sau spițer) de Curte și de câmp”. Termenul era așa de neobișnuit că numai după câteva rânduri, Cronicarul revine la cuvântul românizat și notează în lista celor care s’au predat „un doftor”.^[89]

Trecerea de la termenul de vraciu la cel de doftor este perfect de bine marcată în Pravile. Se știe că întâi s’a scris Pravila lui Vasile Lupu, la 1646, după care, această Pravilă a fost înglobată în cea a lui Matei Basarab din 1652. Se mai știe că Pravilei lui Matei i s’au mai adăugat o sumă de „Invățături” bisericești scoase din Sinoade și Părinții Bisericei. Ori, în Pravila lui Vasile Lupu se găsește numai cuvântul de vraciu, pecând în partea adăugată Pravilei din Muntenia, se întrebuințează când cuvântul de vraciu, când cel de doftor, când impreună, pentru a exprima acelaș lucru. Se spune de exemplu:

„Să-l vadă toți dohtorii… și de nu-l vor vrăciui, va muri omul”.^[90]

Sau: „Să-l tămăduiască dohtoriile sau vrăciuirile”.^[91]

Sau: „Cine va chema pre dânșii spre vrăciuire, să-i dohtorească”.^[92]

Inbinarea termenilor de vraci și dohtor, dohtorii și vrăciuiri, din aceste citate, este dovadă netăgăduită că înțelesul acestor termeni se confunda în această perioadă de tranziție, de la vraci la dohtor.

Această înbinare se constată și în Lexiconul Slavo-Român al lui Mardarie Cozianu din 1649, în care cuvântul slavon „vrac” este tradus prin două cuvinte „vraciu, doftor”, amândouă cu acelaș înțeles.

Dupe 1650, Cronicarii și documentele întrebuințează numai cuvântul de doftor, dar nici odată nu întâlnim un nume de doctor român. Este drept că s’a spus despre Petru Rareș, domnitorul Moldovei (1527-1538), că ar fi fost doctor „filosof doctor”, dar lucrurile nu sunt dovedite. Faptul este consemnat într’o scrisoare a unuia Ivașco Persevetor către Ivan Groaznicul, în care Petru Vodă este numit „Ucionai filosofi doktor”, fapt relatat de Hajdeu.^[93] Această titulatură neconfirmată din altă parte, pare a fi numai o expresie de măgulire, așa cum se obișnuia pe atunci, când se scria Domnitorilor.

In schimb, în Ardealul românesc, pare că au fost și doctori români. In bibliografia vremei se găsește un Gioss. Daciano, care a scris în 1576, o carte despre ciumă. Numele lui de Daciano, poate fi un simplu calificativ pentru a indica locul de origină al numitului, adică Dacia; dar credem mai degrabă, că-i numele vreunui medic român din Ardeal, pentrucă descrie la 1576, o epidemie de tifus exantematic confundată cu ciuma, și care bântuia de zece ani Ungaria și mai cu seamă Transilvania. Și, desigur, că între numele de Daciano și descrierea unei epidemii din Transilvania, nu-i numai o simplă coincidență.^[94]

Mai găsim un Vitus Balsaratus, între 1529 și 1575, care ar putea fi numit Ioan Vitu Balsarat (sau poate Basarab). La 1559, I. Evanghelista. La 1600, Petre Kertzi, transilvănean culegător de antichități romane.^[95]

Ar mai fi un Petraeus la 1618, Amon la 1668 și Albinus la 1693, al căror nume cam aduc a nume românești.^[96] De asemeni Köleseri (poate Călușeri), însurat cu o Româncă; și o mulțime de alți medici români, de dupe 1775, de cari n’avem a ne ocupa aici.^[97]

Este neîndoios că în trecutul îndepărtat, Domnitorii vor fi avut nevoe și de doctori, în afară de vracii bărbieri, căci nu este cu putință să credem de exemplu, că în lunga și frumoasa domnie a lui Alexandru Cel Bun, să nu fi fost și doctori la Curtea lui. Numai nu avem documente doveditoare, încât trebue să ajungem la domnia lui Ștefan cel Mare, decând avem știri despre doctorii care au îngrijit pe acest Domnitor.

Doctorii veneau greu prin țările noastre, pentrucă erau și rari, și dacă veneau, apoi greu li se da drumul să plece; afară de asta exista și teama că pot fi pedepsiți dacă nu nimeresc tratamentul; am citat deja cazul bărbierului Andrei, pe care Lăpușneanu l-a trimes acasă „incolumen et salvum”, adică bun teafăr, ca și cum s’ar fi putut întâmpla și altfel.^[98] Vom vedea mai departe și povestea doctorului Asola di Bressano, care era cât pe aici să fie ucis de acelaș Lăpușneanu, pentrucă nereușind să-l vindece, a fost acuzat că a vrut să otrăvească pe Domnitor. Și mai sunt și alte exemple pe care le vom da la locul lor.

Despre felul cum își practicau meșteșugul doctorii acelor vremi, nu știm nimic, afară de prevederile Pravilelor privitoare la vraci; căci, este neîndoios că toate regulele impuse vracilor, erau obligatorii și pentru doctori. Din acest punct de vedere, pentru Pravilist ca și pentru toată lumea, Doctorul este un om învățat, așa cum se și cuvine să fie; spusele lui sunt spuse hotărâtoare, căci „dohtorii zic și este adevărat”… și dacă zic doctorii, nimeni nu trebue să se mai îndoiască.^[99]

De aceia Pravilistul recomandă cu toată convingerea pe doctori, dar, așa cum este și firesc, sfătuește în acelaș timp, ca tot omul să aibă nădejde de vindecare mai mult în Dumnezeu decât în doctori:

„Când bolnăvește cineva zice să aducă dohtorul; aduce-l ca să vază, să cunoască ce’i cu boala, ce tot ne e nădejdea la Dumnezeu… Drept aceia și boalele toate nu le dreage nici le face să-l tămăduiască dohtoriile sau vrăciuirile, ci le socotim ca niște ajutorii firii omenești, și atunce nu ne nădăjduim pre dohtorie, ci ne lăsăm toată puterea la Dumnezeu…^[100]

Pe de altă parte, dacă Pravilistul lui Vasile Lupu nu face nici o deosebire între vraciul creștin și cel jidov sau de altă lege, Pravilistul bisericesc al lui Matei Basarab, condamnă pe creștinii cari s’ar asocia sau s’ar căuta cu doctori evrei:

„Aluaturile sau azimele ovreilor să fie scuipate, iar cine va chema dohtorii lor, sau se va îmbăia cu ei împreună, acela să se afurisească”, pentrucă… nu e nici o împreunare creștinilor către ovrei, drept aceia oricine se va afla mâncând de într’ale lor azime sau va chema pre dânși spre vrăciuire să-i dohtorească sau într’alt chip cumva va lăcui cu dânșii…”, se pedepsesc.^[101]

Despre felul cum se purtau doctorii cu bolnavii și cu ei însuși, dar mai ales despre calitățile ce se cer unui doctor bun, avem câteva informațiuni și o sumă de precepte și observații pe care le fac Cantemir și Nicolae Mavrocordat în scrierile lor de după 1700.

Așa, se știe că în Apus doctorii umblau cu haină neagră încheiată până la gât, și purtau peruci albe. De sigur că nu vor fi fost altfel nici doctorii cari veneau pe la noi. Așa de exemplu, în anul 1700, venind la Iași un reprezentant polon, domnitorul Antioh Cantemir i-a eșit în cale însoțit de doctorul său, Andrei Lichinios, care era „îmbrăcat într’o șubă de samur roșie… cu pălărie pe cap^[102]; iar Bartolomeu Ferati, rudă și doctor al lui Brâncoveanu, umbla cu „blană polonă, cingătoare pestriță de mătasă, ciobote mici polone, roșii, galbene, negre, cu potcoavă; apoi perucă, pălărie nemțească cu galon de aur”.^[103]

Dimitrie Cantemir spune că doctorul practician avea cu el o cutie sau „chichitie”, văruită sau văpsită alb pe dinăuntru, în care avea diferite erbi, pilule și alte preparate medicinale, cu care își trata bolnavii. Pentru Cantemir „adevărații doctori”^[104], termen care presupune și existența unor doctori falși, n’au nevoe să umble cu cutii mari de medicamente, căci un doctor bun poate spune despre el: „puțintele sunt rețetele științei mele și mici și strimte chichitiile erbilor doftoriei mele”.

Sau: „…doftorul bun știința în cap, iar erbile în cap le are… căci… unde chichitiile văruite și pilule sicuite sunt, acolo bolnavul se amăgește, iar nu se tămăduiaște”.^[105]

Afară de asta, doctorul bun, care vădește calități sau daruri bune, vindecă boala cât de grea ar fi: „doftorii, cari daruri bune vădind, boala păcatelor cât de grea, a tămădui pot”,^[106] căci: „…doftorul cel bun găsise și leacul nimerise”.^[107]

Nicolae Mavrocordat este și mai categoric. Pentru el, ceiace se cere unui doctor, în primul rând este „să cunoască cele mai bune și folositoare mijloace de vindecare și întremare a bolnavilor”.^[108]

Se recunoaște însă, că sunt și boli grele, boli ascunse, pe cari doctorul nu le poate cunoaște, când „boala ascunsă pre doftori și doftorii batgiocurește…”. In aceste cazuri nenorocite, dacă doctorul ar putea fi măgulit de un diagnostic chiar greșit, în schimb bolnavul moare: „răul tăinuit, pre doftori măgulește numai, iar pre cel ei (boalei) supus, întâi din sănătate, apoi și din viață îl isgonește”.^[109]

Dimitrie Cantemir, ca om învățat ce era, cunoștea influența sugestivă pe care o au doctorii asupra bolnavilor, prin simpla lor prezență la căpătâiul celui suferind; el știe că prezența doctorului ridică moralul și-i dă forța necesară, ca să lupte și să învingă boala, căci: „cuvântul mângâios la întristare este ca numele doftorului la zăcare… că, doftorul măcar că într’aceea dată boala scoate, nici numele lui face minuni, ce nădejdea bolnavului ridicând, socotește, că cel ce leacurile dă, de față este, și leacul îi va afla, nădăjduește, care nădăjduire oarecare chip de otesire (încurajare) îi aduce”.^[110]

Doctorul practician în afară de cutia lui minunată plină cu tot felul de doctorii, scrie și rețete, adică „izvozel de leacuri, carele trimet doftorii la spițerii, să facă asupra boalei”^[111]; dar aceste doftorii nu sunt totdeauna bune la gust, ci numai minunate ca efect, întocmai cum îi și vorba, neplăcută la început, dar dacă’i spusă la vreme, prinde bine, că „…cuvântul bun și neplăcut este ca și doftoria grețoasă, însă folositoare omului înțelept, iar la cel nebun este ca otrava în mănuntaele sănătosului”.^[112]

Intre doctori, între bolnavi și între spițeri este o legătură, de nedespărțit, că, „…meșterșiugul doftoriei, sau erbile de doftorie — până vor fi în dughiană, celui bolnav până nu le vei da, nimic folosesc; și doftorul până cu dânsele, pe cel bolnav, de nu-l va ajutori, nu-l va însănătoșa”.^[113]

Pe de altă parte, Niculae Mavrocordat adaugă cu dreptate că, bolnavii nu se tratează la fel, ci după obraz: „chiar fiii doctorilor nu întrebuințează aceleași medicamente față de oameni de rând ca și față de oameni vrednici de respect prin nobleță; pentru acești din urmă se slujesc de mult mai blânde și mai bogate mijloace terapeutice”.^[114]

Principalul este ca doctorul să scrie sau să dea bolnavului tocmai ce’i trebue ca să se folosească: „După fire doftorul, după doftor leacul, și după leac — tămăduirea”.^[115]

Și totuși Niculae Mavrocordat are un moment de îndoială despre știința doctorilor și eficacitatea doctoriilor, el crede și în puterea naturei, căci: „…mare este puterea naturei; bolnavă fiind, se întremează pe neașteptate și, spre uimirea doctorilor, ea singură operează vindecările”.^[116]

Dimitrie Cantemir ca unul ce era un admirator al iatro-himistului Van Helmont, are îndoeli de altă natură; el crede în fatalitate. Pentru Cantemir, fiecare om se naște cu o anumită soartă, pe care o numește „chezi”: „cuius auspiciis nata fuit”, adică subt a căruia chezi s’au născut. Sau: „…în buni chezi dumnezeescul cuvânt, povață și ajutor luând…”.^[117] Sau: „Au spre chezi răi vrăjile ceva ți-au menit?”^[118]

Cât privește opinia celor mulți, opinia poporului, despre doctori, un cronicar al vremei lui Brâncoveanu, Del Chiaro, spune că:

„Valahii, mai ales femeile, pretind a cunoaște mai simple și mai practice leacuri medicale pentru vindecarea bolnavilor, cari mor, cred ei, numai în urma intervenției medicilor”.

Cât privește opinia oamenilor înțelegători, Del Chiaro adaugă:

„Oamenii înțelegători respectă pe medic. Medicul Prim e foarte bine plătit de Vistierie, cu două mii de galbeni pe an, afară de tain zilnic, de pâne pentru servitori, de carne, lumânări de seu și de ceară, etc.; deosebit daruri din toate părțile, mai ales medicului care a reușit să redea sănătatea vre unui boer bolnav, răsplata e cu atât mai mare, în bani, și un cal de preț”.^[119]

Cronicarii pomenesc pe doctori nu numai ca oameni de știință, cari fac bine cât pot, ci, uneori, și în ipostaz de simpli asasini, otrăvitori din ordin sau pentru plată.

Cronicarul Simeon Dascălul relatează după cronicarul Martin Pașscowscki, povestea faimosului Despot Vodă (1561-63), care a fost salvat de doftori. Despot, dacă a ajuns la Curtea lui Alexandru Lăpușneanu, s’a apucat de feldefel de intrigi; atunci Alexandru Vodă:

„…l’a otrăvit pre ascuns; carele dacă s’au priceput într’acest chip că-i otrăvit, s’au dat la doftori de l-au păzit și nimica nu i-au fost, iar Despot, dacă au eșit de la doftori, îndată au fugit în țara leșească…”.^[120]

In schimb, Ioan Neculcea citează cazul unui doctor asasin. Grigore Ghica, domnitorul aventurier care a păcălit pe împăratul Germaniei, pe Papa de la Roma și pe Sultan, a fost otrăvit în 1674 de un doctor grec, Timon:

„Numai, Dumnezeu este mult milostiv, iar apoi de sârg întoarce mila sa; că îndată s’au răsbolit Grigore Vodă și au murit. Norocul Cantacuzineștilor; zic unii să se fi agiuns Cantacuzineștii cu un doftor, și să-l fi otrăvit”.^[121]

Faptul acesta s’a petrecut la Constantinopol, dar avem și un exemplu la noi, povestit de Enache Cogălniceanu. Era pe vremea lui Constantin Racoviță, în a doua lui domnie (1756-57), când:

„s’au săvârșit Lascarache Geane postelnicul cel mare, care făr de pic de boală, așa sănătos fiind, s’au dus; zic să fi fost otrăvit și pricina să fie fost un franțuz anume Leință…”.

De fapt franțuzul se numea Linchou, iar doctorul adus de el cu nume de mare învățat, se numea Giuseppe Antonio Pisani, un Leventin care a fost acuzat că a pricinuit și moartea domniței Sultana, soția lui Constantin Racoviță, din care pricină a fost pedepsit să stea „într’un cuptor cu apă și pâine”.^[122]

Termenul întrebuințat pentru a arăta „meșterșugul dohtoriei” era cel de a „dohtori”, sau a „doftori”. Acești termeni se găsesc și în Pravile și în Cronicari. Pravilistul spune:

„…cine va chema pre dânșii spre vrăciuire, să-i dohtorească…”.^[123] Sau: „…era un dohtor anume Rodios și atâta de bine știa meșterșugul dohtoriei…”.^[124]

Iar conicarul Enache Cogălniceanu, spune:

Mihai Vodă din Muntenia (1741-1743), a reușit să-și prelungească termenul domniei cu încă trei luni, grație intervenției lui Stăvărache cel bătrân, care era și dohtor, și care intra „pe la Sultan… căci e foarte îndrăzneț, însă mai mult cu meșteșug, că doftoria pe mulți, neluându-le nimic”.^[125]

Toți doctorii care au trecut pe la noi, au fost străini. Negreșit că pe măsură ce se fac noi cercetări prin arhivele străine se tot găsesc nume noi de doctori și se stabilesc împrejurările care i-au adus pe aici. In cele ce urmează vom da, în ordine cronologică, numele celor pe care i-am găsit eu prin cărțile ce am avut la îndemână.

18 Februarie 1395. Cu prilejul expediției sale în Moldova, Sigismund regele Ungariei a fost ajutat de Brașoveni. Drept recunoștință, regele le întărește anumite privilegii de comerț cu Țara Românească și acordă titlul de doctor „decretorum doctore”, unor fețe bisericești și cetățeni, printre cari citim și un „Demetrio transsilvano”^[126]. Este o dovadă că titlul de doctor se acorda nu numai de Universități, ci și de regi.

1445. In timpul domniei lui Vlad al II-lea, sau Vlad Dracu (1435-46), Ducele Burgundiei, a trimis în chip de cruciadă o expediție pe Dunăre, sub comanda lui Wavrin, care a ajuns pînă la Nicopole. La asediul castelului de la Turtucaia, la care au luat parte și Românii, Wavrin a fost lovit la o mână, cu o piatră; din cauza loviturei, sau din cauza vrunui acces de reumatism, Wavrin a căzut greu bolnav și a fost îngrijit de fizicieni și hirurgi „notables docteurs en phisique”, cari se găseau pe corăbiile expediției. Pe aceleași corăbii se găsea și o farmacie „apoticairie”, „bien sortyen” nu numai cu „diverses manieres de drogueries”, ci și cu diverse băuturi „de la bonne malvisee (Malvoisie)”. Wavrin a fost vizitat de Voivodul Ungariei, a băut vin de Malvasia și noaptea:

„fut terriblement mallade, et luy prinst une goutte saillant par toutes les joinctures de son corpz, et tous ses doitz de la main dextre lui cheyrent en sa paulme, les jambes et les bracz lui racrucifierent; si n’eut tantost membre dont il se peust aidier, et ne faisoit tousjours que cryer, de la grant doulleur qu’il sentoit. Et les phisitiens et cyrurgiens de la gallee du cardinal, qui estoient notables docteurs en phisique et cyrurgie, le interroguerent dont il pensoit que ce luy pouvoit venir. A quoy il leur dist que ce avoit esté devant Chastel Turquant, de la pierre, challeur, sueur, refroidement et bruyne par maniere que dit a esté cy-dessus.

„Quant se vint au matin, les medechins lui asseyrent de grans ventoses sur les epaulles, au bouje du dos et au bout de l’esquine. Si coppoient atout rasoirs la char, et tyroient atout les ventoses le sang, lequel ilz pesoient sur une ballance, pour savoir quantes onches ilz en tyroient. Et pourtant…”^[127][128]

De și aceste detalii privesc un străin, totuși sunt foarte importante, pentrucă alături de acest străin au luptat și Românii lui Drăculea Vodă și pentrucă conțin cea dintâi știre despre „notables docteurs” rătăciți pe apele Dunărei, în contact cu Românii.

Inainte de 1460. Suntem în vremea lui Ștefan Cel Mare (1457-1504), de la care avem primele știri documentare despre medici și practica medicală la noi.

„Intreg la minte, nelenevos”, Ștefan Vodă iubea ospățul și „de multe ori la ospețe omora fără județ”, adică fără multă judecată, spune Ureche în limbajul lui laconic și frumos.^[129] Și, omul care iubește prea mult ospățul, se bolnăvește; Ștefan a fost bolnav de pe urma ospețelor de „podalgie” spune cronicarul Nicolae Costin,^[130] de „podagrie”, spune Ureche,^[131] de gută am spune noi astăzi.

Pe de altă parte, când a cucerit Chilia, la 1465, Ștefan a fost rănit la un picior, și mai târziu „bolnav și slab de ani”,^[132] a murit de o complicație a acestei răni.

Toate aceste împrejurări au silit pe Ștefan Vodă, să aibă necontenit nevoe de medici. Incă înainte de 1460, el avea un bărbier la Suceava, un Italian „maestro Ivane barbero del dicto Vaivoda”, de origină Genovez.^[133]

6 Martie 1475. — Dupe strălucitele isbânzi ale lui Ștefan în contra Turcilor, faima lui se dusese în toată lumea, până la Papa de la Roma. Senatul Venețian, la cererea lui Ștefan pentru „uno medico pro cura et liberatione certi ulceris quod in crure sustinct”, hotărăște să intervie la Papa, ca să-i satisfacă cererea. In acest scop trimet pe Paulum Omnebonum „ad pedes Apostolicos et ea expositurum quae illi commiseratis expedivimus et regresum ad nos una cum medico a vobis requisito remittemus ad Excellentiam Vestram cupidi, et studiosi liberationis diuturnaeque vitae et valetudinis vestrae…”.^[134]

1480. — Din acest an datează hrisovul prin care Ștefan cel Mare întărește constituirea breslei calicilor din Iași, pomenit mai în urmă de alte hrisoave de la Petru Rareș, Iliaș-Vodă, Mihai Racoviță și alți Domnitori.^[135] S’ar părea chiar că există o oarecare legătură între acest hrisov și constituirea cu doi ani mai înainte a corporației sau a așezământului cerșetorilor din Nurnberg, din Germania, asupra căruia vom reveni.

Februarie 1501. — Incă de la această dată, Ștefan Vodă al Moldovei, trimite soli la Veneția pe Rainold și Antoniu, oameni „rău îmbrăcați” cari, în afară de alte treburi aveau și însărcinarea să tocmească un medic pentru stăpânul lui bolnav.^[136]

26 Februarie 1502. — După o viață glorioasă de lupte neîntrerupte, Ștefan cel Mare, era tot mai bolnav. Prin intervenția regelui Ungariei, a obținut trimiterea unui medic reputat, Ioan Klingesporn, din Nürnberg.

La data de mai sus, Comuna Nürnberg scrie regelui Ungariei:

Dupe formula de politețe… „und fügen Ewer Konigelichen Gnaden mit Unndert hänigkeyt ze wissen, das sich dieselben Gesandten in irm Bevelh ains Doctors halben in der Ertzney getrewlich und vleissig gehalten und wir, neben inen, Ewr Konigelichen Durchleuchtigkeyt und gemelten umserm gnedigen Herrn zu Ern und Gefallen, Vleiss getan und furgewandt, denselben Doctor auffzebringen…”.^[137]

In acelaș timp, Comuna Nürnberg scrie și lui Ștefan, comunicând trimiterea lui Iohane Klingensporn, un doctor care fusese foarte prețuit ca medic al orașului și pentru care, trimițându-l se făcea un adevărat sacrificiu:

După formula de politeță: „…Apparuerunt his diebus apud nos Illustrissime Dominationis Vestri familiares Udalricus, et Anthonius. eusdem Dominationis Vestre patentes in papiro literas nobis ostendentes et tandem causam et negocium sue ab ipse Ill-me D. Vestra destinacionis pulcerrime significantes.

Quamprimum autem ex eorum relacione de domino Iohane Klingensporn, medicinarum doctore (3), nostro (in arte sue) familiari, evocando inteleximus, nos mox in eum iturum consensimus. Et, quam vis ille doctor, propter suam senium, et longisimum iter. ire diu recusaverit, nos tamen incolumitatem Illustrissime Dominationis Vestre corporalem ex animo desiderantes, una cum dictis destinatis, apud ipsum doctorem effecimus, quod eum Illustrissimam Vestram Dominationem acedere commovimus. Integerrima mente optamus eum Vestre Illustrissime Dominacioni pro desiderio consultarum; libentissime enim semper facimus quod Vestre Ill-me D. gloriam et desiderium aucturum sentimus. Nec tacere coronam Il-me D. Vestre possumus de exactissima et vigilantissima opera et diligentia in his negociis nomine Il-me D. Vestre in civitate nostra gestis per predictos Udalricum et Anthonium adhibita. Datum die Sabati 27 mensis Februarii, anno etc.

In nota 3, se spune: „Nürnberger Rathbuch, 7: Doctor Henricus Klingensporn ist drei Jar bestelt zu gemeinen Statleybartzt, ein Jar umb 100 Gulden Sold, und gest an uff nechste Quottember, Octava quinta post nativitatem Marie 1499”. (13 Octombrie).^[138]

Ar urma, după această notă, că Henric Klingensporn, nu Iohane cum se specifică în textul latin, a fost numit pe timp de trei ani ca medic al orașului, de sigur la Suceava. Iar după data aceleiași note, angajamentul a început în 1499 și expira la 1502. Rezultă că Ștefan cel Mare a fost cel dintâi la noi, care s’a gândit să aducă un doctor pentru nevoile mulțimei, pentru nevoile orașului; adică ar fi primul organizator al asistenței medicale publice la noi. Și dacă ținem seamă că tot acest Domnitor a dat hrisovul prin care se constitue corporația calicilor din Iași, numai la doi ani după ce s’a constituit aceiași corporație în Nürnberg, trebue să admitem că acest fapt nu mai este o simplă coincidență de date, ci, că Ștefan Vodă urmând exemplul Apusului, lucra dupe un plan cert de organizare a asistenței, adică a asistenței săracilor și a bolnavilor.

1 August 1501. — La această dată, după cum vom vedea dintr’o scrisoare al cărei text îl dăm mai jos, Ștefan Vodă avea în Suceava un doctor Italian, Matei Murianu, care semnează „Matheus Murianus, artium et medicinae Doctor”.^[139]

4 Decembrie 1502. — Ștefan cel Mare scrie Dogelui Leonard Loredano, să înlesnească cumpărarea unor medicamente prescrise de Matei Muriano. Scrisoarea o trimite printr’un venețian Dumitru Purcivi, care trecea prin Moldova, în drumul lui dela Moscova spre Veneția:

„Stephanus divina favente gratia dominus heres et vayvoda Moldaviae. Illustrissime et E-me Princeps domine amiceque noster charissime. Quum superioribus annis is industriosus Demetrius Purcivij exhibitor cum oratoribus Ill-mi principis Moscoviae ad terram nostram Moldaviae applicuisset de medio vestrarum dominationum nunc eundi rursus propter merita sua amplissima justa persuasionem Exc-mi Domini Matthaei Murriani doctoris medicinae concivis Vestrae Dominationis fidelis nostri ad urbem V. D. Venetiae transmisimus ut nobis pharmacias aliquas sive medicinas justa consilium Domini Matthaei nobis nacessarias emere et comparare pecuniis nostris propriis anhelet et debeat pro eo affectamus V. I. et Ex. Dom. causa nostri eundi Demetrium modo aliquali retinere non velint sed dispositis ibidem vestris necessariis ipsum integre et salvum sine dilatione ad nos remittere dignentur. Clementissime Altissimus V. I. D. ad vota conservet feliciter.

Ex arce nostra Sustavia IX decembris anno domini millesimo quingentesimo secundo”.^[140]

7 Decembrie 1502. — Dupe trei zile, doctorul lui Ștefan Vodă, Matei Muriano, trimite și el o lungă scrisoare-raport aceluiaș Doge, în care dă o mulțime de date istorice, cum și câteva informații interesante pentru noi. Muriano spune că se afla în Moldova, cu voia Republicei, dela 1 August. Ștefan i-a spus că „n’am vrut să trimet după doctor în vre-o altă parte a lumei decât la prietenii mei, cari sunt sigur că mă iubesc”:

După formula de politeță: „La causa che per havanti non habbi scritto a la Sublimita Vostra e stata la infirmita grave ho patito dal primo zorno de avusto che zonzi in Moldavia per tutto octubrio proximo passato, non obstante tamen la malatia grande adi 22 avusto io fo a la visitation de questo Illustrissimo Signor Duca Stephano et fici l’oficio di fedel servidor di la Serenita Vestra con quella forma de parole che se convien a un tanto signor quanto e questo, lo qual ave gratissimo con demonstration e parole molto amicabele in fra le quali disse: io non ho voluto mandar medico in alcuna parte del mondo salvo da li amici mei li qual son certo me amano, et dissemi etiam: io sono circondato da inimici da ogni banda e ho avuto bataie 36 dapoi che son signor de questo paese de le qual son stato vincitore de 34 et 2 perse. — Dupe ce face un portret al lui Ștefan, adaugă: „prosperoso de la persona per la eta sua se questa infirmità non lo havesse oppresso, ma spero in Dio farli gran zovamento per quanto posso comprender per le cosse principiate”.^[141]

11 Octombrie 1503. — Din pricina accidentului suferit, sau din cine știe ce altă cauză, doctorul Matei Muriano a murit. Această imprejurare l-a făcut pe Ștefan Vodă să se adreseze din nou Dogelui Veneției, să-i ceară alt medic și medicamente. In acest scop a trimis la Veneția pe postelnicul Teodor, care, în drum spre Veneția, a mai luat și un însoțitor cu recomandație dela Ioan Corvin, regele Ungariei; Ștefan scrie:

„Stephanus Dei gratia dominusque Terrae Vayvoda Moldaviensis salutem ac sincerae dilectionis affectum. Notum facimus Vestrae Excellentiae quemadmodum et V. E., scire poterit quam multocies ad V. E. nostros homines misemus pro medicis tempori item elapso ad V. E. pro uno medico miseramus quem quidem medicum eadem V. E. nobis transmisit. Sed idem medicus ad nos egrotus pervenit ita ut nobis nihil proficere potuit, quem in eadem infirmitate diem clausi; iccirco de hoc V. E. nos multum regratiamur bonoque nomine ab eadem V. E. accepimus, quare et nunc misimus ad eadem nostrum hominem Theodorum nomine cubicularium nostrum petentes admodum V. E. ut nobis mitere dignetur eadem V. E. unum medicum ad tempus quousque V. E. voluerit qui nostra egritudine nos iuvare posset in quo nobis eadem V. E. rem pergratissimam exhibebit quantoque amore eadem V. E. suscipimus quem quidem medicum nos peroptime pacifice ac honorifice tractamus ac nutrimus, eumque vero repatriare volverit eundem iterum honorifice ac cum pace emittemus et redire permitti faciemus ad propria, quicquid vero predictus homo noster eidem V. E. ex parte nostra dixerit declarantes eidem fidem adhibere degnimini creditivam quoniam verba nostra sunt.

Dat in castro nostro Zuchaviense die dominico ante festum Galli Episcopi videlizt XI-a mensis Octobris anno Domini millesimo quingentesimo tertio.^[142][143]

21 Decembrie 1503. — „Adi 21 Dezembrio in Colegio fo San Thoma”, Postelnicul Toma și trimisul lui Ioan Corvin, au expus Dogelui scopul misiunii pentru care au venit în Veneția, din partea lui Ștefan Vodă și a fiului său Bogdan, adică „la malattia sua pregava la Signoria li desse uno medico perche maestro Mattio che vi ando e morto et lo vol ben pagar e condurlo a sue spese”. Principele li-a răspuns: „lo vedera volontieri et si vederia dir al Colegio de medici ne mandasse uno, et che col sangue potendo lo voria varir; et dimandato dil mal, disse di li piedi et di le man non si poteva mover di ajutar, dil resto sta bene, za li fo fatto conseglio di medici di Padoa etc.”.^[144]

28 Decembrie 1503. — Trimisul lui Ștefan Vodă și cel al lui Ioan Corvin au avut de ales între trei candidați: Gheorghe din Piemont, Ieronim de Cesena, susținut de Colegiul medicilor și „maestro Alessandro Veronese”. La început au ales pe Gheorghe din Piemont, dar s’a opus Colegiul, care spunea: „havevano electo domino Hieronimo da Cesena et che questo non val nulla et chel salario e de ducati 500 al anno et che maestro Alessandro Veronese vi anderia, or per il Principe li fo ditto non lo tolesseno che non lo cognossevamo sufficiente, et cussi si partino per veder l’altro”.^[145]

2 Ianuarie 1504. — Trimișii lui Ștefan și Corvin, s’au oprit asupra lui Cesena „qual il collegio de medici lo ha ricorduto e zovene e cussi si partirano”. Și așa au pornit-o spre țară.^[146]

25 Februarie 1504. — Boala lui Ștefan Vodă îngrijora pe toată lumea. Regele Vladislav scrie Sașilor: „…adversa valetudine Wayvode Moldaviensis…”, și le cerea să ia măsuri de apărare contra Turcilor.^[147]

21 August 1504. — Marți 2 Iulie 1504, a murit Ștefan cel Mare.^[148] In ultimele lui clipe a fost asistat de Ieronimo de Cesena, un medic evreu al Hanului Tătarilor, un bărbier din Buda, și poate, un „Lonardo de Massari phisico”. Acesta din urmă, a trimis o scrisoare din Buda, cu data de 26 Iulie, unuia „Zuam Badoer Dottor et Kavalier”, în care descrie cele petrecute la moartea lui Ștefan. Bogăția detaliilor cu care face această descriere, ar fi o dovadă că a fost față și el; dar, s’ar putea să știe toate aceste amănunte dela bărbierul din Buda, care, dela 2 până la 26 Iulie, data scrisorii, a avut tot timpul să ajungă acasă, la Buda. Massari povestește că în ultimul timp rana pe care o avea Domnitorul la picior, s’a agravat, încât Cesena și medicul Hanului, au hotărât să ardă rana, deși nu era nădejde de scăpare: „Siando esso Stephano impiagado le gambe et aliqualiter reducte in un momento se comenzo alargar le piage et come ha tnteso li medici pronosticano esso esser spazato et li deno el fuogo a le piage et per conseio de mistro Hieronimo da Cesena medicho el qual ando quest anno mandato par la Signoria et uno Zudeo medico del Imperator de Tartari”. In acest timp, boerii se certau pe cine să aleagă Domnitor în locul lui Ștefan. Acesta află, și cu toate că era aproape agonic „s’a arătat la moarte, cà și’n viață și’n sănătate, teribel și prudent în acelaș timp”; a pus să se ucidă cei răsvrătiți, apoi a procedat la alegerea noului Domnitor. A fost ales fiul său, Bogdan. Și însăși Ștefan la urcat pe tron. Două zile în urmă a murit: „in do zorni reddidit spiritum”. Noul Domnitor și boerii au certificat purtarea corectă a medicilor și, bărbierul din Buda și medicul Hanului au și plecat; Ieronim Cesena de frică că va fi reținut a intervenit la secretariatul Italian (din Buda), ca să-l recheme:

„Item come postscripta ha ricevuto una lettera di mano di maistro Hironimo di Cesena sopra nominato, li scrive el fiol e sta electo Vayvoda et cognoscendo lui et li baroni non esser sta difetto de li medici hanno promesso de remandarli tutti honorifice. Vero e che un barbier di Buda e sta remandato et el miedego Zudeo de l’Imperator di Tartari; ma esso mistro Hieronimo dubita non esser ritenuto de li e lo prega fazi il Re scriva una lettera in sua recomandozione et che prega il nostro segretario e cussi la fara far et manderala per l’ambassator…”^[149]

1504-1506. — Bogdan (al treilea) Vodă, fiul lui Ștefan cel Mare, era orb; „uno oculo orbus” spune Miechowski, cronicar și medic de curte al regelui Sigismund I, contimporan al lui Ștefan cel Mare.^[150] Dupe Cromer, cronicar Polon, Bogdan ar fi fost numai încrucișat și-i spunea „Bogdan Luscul”, adică „ponihos”, explică Șincai; iar termenul de ponihos înseamnă omul care nu vede bine, om strabic.^[151]

Oricum ar fi fost, lui Bogdan i se făcuse de însurătoare, și voia să ia de soție pe Elisabeta, sora Craiului Poloniei, Alexandru. Multe și mari necazuri a avut de tras Moldova de pe urma dorinței Domnitorului, că Elisabeta nu-l voia de soț, iar Craiul Alexandru „vedea pe soru-sa că nu va să meargă după Bogdan Vodă, căci era prea grozav la față și orb de un ochiu”.^[152] Ca să-și ajungă ținta, Bogdan a primit condiția ce i se punea, ca Elisabeta să-și păzească credința religioasă și să-și aducă chiar și medicii ei; și a trimis Bogdan oamenii lui pe Tăutul Logofătul, pe Isac „camerarius” și „scriba”, cari au primit condițiunile:

…deinde ut dominus noster illustrissimus palatinus huic serenissimae reginulae medicos et doctrinae Romanae sacerdotes, praefectos muneribus et ministros utriusque generis semper sustentet, quibuscum sit ei quotidiana et honesta consuetudo”.^[153]

1495-1508. — Sunt anii domniei lui Radu (al IV-lea) cel Mare al Țărei Românești, fiu al lui Vlad Călugărul. Radu a fost un om boleac de picioare; din 13 ani cât a domnit, șapte i-a petrecut într’un cărucior, cu care se transporta pe unde avea nevoe în interesul țării sau al lui.

Sultanul Baiazet al II-lea, cel ucis de un medic evreu,^[154] spune despre Radu Vodă:

„Răsboaele nu se poartă numai cu puterile trupului, ci mai mult cu tăria de suflet. Să ia exemplu de la Domnul Țărei Românești Basarab Voevodul,^[155] care, deși e străin de legea musulmanilor, totuși în cea mai mare slăbiciune a puterilor sale, s’a purtat cu cea mai mare deșteptăciune și, cu toate că șeapte ani întregi a fost pus în rădvan (quadriga impositus) și purtat din loc în loc, totuși a cărmuit țara Românilor lui cu deosebită mulțămire a supușilor. Schimbătoare și nestatornice și veșnic doritoare de lucruri nouă sunt sufletele poporului din țara aceia, dar, cât despre acesta, nu s’au înstrăinat, pentru slăbiciunea și pentru boala picioarelor (podagra), de Domnul lor…”.^[156]

Avem și alte știri despre boala acestui domnitor:

Radu Vodă adusese în țară pe fostul patriarh Nifon, chip să organizeze biserica țărei. De organizat a organizat-o el, dar a căutat să se amestece și’n viața de familie a Domnitorului, cerând ca Domnul să despartă pe sora-sa, Caplea, de boerul moldovean Bogdan, pe motiv că acest boer mai avea o soție la el acasă.^[157] Și Radu Vodă l-a trimis pe Nifon să mai mediteze asupra acestor lucruri la Muntele Atos. Un povestitor al vieței lui Nifon, spune despre boala lui Radu: „căzu eghemonul Radu într’o boală groaznică și cumplită”, pe urma blestemelor acestui patriarh mazil.^[158]

1507. (?). — Radu Vodă cel Mare a trimis la Brașov pe Staico logofătul,^[159] să-i aducă un meșter priceput în boala de picioare:

„Bunilor noștri frați și cinstiți domni, județului și celor 12 pârgari din Brasov, dragă închinăciune vă aduce Domniei Voastre fratele D-voastre Staico logofătul. Și dau de știre D-voastră ca unor buni și cinstiți frați ai mei, că am auzit acolo la D-voastră de un om meșter ce se pricepe la boala de picioare; de aceia, încă mă rog și cer dela D-v., să mi-l trimiteți cu acest om al meu Nanciul, ca să mi-l aducă. Și daca va da Dumnezeu să înțeleagă boala mea și să-mi folosească, n’are să aibă pagubă, precum și D-voastră înșivă.^[160]

29 Februarie 1508. — Nu știm dacă Brașovenii vor fi trimis meșterul pe care-l cerea Radu Vodă; știm însă, că la data de mai sus, medicul domnitorului era un „Franciscum phisicum”, despre care Domnitorul scria Sibienilor: „in presentes autem eisdem referimus quod Franciscum phisicum nostrum concomitari fecistis”.^[161]

12 Martie 1508. — Boala lui Radu cel Mare se agravase și Regele Vladislav scrie despre acest lucru Sașilor, ca să ia măsuri de pază din vreme: fidelem nostrum Spectabilem et Magnificum Radwl Wayvodam parcium regni nostri transalpinarum gravi et extrema laborare valetudine”.^[162]

18 Ianuarie 1509. — In Muntenia domnea Mihnea Vodă cel rău. Acest domnitor avea la curtea lui un doctor, Petre, pe care îl considera ca boer al lui „is autem Petrus doctor est fidelis noster et boyar huius regni nostri”. Ginerile acestui doctor, făcea afaceri cu un turc Mehmet. Doftorul Petre dăduse garanție pentru ginerile său și acum era urmărit pentru datorie cu ajutorul pârcălabului ungur din cetatea Poenarilor. „Și ce”, strigă Vodă, la amenințările de zăberire ale acestuia, „putem noi să dăm legați în mânile Turcilor, pentru datoriile ginerelui lui, pe acest om drept, cu copii și soția sa?”: „Num quid hunc iustum simulcum liberis et uxore propter debita generis sui possumus ligatos dare ad manus Turcorum? Nam enim Turcus debita petit a fideiussore, (videlicet) Petro doctore”.^[163]

1510. — Un an mai târziu de la apărarea doctorului Petru, Mihnea Vodă a fost ucis la Sibiu, pentrucă ar fi rușinat sora unui Sârb, Dumitru Iaksich. Pe mormântul Voivodului s’a scris un epitaf în versuri latinești, compuse de doctorul Ioan Salius.^[164]

5 Decembrie 1517. — Neagoe Vodă Basarab al Țărei Românești (1512-521), a avut ca medic un Ragusan, pe Ieronim Matievich „medico chirurgico, servitori illustris domini Bassarachi”. La data de mai sus, Ieronim se afla în Veneția ca trimis din partea Domnitorului, cu un dar de seamă; îl regăsim apoi la 9 Aprilie, trimis „pro rebus et marcanciis” de cumpărat pentru stăpânul său. Cu aceste prilejuri, dogele Leonard Loredano îl face cavaler:

„…pentru amicia și buna voință ce ne unește strâns cu însuși domnul Vodă, precum și pentru demnitatea personală a zisului ambasador, am crezut de cuviință a-l orna cu onorile și titlul de cavaler, prin cari să se facă cunoscut tuturor meritul lui. Așa dar, după ce-și împlinise ținta ambasadei, l-am înaintat cu solemnitate la onoarea, gradul și demnitatea ordinului cavaleresc și l-am făcut Cavaler, înpodobindu-l cu ceremonia obicinuită, cu sabia, brâul și pinteni, și acordându-i pentru viitor și dreptul de a se numi Cavaler splendid, mai dându-i facultatea și autoritatea de a purta totdeauna haine aurite precum și sabie, brâu, pinteni și alte orișicare însemne militare aurite, și de a se bucura de o mare preeminență, juridicțiune, libertate și toate celelalte privilegii ale ordinii cavalerești. Spre mărturie și confirmațiune am poruncit a se anina sigiliul nostru cel de plumb. 1518, Martie 7.^[165]

Este o cinstire, care oricât de puțină valoare ar fi avut, se resfrânge totuși asupra Țărei, Domnitorului și ambasadorului său, doctorul Ieronim Matievici.

24 Iunie 1518. — La această dată se semnalează prezența la Veneția a unui sol Anton Paicalas, vreun Grec, trimis de Ștefăniță Vodă al Moldovei (1517-1527), ca să ceară un medic pentru Domnitor.^[166]

1521. — In socotelile Brașovului de pe acest an se pomenește de un „Iheremiae domini waywode Transalpinensis physico” amator de vin roșu „lepore”, culoarea sângelui de epure.^[167]

1523. — Tot în aceste socoteli se pomenește de un alt „phisicum” al domnitorului Țării Românești, din acea vreme, Radu (al VI-lea) de la Afumați (1521-1529): „vectori vehenti phisicum domini waywodae Transalpinensis ad Castrum Mariae”.^[168]

Februarie 1523. — In Arhiva orașului Brașov se pomenește de medicul lui Radu, care merge la Feldioara.^[169]

8 Mai 1528. — Suntem în vremea lui Petru Rareș din Moldova (1527-1538). Petru Rareș, de care s’a spus că ar fi fost și el doctor^[170], se plânge Bistrițenilor despre fuga unui medic al său „unum phyrcum”, probabil physicum, care a luat și ceva din banii Domnului:

Dupe formula de politeță: „Speramus Vestras Dominaciones non ignorare quomodo anno preterito Egregius Logofetus de Turcarum faucibus nobis unum phyrcum (probabil physicum) una secum adduxerat. Nunc autem, his transactis non multis preteritis diebus, se ipsum a nobis clamdestina ad vos contulit, et inibi requiescit, noa quoque eidem fidem adhibueramus et ei porreximus quinque milia aspera et duos peroptimus equus; ipse autem nos suis actis blandiciis fefellit. Quare rogamus Vestras Egregias Dominuciones ut ob contemplacionem nostrarum prefatum phyrcum nobis terga versus mittere debeatis…”

Datum in opido Batusan…^[171]

21 Aprilie 1532. — In registrul de venituri și cheltueli, al județului Brașov, se trec cheltuelile făcute cu vizita unui „dominus Stephanus doctor episcopus Sirmiensis a domino Gritti ex Thergowysta”, un doctor probabil în teologie.^[172] Alte cheltueli pentru „doctori et secretario domini Gritti”, se înregistrează la 19 Mai 1532.^[173]

13 August 1535. — In timpul domniei lui Radu Paisie în Muntenia și Petru Rareș în Moldova, se vorbește mult de un doctor Paul. Reputația acestuia ajunsese așa de mare, că îl chemau toți din toate părțile, boerii ca și Domnitorii. Despre drumurile pe cari li-a tot făcut când în Muntenia, când în Moldova și micile cheltueli ocazionate de aceste drumuri, se face mențiune în Registrele de încasări și cheltueli ale orașului Brașov. Prima mențiune este la data de mai sus: „dom. doctori Paulo ac apothecario in Fogaras ad venerabilem dom. Sigismundum Thomory ibidem morbo correptum dum ex commissione regia ad Radwll waywodam proficisci debuerat”.^[174]

1 Noembrie 1536. — Dupe un an, doctorul Paul este chemat de către boeri: „dom. doctori Paulo in Transalpinam misso ad medendum aliquot boyaronibus”.^[175]

6 April 1537. — Acelaș doctor Paul este chemat de Petru Rareș din Moldova: „domino doctori Paulo in Moldaviam ad vocationem waywode Moldaviensis profecto”.^[176]

23 Septembrie 1537. — La această dată doctorul Paul se găsea tot în Moldova: „Dominica ante Michaelis Francisco Pellioni in Moldaviam misso ut dominum doctorem evocaret, ac domino reverendissimo Malautica emeret”.^[177]

1 Octombrie 1537. — O mențiune tot pentru doctorul Paul: „domino doctori Paulo, pro tertia angaria”.^[178]

19 Decembrie 1537. — Către sfârșitul acestui an se pomenește încă odată de unele cheltueli făcute cu doctori și apotecari „Domino doctori ad ultimam angariam”; și mai departe, la aceiași dată: „domino Georgio Blesch ratione census dominorum domini doctoris, apothecarii, ac currificis”.^[179]

22 Decembrie 1538. — La această dată găsim pe doctorul Paul printre lefegii comunei Brașov, cu leafă plătită la fiecare trei luni; cu alte cuvinte acest „domino doctori Paulo”, este medic comunal plătit cu 80 de florini pe trei luni.^[180]

15 Februarie 1542. — Cu prilejul unor cercetări ce s’au făcut pentru o crimă, se pomenește de un „doctor Matheus plebanus bistriciensis”, și tot cu acest prilej se pomenește de o scrisoare din 1538, a lui Petru Rareș, prin care cerea Venețienilor o otravă „aconito”, ca să scape de dușmanii lui: „…tandem eciam Venecias pro aconito misisset quomodo ipsum faceret aliquo modo intoxicari”.^[181]

Urmează o bucată de vreme, până în 1556, în care nu avem știri decât despre bărbieri, știri pe cari li-am consemnat la locul lor.

Iunie 1557. — Pătrașcu Vodă (1554-1557), tatăl lui Mihai Viteazu, s’a bolnăvit așa de tare că a fost nevoe să se ducă la Râmnicu Vâlcei, după un aer mai bun. Intr’o notă din socotelile Sibiului se spune: „Vayvodam Petrasko ad Rymnyk”.^[182] La 28 Iunie, Sibienii îi trimit un doctor: „amplius pecierat sibi doctorem medicinae intromitti”,^[183] dar fără folos, căci Domnitorul a murit în zilele Crăciunului, la 24 sau 26 Decembrie 1557.

3 sau 4 Ianuarie 1558. — Este data când au aflat Brașovenii despre moartea lui Pătrașcu Vodă, așa că doctorul pe care l-au trimes și ei, era de prisos: „…quidam doctor a sua Reginali Maiestate ad dominum Petrasko Wayvodam profecturus, cum iam esset mortuus”.^[184]

5 Octombrie 1558. — Un doctor care pare a fi Român, doctorul Ion Evangelista din Sibiu, este trimis la această dată, prin Brașov, în Muntenia, de unde — probabil, a trecut și în Moldova la Lăpușneanu Vodă, care avea mereu nevoe de doctori.^[185]

29 (?) Noembrie 1558. — La această dată se menționează în socotelile Brașovului: „venit quidam doctor Suarum Maiestatem ex Moldavia, qui hic moratus est quatuor dies”. Pare a fi vorba despre doctorul Evangelista, care va fi fost în Moldova pentrucă după câteva zile se face mențiune despre acest fapt.^[186]

13 Decembrie 1558. — In socotelile Sibiului se spune: reverso doctore Ioanne Evangelista ex Moldavia”.^[187]

17 Martie 1559. — In aceleași socoteli se menționează: „doctorul dus la Brașov”. Negreșit, pare a fi vorba iarăși de un drum făcut de acelaș doctor Evangelista.^[188]

20 Decembrie 1560. — Alexandru Lăpușneanu al Moldovei a fost un domnitor sanghinar, care ucidea din nevoia de a-și distruge vrășmașii, ca să poată domni, dar ucidea și din plăcerea sadică, ca să vadă curgând sângele. Cu un asemenea om nu se glumea; cei cari îl îngrijeau trebuia să fie în pază. Andrei bărbierul care l-a îngrijit ani de-arândul, era s’o pățească; odată însăși Vodă îl trimete înapoi, la Bistrița, cu o notă de care singur se mira „incolumem et salvum”, adică bun teafăr am zice noi. Mai rău era s’o pățească un doctor străin, Asola di Bressano, un tânăr medic fost în serviciul regelui Transilvaniei; a dat o doctorie mai tare și a fost acuzat că a vrut să otrăvească pe Domnitor. Era gata-gata să i se tae capul și numai cu intervenția patriarhului a scăpat de la moarte:

Si ritruova qui hora un giovine medico d’Asola di Bressana, il quale già alcuni anni era al servitio del Re di Transilvania, et essendo stato ricercato dal Signor Alessandro vaivoda di Moldavia in certa sua grave indispositione, quel re gli lo concesse, et egli medicandolo, portando cosi, come esso medico dice, la qualita del suo male, gli diede una medicina un poco gagliarda, la quale perche fece molta operatione, fu causa, che esso medico fusse imputato d’haverlo voluto venenare, et percio fu posto in prigione, con opinione, che poi gli fusse tagliata la testa, Di dove con gran fatica il Reverendissimo Patriarca Greco di Constantinopoli ritrovandosi a caso in quel luogo hebbe modo di liberarlo con pagar presso ducento ducati per le spese, che gli erano state fatte, pigliandolo al servitio suo; dove egli e stato fino al presente, che essendo venuti qui dui ambasciatori mandati a posta dal detto Signore Alessandro, a quest’eccelsa porta per procurar d’haverlo nelle mani, et condurlo in Moldavia, presentarono al magnifico Rusten bassa 10,000 cechini d’oro richiedendogli, che fusse loro dato il prefato medico. Il qual magnifico Bassa, volendo satisfare a quel Signore ordino che fusse preso, et condotto a se. Il che fu fatto martedi sera, et il seguente giorno condotto alla magnificenza sua la quale Dragomanando Domino Michiel Cernovicchio dragomano di Vostra Serenita, che a caso si ritrovo da lei, gli disse che l’era dimandato dal Signor di Moldavia, et che ella voleva, che egli andasse a ritrovarlo. Il quale narrandole prima le imputationi, che altre volte gli erano state fatte, disse, che altrimenti non vi volea andare, et che si voleva far Turco, di modo, che il magnifico Bassa resto tutto sopra di se, et voltatosi alli detti Ambasciatori, disse loro, che havendo egli fatto quanto che el poteva in questa materia, et che volendosi il medico far Turco, non sapeva che altro fare, che farne arz al Serenissimo Signore. Il qual crede, che non ordinera altro se non che egli sia liberato, di maniera che li detti Ambasciatori c’hanno per questa cagione donato al magnifico Bassa…

Di Pera alli 20 di Decembre 1560. Hieronimo Ferro Bailo in C-poli.^[189]

Și cu toate acestea, sanghinarul Lăpușneanu, care nu-și cruța banii când era vorba să urmărească o răsbunare, avea pentru soția lui atențiuni de o duioșie rară; când a fost bolnavă doamna lui, Doamna Rucsandra, Alexandru Vodă a trimis tocmai la Bistrița să-i aducă cireși bune, din care poftise Doamna: „rogamus… si apud eas vel eciam alibi in propinquo nancisci cerasa istius anni posunt, nobis pro eo ducato emant per exhibitoremque presencium mittant”.^[190] Asta n’a împedicat pe Doamna Rucsandra, care „știind câtă groază și moarte făcuse mai înaite în boerii săi (Alexandru Vodă), temându-se și Doamna să nu petreacă mai rău decât alții, l-au otrăvit și au murit”.^[191]

18 Noembrie 1561. — Este data înscăunărei ca Domn al Moldovei a faimosului Ioan Vasilic Despot. Viața acestui aventurier isteț este un roman fantastic. Lăsând la o parte poveștile Cronicarilor moldoveni, s’a dovedit acum, că acest om a început ca student în medicină la Universitatea din Montpellier, sub numele de Iacobus Vasilco Marchetos de Rodos, sau Iacobus Marchetos de Rodos. Mai apoi, sub numele de Iacob Heraclide, senior de Samos și marchis de Paros, ajunge la curtea regelui Franței, iar în urma unei crime în legătură, poate, cu femeia lui uitată în cetatea universitară, fuge în Belgia și la Bruxelles ia titlul de Iacob Eraclide Basilicu Despot, senior de Samos și marchis de Paros. Soldat neînfricat al lui Carol Quintul, este făcut de acest împărat, cavaler și mai apoi conte palatin, veritabil markgraf cu drept de a încununa poeți, ca unul ce știa să mânuiască și condeiul, căci scrisese o carte asupra bătăliei de la Renty, la care luase parte și el. Adept al protestantismului, rătăcește câtva timp prin Prusia și Polonia, luptă în Livonia, și își face prieten pe Laski, propovăduitor al Evangheliei noi și proprietar bogat în hotarul Moldovei. La moșia acestuia cunoaște pe mulți din fugarii moldoveni dela curtea lui Lăpușneanu din Moldova, prinde firul treburilor din această țară, se dă drept rudă cu Doamna Rucsanda a lui Alexandru Vodă, fiica lui Petru Rareș și nepoata lui Ioan Despot al Serbiei, și se instalează în Moldova. Dupe o serie de întâmplări ca dintr’un film fantastic, ajunge pe tronul Moldovei cu numele de „Eraclide Iacob Basilic, cu mila lui Dumnezeu despota Samului, Parului, Doridei și a celorlalte insule, principele regatului Moldovei, Domnul și Moșteanul Grecilor și Românilor”.^[192]

Despot Vodă are meritul de a fi întemeiat o școală și o bibliotecă la Cotnari. El a avut o moarte de un dramatism teatral, la 6 Noembrie 1563. In scurta lui domnie se întâlnesc doi doctori, amândoi purtători de nenoroc. Primul, este un doctor din Hotin; această cetate fusese dată de Despot, să fie administrată de Laski, drept recompensă că l’a ajutat să ia domnia; numai dreptul de judecată în pricinile ce se iveau în cetate și-l rezervase Despot pentru el. S’a întâmplat odată că „doctorul lui Laski a omorât un om; pre doctorul acela, drept aceia, Despot l-a osândit să-și piardă capul, nebăgând în seamă rugarea lui Laski”. De aici s’a iscat o ceartă, care a făcut pe Laski să plece la Liov, și din prieten, să devie dușman de moarte lui Despot.^[193]

Al doilea, a fost Dionisie Aval Doftorul. Acesta a fost doctorul și sfătuitorul lui Despot. Pe când Despot era asediat în cetatea Suceava și fără nădejde de a mai primi ajutoare de pe undeva „ar fi putut eși den cetatea Sucevei să se fi dus încotro ar fi vrut… precum îl sfătuiau mulți de ai lui. Ce, den sfatul lui Dionisie Aval Doftorul au rămas în cetate, zicându-i să nu bage în seamă pe Moldoveni”^[194]. Sfatul dat de doftorul Aval i-a fost fatal. Despot a rămas în cetate, a fost trădat de o parte din oșteni și mai apoi ucis de Hatmanul Tomșa, care a fost ales Domn, cu numele de Ștefan Vodă. Așa s’a isprăvit și aventura acestui student în medicină, ajuns Domnitor al Moldovei.

20 August 1564. — N’a trecut mult și Tomșa Hatmanul zis și Ștefan Vodă, a fost ucis de Poloni. In locul lui a revenit Alexandru Lăpușneanu (1564-1568). Bolnăvicios cum era, Lăpușneanu avea veșnic nevoe de doctori, că nu se mai mulțumea cu bărbierii. La data de mai sus trimite înapoi Brașovenilor, un „dominum Doctorem phisicum”, reclamat de nevoile unor cetățeni bolnavi:

După formula de politeță: „accepimus litteras Spectabilitatum Vestrarum periucundas, in quibus petunt a nobis amanter ut dominum doctorem phisicum, a nobis in necessitate postulatum, ob causam egrotancium civium remiteremur ad Spectabilitates Vestras; itaque, cum nobis gratificati Spectabilitates Vestre in plurimis sint, postulata a nobis eorundem graciose exaudivimus, dominum doctoremque prefatum, ut egroti Spectabilitatum Vestrarum in absencia eius, ne deficiant, remitere in duobus aut tribus ad summum diebus post discessum exhibitoris presencium statuimus bene et honeste, uti decet humanitatem eius, expeditum…”.^[195]

8 Ianuarie 1568. — O notiță scurtă, fără nici o explicație, luată din Socotelile Brașovului, ne informează asupra întoarcerei unui doctor din Valahia slăbănogului Petru Vodă (1559-1568).^[196]

6 Noembrie 1570. — La această dată se găsește reclamația unuia Petre Schneyder, din Baia, contra lui Enderlein „der artzt”, din Bistrița. Unii au vrut să vadă în Enderlein pe acelaș faimos Andrei bărbierul, care a îngrijit pe Lăpușneanu, adică un Enderlein devenit Andrei în limba românească. Noi n’o credem. N’o credem, căci, dacă Romînii au putut româniza numele săsesc de Enderlein, în Andrei, nu putem pricepe de ce Regele Zapolia i-a spus tot Andrei „Andream barbitonsorem”; doar nu putem bănui că și Zapolia i-a romînizat numele, din Enderlein să-i zică Andream.^[197]

Enderlein s’a prins să vindece pe Petre Schneyder de o boală de picioare de care suferea, în termen de 14 zile. Pentru asta a luat 18 taleri, fără să-l vindece. Afacerea a ajuns la judecată, care a dat dreptate bolnavului:

„… zu wissen wye das der gottselyg Man Petrus Schneider, bey wns wonhaftig, zu uns ist kommen wnd hott wns angezeigtt wye das in Gott heymen gesucht hott. wye sein getlyger Willen ist gewesen, mytt eynen Schmertzen an den Fissen; so holt sich seyner angenommen der Enderlein fon eich, der Artz, yn yn firzen Thogen zu heillen für XVIII Toller, wnd hott yn nicht geheylett, sonder noch mer ferderbett wnd yn auch fill geplogt wm sonst; hott dornoch nicht lenger wollen beye im bleyben yn zu heilen, wie es recht und kristlyg ist, sonder ist fon im gezogen, hott den gutten Man mytt grossem Schmertzen gelossen; seynen Lon aber willen hoben gantz wnd folkymlig. So ist der erbar Her zu wns kommen, für den gantzen Rott, wnd hott wns seynen Schmertzen gezeigt wnd hott bewert das er der Bezolunk nicht wert ist gewesen. So hoben myr, der gantze Rott, das Recht gemacht das er ym nyx sol geben byss das er in geheilet. So ist er also dorfon. Wo er aber, weisser Her, dem erbaren Herren wirt eyn Nochred wollen machen, er hob in geheilet wnd er hob ym nicht wollen zolen, so bekennen myr mitt wnserer Gewissenheit das es nicht also ist, sonder das dye Bezolunk wer folkommen gewesen wen er yn hett geheilet..”^[198]

1574. — Suntem în timpul domniei lui Alexandru Vodă în Muntenia, frate cu Petru Șchiopul. Cel dintâi, Alexandru, era un om boleac, celălalt era un beteag, era șchiop; încât, și unul și altul au avut nevoe mereu de doctori.

Se pare că boala lui Alexandru venea fie de la vreo rană, fie din cauza oboselilor pricinuite de luptele ce a tot dus contra lui Ioan Vodă din Moldova, de pe urma cărora a reușit în cele din urmă, să aducă la domnia Moldovei pe fratele său, Petru Șchiopul. Oricare ar fi fost cauza, Alexandru a fost mereu bolnav, din care pricină necontenit a avut nevoe de un „hirurg”, un bărbier am spune noi, pe lângă dânsul. Un călător „parisian”, Pierre Lescolopier, povestește că în 1574, contele Tavannes, în drum dinspre Polonia spre Constantinopol, în satul Popești de lângă București, era să ardă într’o casă de țărani; fiind rănit, Domnitorul Alexandru i-a trimes în grabă pe „hirurgul său”.^[199]

Pe de altă parte, în registrele de socoteli ale Brașovului, se găsesc informațiuni de felul următor:

28 Iulie 1574. — „Lies ich den Her Doctor dem Iwasko kegen Czaydenn fhurenn…”.

3 August 1574. — „Lies den Her Doctorem mit dem Iwasko bis kegen Türcks Burg fhurn…”.

30 August 1574. — „Lies ich den Her Doctor kegen Czaiden fhuren”.^[200]

1 Octombrie 1575. — Alt trimis al Domnitorului, un „Iacobus Paleologu”.^[201]

9 Iulie 1576. — Portar de la Alexandru Vodă. „Es ward Rossin Ferens mit dem Doctor gewesen in der Walachey…”.^[202]

2 Decembrie 1576. — Alexandru Vodă era tot bolnav. Brașovenii îi trimit niște pilule fără plată, numai pe baza prieteniei: „Es war auch dem Alexander Weyde rott Wachs, item piltule gegeben. Aber gutter Nachbarschaft wegen nichts darfur genommen…”.^[203]

1577. An plin de necazuri pentru Domnul Munteniei, an în care a și murit. Ultimele luni de viață i-au fost amărâte de un aventurier, un medic empiric, Bernardino Rosso, care vâna tronul, ca o dovadă că aventura lui Despot Vodă din Moldova, a dat curaj și altora, să-l imiteze. Numai că acest Rosso, se înfățișează subt un aspect cu totul antipatic. Era originar din Lombardia și cine știe prin ce împrejurare va fi trecut prin țara noastră; aici a cunoscut sau numai a auzit de câteva nume de boeri de seamă. Și-a făcut planul de atac și pleacă la Constantinopol unde cheltuește cu Vizirul Mohamed și alții, frumoasa sumă de zece mii de galbeni pentru realizarea planului. Rosso pretindea că este scoborâtor din Basarabi și că are drept la tronul Valahiei. In Constantinopol a găsit șapte boeri care să jure că această afirmație este adevărată și a mai dat Vizirului o listă de boeri din țară, cari ar fi gata — pretindea el, să afirme acelaș lucru. Planul a fost descoperit; boerii care au jurat au fost condamnați la galere; boerii dați pe lista lui Rosso, cari se aflau în țară și cari, poate că nici nu știau de combinațiile lui Rosso, au fost tăiați de Domnitor, din necesitatea de a asigura o succesiune liniștită fiului său.^[204]

23 Mai 1577. — La această dată, David Ungnad, trimisul împăratului Rudolf al II-lea, la Constantinopol, comunică stăpânului său despre ostenelile lui Rosso, ca să se facă Domn al Munteniei:

„…Hir ist ain Arczt ausz Lombardia den man Medico Rosso nent, der helt häfftig vmb die Valachey an, Weyda daselbst zuwerden, will sein geschlecht also darbringen, das vor Zeiten ainer seines namens die Walachey beherscht hab, vnd wollen Im Ir etlich nit vbel trösten, das wirdt die Zeit erklären, ain grosse staigerung des Tributs hat Er dem hieigen Kaiser und dem Mehmet Bassa ain grosz geschenckes versprochen, Dergleichen mittl machen alle ungleiche sachen alhie gleich und geschlicht.

Iar la 4 Iunie 1577, scrie:

Der Empiricus sonst Medico Rosso genant so umb die Walachay angehalten ist auf lebenlang wie man sagt zur Galeeren veruhrtlt sampt Siben Walachen, Andere wollen, Er solle gen Rhodisz confiniert werden.^[205]

18 Iunie 1577. — Pedepsirea vinovaților se confirmă și dintr’o scrisoare a lui Beneditto de Gajan, trimisă din Pera Constantinopolului, Marioarei Valarga, sora Doamnei Ecaterina a lui Alexandru Vodă, care locuia în Veneția:

„…zilele acestea a avut puțină trudă cu doctorul Rosso anume Bernardo, care cerea domnia Munteniei, sunt acum 5-6 luni și l-au purtat cu vorba pânâ a venit haraciul; după ce au primit haraciul, l-au pus la galere cu alți Munteni, în număr de șase, care au mărturisit că e fiul lui Basarab, cea mai nobilă familie din Muntenia, de unde se zice că-l vor arunca în mare, dincolo de Cele Șapte Turnuri.”^[206]

De fapt acest faimos doctor, n’a fost ucis, ci numai exilat, poate la Rodos, unde trăia încă pe la 1598.^[207]

22 Iulie 1577. — Boala domnitorului Alexandru s’a înrăit. Un trimis al lui, Chesar Clucerul, vine în toată graba la Brașov să aducă pe doctorul Paul, poate acelaș Paul — acum bătrân, care îngrijise și pe Petru Rareș: „Es kam der Kolscher Kisszar aus Bleschland, noch dem Herr doctore Paulo…”.^[208]

27 Iulie 1577. — La această dată „Neagoe Vătafu sosește la Brașov, de la Ivașco, vice-voivodul muntean. La 1 August, sosesc alți doi vătafi. Iar cinci zile după aceasta, un sol muntean se îndreaptă spre Cristofor Bathori, pentru a-i da știre că Domnitorul muntean murise”.^[209]

Octombrie 1577. — In acest timp, în Moldova, domnea Petru Schiopul. Se vede că, pe lângă infirmitatea lui, domnitorul a fost rănit în luptele ce a tot avut cu Cazacii, sau poate că s’a bolnăvit, căci în Octombrie chiamă pe doctorul Francisc Domestikos Laskaros din Chios. Petru Vodă îi da întreținerea, haine și 200 de coroane Pagină:Samarian - Medicina și farmacia în trecutul românesc, vol. I (1938).pdf/87 Pagină:Samarian - Medicina și farmacia în trecutul românesc, vol. I (1938).pdf/88 Pagină:Samarian - Medicina și farmacia în trecutul românesc, vol. I (1938).pdf/89 Pagină:Samarian - Medicina și farmacia în trecutul românesc, vol. I (1938).pdf/90 Pagină:Samarian - Medicina și farmacia în trecutul românesc, vol. I (1938).pdf/91 Pagină:Samarian - Medicina și farmacia în trecutul românesc, vol. I (1938).pdf/92 Pagină:Samarian - Medicina și farmacia în trecutul românesc, vol. I (1938).pdf/93 Pagină:Samarian - Medicina și farmacia în trecutul românesc, vol. I (1938).pdf/94 Pagină:Samarian - Medicina și farmacia în trecutul românesc, vol. I (1938).pdf/95 Pagină:Samarian - Medicina și farmacia în trecutul românesc, vol. I (1938).pdf/96 Pagină:Samarian - Medicina și farmacia în trecutul românesc, vol. I (1938).pdf/97 Pagină:Samarian - Medicina și farmacia în trecutul românesc, vol. I (1938).pdf/98 Pagină:Samarian - Medicina și farmacia în trecutul românesc, vol. I (1938).pdf/99 Pagină:Samarian - Medicina și farmacia în trecutul românesc, vol. I (1938).pdf/100 Pagină:Samarian - Medicina și farmacia în trecutul românesc, vol. I (1938).pdf/101 Pagină:Samarian - Medicina și farmacia în trecutul românesc, vol. I (1938).pdf/102 Pagină:Samarian - Medicina și farmacia în trecutul românesc, vol. I (1938).pdf/103 Pagină:Samarian - Medicina și farmacia în trecutul românesc, vol. I (1938).pdf/104 Pagină:Samarian - Medicina și farmacia în trecutul românesc, vol. I (1938).pdf/105 Pagină:Samarian - Medicina și farmacia în trecutul românesc, vol. I (1938).pdf/106 Pagină:Samarian - Medicina și farmacia în trecutul românesc, vol. I (1938).pdf/107 Pagină:Samarian - Medicina și farmacia în trecutul românesc, vol. I (1938).pdf/108 Pagină:Samarian - Medicina și farmacia în trecutul românesc, vol. I (1938).pdf/109 Pagină:Samarian - Medicina și farmacia în trecutul românesc, vol. I (1938).pdf/110 Pagină:Samarian - Medicina și farmacia în trecutul românesc, vol. I (1938).pdf/111 Pagină:Samarian - Medicina și farmacia în trecutul românesc, vol. I (1938).pdf/112 Pagină:Samarian - Medicina și farmacia în trecutul românesc, vol. I (1938).pdf/113 Pagină:Samarian - Medicina și farmacia în trecutul românesc, vol. I (1938).pdf/114 Pagină:Samarian - Medicina și farmacia în trecutul românesc, vol. I (1938).pdf/115 Pagină:Samarian - Medicina și farmacia în trecutul românesc, vol. I (1938).pdf/116 Pagină:Samarian - Medicina și farmacia în trecutul românesc, vol. I (1938).pdf/117 Pagină:Samarian - Medicina și farmacia în trecutul românesc, vol. I (1938).pdf/118 Pagină:Samarian - Medicina și farmacia în trecutul românesc, vol. I (1938).pdf/119 Pagină:Samarian - Medicina și farmacia în trecutul românesc, vol. I (1938).pdf/120 Pagină:Samarian - Medicina și farmacia în trecutul românesc, vol. I (1938).pdf/121 Pagină:Samarian - Medicina și farmacia în trecutul românesc, vol. I (1938).pdf/122 Pagină:Samarian - Medicina și farmacia în trecutul românesc, vol. I (1938).pdf/123 Pagină:Samarian - Medicina și farmacia în trecutul românesc, vol. I (1938).pdf/124 Pagină:Samarian - Medicina și farmacia în trecutul românesc, vol. I (1938).pdf/125 Pagină:Samarian - Medicina și farmacia în trecutul românesc, vol. I (1938).pdf/126 Pagină:Samarian - Medicina și farmacia în trecutul românesc, vol. I (1938).pdf/127 Pagină:Samarian - Medicina și farmacia în trecutul românesc, vol. I (1938).pdf/128 Pagină:Samarian - Medicina și farmacia în trecutul românesc, vol. I (1938).pdf/129 Pagină:Samarian - Medicina și farmacia în trecutul românesc, vol. I (1938).pdf/130 Pagină:Samarian - Medicina și farmacia în trecutul românesc, vol. I (1938).pdf/131 Pagină:Samarian - Medicina și farmacia în trecutul românesc, vol. I (1938).pdf/132 Pagină:Samarian - Medicina și farmacia în trecutul românesc, vol. I (1938).pdf/133 Pagină:Samarian - Medicina și farmacia în trecutul românesc, vol. I (1938).pdf/134 Pagină:Samarian - Medicina și farmacia în trecutul românesc, vol. I (1938).pdf/135 Pagină:Samarian - Medicina și farmacia în trecutul românesc, vol. I (1938).pdf/136 Pagină:Samarian - Medicina și farmacia în trecutul românesc, vol. I (1938).pdf/137 Pagină:Samarian - Medicina și farmacia în trecutul românesc, vol. I (1938).pdf/138 Pagină:Samarian - Medicina și farmacia în trecutul românesc, vol. I (1938).pdf/139 Pagină:Samarian - Medicina și farmacia în trecutul românesc, vol. I (1938).pdf/140 Pagină:Samarian - Medicina și farmacia în trecutul românesc, vol. I (1938).pdf/141 Pagină:Samarian - Medicina și farmacia în trecutul românesc, vol. I (1938).pdf/142 Pagină:Samarian - Medicina și farmacia în trecutul românesc, vol. I (1938).pdf/143 Pagină:Samarian - Medicina și farmacia în trecutul românesc, vol. I (1938).pdf/144 Pagină:Samarian - Medicina și farmacia în trecutul românesc, vol. I (1938).pdf/145 Pagină:Samarian - Medicina și farmacia în trecutul românesc, vol. I (1938).pdf/146 Pagină:Samarian - Medicina și farmacia în trecutul românesc, vol. I (1938).pdf/147 Pagină:Samarian - Medicina și farmacia în trecutul românesc, vol. I (1938).pdf/148 Pagină:Samarian - Medicina și farmacia în trecutul românesc, vol. I (1938).pdf/149 Pagină:Samarian - Medicina și farmacia în trecutul românesc, vol. I (1938).pdf/150 Pagină:Samarian - Medicina și farmacia în trecutul românesc, vol. I (1938).pdf/151 Pagină:Samarian - Medicina și farmacia în trecutul românesc, vol. I (1938).pdf/152 Pagină:Samarian - Medicina și farmacia în trecutul românesc, vol. I (1938).pdf/153 Pagină:Samarian - Medicina și farmacia în trecutul românesc, vol. I (1938).pdf/154 Pagină:Samarian - Medicina și farmacia în trecutul românesc, vol. I (1938).pdf/155 Pagină:Samarian - Medicina și farmacia în trecutul românesc, vol. I (1938).pdf/156 Pagină:Samarian - Medicina și farmacia în trecutul românesc, vol. I (1938).pdf/157 Pagină:Samarian - Medicina și farmacia în trecutul românesc, vol. I (1938).pdf/158 Pagină:Samarian - Medicina și farmacia în trecutul românesc, vol. I (1938).pdf/159 Pagină:Samarian - Medicina și farmacia în trecutul românesc, vol. I (1938).pdf/160 Pagină:Samarian - Medicina și farmacia în trecutul românesc, vol. I (1938).pdf/161 Pagină:Samarian - Medicina și farmacia în trecutul românesc, vol. I (1938).pdf/162 Pagină:Samarian - Medicina și farmacia în trecutul românesc, vol. I (1938).pdf/163 Pagină:Samarian - Medicina și farmacia în trecutul românesc, vol. I (1938).pdf/164 Pagină:Samarian - Medicina și farmacia în trecutul românesc, vol. I (1938).pdf/165 Pagină:Samarian - Medicina și farmacia în trecutul românesc, vol. I (1938).pdf/166 Pagină:Samarian - Medicina și farmacia în trecutul românesc, vol. I (1938).pdf/167 Pagină:Samarian - Medicina și farmacia în trecutul românesc, vol. I (1938).pdf/168 Pagină:Samarian - Medicina și farmacia în trecutul românesc, vol. I (1938).pdf/169 Pagină:Samarian - Medicina și farmacia în trecutul românesc, vol. I (1938).pdf/170 Pagină:Samarian - Medicina și farmacia în trecutul românesc, vol. I (1938).pdf/171 Pagină:Samarian - Medicina și farmacia în trecutul românesc, vol. I (1938).pdf/172 Pagină:Samarian - Medicina și farmacia în trecutul românesc, vol. I (1938).pdf/173 Pagină:Samarian - Medicina și farmacia în trecutul românesc, vol. I (1938).pdf/174

1. Dimitrie Cantemir. Istoria Imperiului Otoman. Trad. de Hodosiu, vol. 1. pag. 174-5.
2. N. Iorga, în Hurmuzachi, vol. XV/I. Documentul XXXIII. pag. 22.
3. I. Nistor. Auswärtige Handelsbeziehungen der Moldau, pag. 193, No. 3. cf. Xenopol. vol. IV, pag. 161, No. 27. – N. Iorga Istoria Comerțului Românesc, vol. 1 pag. 125.
4. N. Iorga, în Hurmuzachi, vol. XV/I. Documentul DCLXXXV, pag. 366 și Indexul vol. XV/2, cuvântul bărbieri.
5. Nic. Densușianu, în Hurmuzachi, vol. 11/4 Doc. XXXVIII, pag. 68.
6. Idem, doc. XLV, pag. 89.
7. Idem, doc, LVII, pag. 109.
8. N. Iorga, în Hurmuzachi. vol. XV/L. Doc. DCCXC și doc. DCCXCI. pag. 427.
9. N. Iorga, în Hurmuzachi vol. XV/i. Doc. DCCCCXXIX. pag. 502.
10. Idem, doc. DCCCCXXIV, pag. 499.
11. Idem. vol. XI. apendice II. Socotelile Brașovului, pag. 796.
12. Idem.
13. N. Iorga, în Hurmuzachi. vol. XV/I. Doc. DCCCCLXXIX, pag. 533.
14. Idem, doc. MXVIII, pag. 553.
15. Idem, doc. MXX, pag. 554.
16. Idem, doc. MXXI, pag. 554-55.
17. N. Iorga, Doc. MXXII. pag. 555.
18. Idem, vol. XI. apendice. Socotelile Brașovului. pag. 802.
19. N. Iorga, în Hurmuzachi, vol. XV/i. Doc. MXXIX, pag. 559.
20. Idem, doc. MXXXII, pag. 560.
21. Idem, doc. MXXXV, pag. 562.
22. Idem, doc. MXXXVI, pag. 562.
23. Idem, doc. MXXXVII, pag. 563.
24. N. Iorga, în Hurmuzachi. vol. XVII. Documentul MLXXXIX, pag. 586.
25. N. Iorga, Documentul MXCII, pag. 588.
26. N. Iorga. Documentul MLXXXIX, pag. 587.
27. N. Iorga, în Hurmuzachi, vol. XV/L. Documentul MXCIX, pag. 591.
28. N. Iorga, documentul MCII. pag. 592.
29. N. Iorga, documentul MCXI, pag. 597.
30. N. Iorga, documentul MCXIII, pag. 598.
31. N. Iorga, în Hurmuzachi, vol. XV/I. Documentul MCXXXIII, pag. 607.
32. N. Iorga, documentul MCXXXIV. pag. 607.
33. N. Iorga, Medici și medicina. Conferință, pag. 23, nota 2.
34. N. Iorga, Hurmuzachi, l. c., documentul MCLXIII, pag. 623.
35. N. Iorga, documentul MCLXXI, pag. 628.
36. N. Iorga, în Hurmuzachi. vol. XV/1. Documentul MCLXXII, pag. 628.
37. N. Iorga, vol. XI, apendice II. Socotelile Brașovului, pag. 805.
38. N. Idem. pag. 830.
39. N. Iorga, vol. XII/2. Documentul MCCCXCIX, pag. 986.
40. N. Iorga. Studii și documente, vol. IV. pag. 124.
41. N. Iorga, în Hurmuzachi. vol. XV/2. Documentul MDCCCII, pag. 925.
42. N. Iorga. Istoria comerțului românesc, vol. I, pag. 250.
43. N. Iorga, Hurmuzachi, vol. XV/2. Documentul MDCCCCXXIV, pag. 1053-54.
44. N. Iorga, Medici și medicină. Conferință. 1919. pag. 27.
45. N. Iorga, Hurmuzachi. vol. XV/2. Documentul MMCCCXIII, pag. 1240.
46. N. Iorga, Anciens documents de droit roumain, vol. I, pag. 264-65.
47. Moș-moașâ, înseamnă bunic-bunică. Spune Pravilistul: cela ce’și va ucide pre tată-său și pre inmă-sa, sau pre moșu său, sau pre moașe-sa…”, adică pe bunic sau pe bunică. Pravil. glava f (9) și 244; pag. 25, 230. — Longinescu. Legi vechi, pag. 95.
48. Bujoreanu. Pravila Matei Basarab, Invățături, glava 377, pag. 294.
49. Bujoreanu. Pravila bisericească dela Govora, vol. III, pag. 103.
50. Bujoreanu. Pravile. Glava în (38), punctul s (6) și glava 254. zac 6; pag. 49 și 241. — Longinescu, Legi vechi, pag. 206.
51. Bujoreanu, glava if [39], punct kn (28), și glava 333, zac 28. pag. 49 și 266. Longinescu, l. c., pag. 207-212.
52. Cr. Crețu. Lexiconul lui Mardare Cozianu, pag. 95 și 118, rând. 482. 483.
53. I. Bianu. Psaltirea Scheiană, pag. 283, 508. I. A. Candrea. — Psaltirea Scheiană, pag. 180, rând, 16.
54. I. A. Candrea, Dicționar.
55. I. A. Candrea, citează: Palia de la Orăștia, edit. de Mario Roques. Paris 1925
56. De exemplu se spune: quia medicis creditur etiam, quando non sint doctores, dummodo sint periti (prout sunt hodie apud nos barbitonsores) ad medicandum… Ubi admittit relationem medici, aut doctorati, aut licentiati…” Longinescu. Legi vechi, pag. 504, 129.
57. Longinescu, l. c., Nota 499, 333, 360, 416. pag. 128, 90, 97, 109.
58. Bujoreanu. Pravile, glava di (14), punctul 7 și glava 249, zac 7, pag. 32 și 239. Longinescu, Legi vechi românești, pag. 129. Textul latin este următorul: „Regula sit, quod medicorum relationi, et iudicio statur super mortalitate vulneris, et an vulneratus obierit ex vulnere illato… Bene verum est, quod peritis, et chirurgis doctoratis semper magis credendum esset, quam non doctoratis, barbitonsoribus, seu chirurgis…”. Farinacius, cf. Longinescu, l. c.
59. Bujoreanu. Právila Matei Basarab. Invățăturile patriarhului Anastasie, glava 21, pag. 430.
60. Bujoreanu. Pravile, glava di [14], punctul f (9), și glava 249, zac 9; pag. 32 și 239. Longinescu. Legi vechi românești, pag. 129.
61. Idem, punctul 1 (10), pag. 32 și 239. Longinescu, l. c. pag. 130.
62. Idem, punctul ka din glava n (8) și glava 243, zac 21; pag. 24 și 230. Longinescu, l. c., pag. 93.
63. Bujoreanu, glava gi (13), punctul v (2), și glava 248, zac 2; pag. 32 și 238. Longinescu, – l. c., pag. 126.
64. Idem, punctul g și d [3 și 4].
65. Bujoreanu, glava di (14), punctul a și v (1 și 2), și glava 249, zac 1 și 2; pag. 32 și 238. – Longinescu, l. c., pag. 128.
66. Bujoreanu, Pravile, glava n [8], punctul kn și kf [28 și 29], și glava 243, zac 28 și 29, pag. 24-5 și 230. — Longinescu, l. c., pag. 94.
67. Idem, punctul i [30] și zac 30.
68. Sextil Pușcariu și Alex. Procopovici. Coresi „Carte de Invățătură”, pag. 5, rândul 5-6.
69. Bujoreanu, Pravile, glava n [8], punctul di [14], și glava 243, zac 14, pag. 24-5 și 230. Longinescu, l. c., pag. 94.
70. Bujoreanu, glava di [14], punctul e [5], și glava 249, zac 5, pag. 32 și 238, Longinescu, l. c., pag. 129.
71. Idem, punctul n [8] și zac 8.
72. Ioan Neculce, în Letopiseți, vol. II, pag. 268.
73. D. Cantemir, Istoria Imperiului Bizantin, vol. II, pag. 457, n. 39. Ediția Academ.
74. Vezi nota 1, pag. 44.
75. Bujoreanu, Pravile, glava ne (55) punctul e (5) și glava 350 zac 1, pag. 62 și 286. Longinescu, l. c., pag. 267.
76. Bujoreanu, glava i (10), punct. zi (17) și glava 245 zac 17, pag. 28 și 234. — Longinescu, l. c., pag. 111.
77. Idem, punctul s (6).
78. Bujoreanu, glava f (9), punct ai (11) și glava 244, zac 11, pag. 25 și 231. — Longinescu, l. c., pag. 97.
79. Bujoreanu, Prav. Mat. Bas., Invățături, glava 71, pag. 163.
80. Bujoreanu, Prav. Mat. Bas., Prefața.
81. Bujoreanu, Săborul 5-6, glava 11, pag. 380.
82. Bujoreanu, Pavile, glava gi (13), punctul v (2) și glava 248, zac 2; pag. 32 și 238. Longinescu, l. c., pag. 126.
83. Bujoreanu, Prav. Mat. Bas. Prefața, pag. 141-42 și glava 3, pag. 143.
84. Acsinte Uricarul, în Letopiseți vol. II, pag. 158.
85. N. Iorga. Pretendenți domnești din secolul al XVI-lea, pag. 74. Citează în notă: Documente din Brașov No. 296. cf. Sbor, pe 1896, p. 96. Rechn. der St. Kronstadt, II Brașov 1889, pag. 382, 652.
86. I. Bogdan. Documente și Regeste privitoare la relațiile Țărei Românești cu Brașovul și Ungaria, pag. 192-3. Doc. CLXXXVIII. N. Iorga, în Hurmuzachi, vol. XV/i, p. 440. Doc. DCCCLXXIII.
87. Vezi nota 1, pag. 46.
88. Șincai, Cronici, vol. II, pag. 207-8. Citează pe Forgaci: Vita Despotae e scriptis Forgatsianis concinnata, atque operi Ioannis Sommeri praefixa.
89. N. Costin, în Letopiseți, vol. II, pag. 63.
90. Bujoreanu, Pravila Matei Basarab, Invățăt. patriarh. Anastasie, glava 29, p. 435.
91. Bujoreanu, Pravila Matei Basarab, Invățăt. patriarh. Anastasie, glava 38, pag. 445.
92. Bujoreanu, Soborul 5-6, glava 11, pag. 380.
93. Karamzine, Istoria Rusiei, tomul IX, nota 849, Citat de Hajdeu. Cf. Ionescu-Gion, Istoria Bucureștilor.
94. Dr. P. Samarian, Ciuma, pag. 30. Daciano a scris: Tratato della peste e della petecchie nel qu’ale s’insegna il vero metodo che si dee tenere per preservarsi e curare ciascum oppreso da tali infermita. 1576.
95. Din «Succinta medicorum Hungariae et Transylvaniae biographia, de Wespremi, Lipsca 1774. — Gr. Crăiniceanu, Literatura medic. pag. 7-8.
96. Dr. P. Samarian. Ciuma. Bibliografia ciumei în secolul al XVI și XVII.
97. Biografia lui Köleseri, de Prof. Lupaș, conferință la Asoc. Medicilor.
98. Vezi nota 1, pag. 38.
99. Bujoreanu. Pravila Matei Basarab. Invățăt. patriarh. Anastasie, glava 14, p. 424.
100. Idem, Invățăturile patriarh. Anastasie, glava 38, pag. 445.
101. Bujoreanu, Soborul 5-6, glava 11, pag. 380.
102. P. Panaitescu. Călători Poloni în țările românești. Studii și cercetări. Academia Română XVII, pag. 95.
103. N. Iorga. Medici și medicina în trecutul românesc, pag. 31. Citează: Dadich, în Gatterer, „Allgemeine historische Bibl.”, XV, pp. 239-40.
104. D. Cantemir, Istoria ieroglifică, pag. 115.
105. Idem, pag. 114, 115.
106. Idem, pag. 281.
107. Idem, pag. 172.
108. N. Mavrocordat, Păreri și cugetări, No. 343. Hurmuzachi, vol. XIII, pag. 428.
109. D. Cantemir, Istoria ieroglifică, pag. 247.
110. Cantemir, Istoria ieroglifică, pag. 267.
111. Idem, pag. 19.
112. Idem, pag. 41.
113. Idem. Divanul, pag. 218.
114. N. Mavrocordat. Păreri și cugetări, No. 808. Hurmuzachi, vol. XIII, pag. 451.
115. D. Cantemir, Istoria ieroglifică, pag. 252.
116. N. Mavrocordat, Păreri și cugetări No. 863, pag. 454, — Hurmuzachi vol. XIII.
117. D. Cantemir, Hronicul, pag. 8, 31, 58.
118. Idem. Istoria ieroglifică, pag. 267.
119. Anton Maria Del Chiaro Fiorentino. Revoluțiile Valahilor, Traducere de Cristian. Ediția 1929, pag. 24.
120. Simeon Dascălu, în Letopiseți, vol. I. pag. 430.
121. Ioan Neculce, în Letopiseți, vol. II, pag. 205.
122. Enache Cogălniceanu, în Letopiseți, vol. III, pag. 230. — N. Iorga, Studii și documente, vol. V, pp. 653-54.
123. Bujoreanu, Prav. Matei Basarab Soborul 5-6, glava 11, pag. 380.
124. Idem, Invățăturile patriarh. Anastasie, glava 29, pag. 436.
125. Enache Cogălniceanu, în Letopiseți, vol. III, pag. 208.
126. N. Iorga, în Hurmuzachi, vol. XV/i, pag. 5, Doc. V.
127. N. Iorga, Jean de Wavrin. La campagne des croisés sur le Danube, Paris Librairie J. Gamber 7, Pag. 73 și următ.; pag. 84.
128. „Era cumplit de bolnav și l-a apucat o gută care îi sălta prin toate încheieturile trupului, iar toate degetele mâinii drepte îi cădeau în palmă, picioarele și brațele îi erau încrucișate; nu mai avea niciun membru de care să se poată folosi și nu făcea decât să strige necontenit de marea durere pe care o simțea. Iar doctorii și chirurgii de pe galera cardinalului, care erau vestite somități în medicină și chirurgie, l-au întrebat de unde credea că i se putea trage aceasta. La care el le spuse că se întâmplase înaintea Castelului Turquant, din pricina pietrei, a căldurii, a sudorii, a răcoririi și a ceții, după cum s-a spus mai sus.
     Când se făcu dimineață, doctorii îi puseră ventuze mari pe umeri, la baza spatelui și la capătul șirei spinării. Apoi tăiau carnea cu briciurile și trăgeau sângele cu ventuzele, pe care îl cântăreau cu balanța, ca să știe câte uncii îi scoteau. Și astfel…” (trad. Wikisource)
129. Ureche, în Letopiseți, vol. I, pag. 178.
130. N. Costin, în Letopiseți, vol. I, pag. 394, apendice V.
131. Ureche, l. c., pag. 177.
132. Idem, l. c., pag. 178.
133. I. Nistor, Auswärtige Handelsbeziehungen der Moldau, p. 193, n. 3. Cf. Xenopol, vol. IV, p. 161, n. 27. — N. Iorga, Istoria comerțului rom. Vol. I, p. 125, în notă: Acte și fragmente, III, p. 42-43.
134. Hurmuzachi, vol. VIII, pag. 7.
135. Ionescu Gion, Istoria Bucureștilor, Podul Calicilor.
136. N. Iorga, Arhiva Soc. Șt. și Literare din Iași, 1898, vol. IX, pag. 66-60.
137. N. Iorga, Acte și fragmente, vol. III, pag. 73, Nürnberg, Staasarchiv, Nürnberger Briefbuch 48, fo 230 Vo.
138. N. Iorga, l. c., fo. 231. Vo.
139. Vezi la data de 7 Decembrie 1502.
140. Hurmuzachi, vol. VIII, pag. 35, doc. XLIV.
141. Idem, doc. XLV, pag. 36-37.
142. Hurmuzachi, vol. VIII. Doc. XLVII, pag. 38-39.
143. „Ștefan, prin harul lui Dumnezeu domn și voievod al Țării Moldovei, sănătate și simțământ de sinceră prietenie. Facem cunoscut Excelenței Voastre — așa cum și Excelența Voastră poate ști — că de multe ori am trimis oameni ai noștri la Excelența Voastră pentru medici. De asemenea, nu demult am trimis la Excelența Voastră pentru un medic, iar Excelența Voastră ni l-a trimis. Dar acel medic a ajuns la noi bolnav, astfel încât nu ne-a putut fi de niciun folos, și, rămânând în aceeași boală, și-a încheiat zilele. Pentru aceasta însă vă mulțumim mult și am primit cu bun nume bunăvoința Excelenței Voastre. De aceea, și acum am trimis la Excelența Voastră pe omul nostru, numit Teodor, cubicularul nostru, rugând cu stăruință pe Excelența Voastră să binevoiți a ne trimite un medic pentru o vreme, cât va voi Excelența Voastră, care să ne poată ajuta în boala noastră. Prin aceasta Excelența Voastră ne va face un lucru foarte plăcut și ne va arăta câtă dragoste ne poartă. Pe acel medic îl vom trata foarte bine, pașnic și cu cinste, îl vom hrăni, iar când Excelența Voastră va dori să-l trimită înapoi, îl vom elibera din nou cu cinste și în pace și îl vom lăsa să se întoarcă la ale sale. Orice va spune omul nostru Excelenței Voastre din partea noastră, vă rugăm să binevoiți a-i da crezare, căci sunt cuvintele noastre.
     Dat în castelul nostru Suceava, în duminica dinaintea sărbătorii Sfântului Gallus, adică în a unsprezecea zi a lunii octombrie, anul Domnului 1503.” (trad. Wikisource)
144. Idem. — N. Iorga, Istoria comerțului românesc, vol. I, pag. 127, citează pe Nistor, Handelsbeziehungen, pag. 201.
145. Hurmuzachi, vol. VIII, documentul XLVIII, pag. 39.
146. Idem, doc. XLIX.
147. Idem, vol. XV/i, doc. CCCII, pag. 164.
148. Ureche, în Letopiseți, vol. I, pag. 178.
149. Hurmuzachi, vol. VIII, doc. L, pag. 40-41.
150. Arhiva istorică a României, Tomul I, pt. II, pag. 46.
151. Șincai, Cronica, vol. II, pp. 105, 107, 109. Citează: Cromerus, III, pag. 452.
152. Gr. Ureche, în Letopiseți, vol. I, pag. 179-80.
153. Hurmuzachi, vol. II/2. Apendice, doc. slavone. Doc. DXXXIII, pag. 726.
154. D. Cantemir, Istoria Imperiului bizantin pag, 201 n. 65.
155. N. Iorga: Turcii numesc o țară și un Domn după cel dintâi stăpânitor de acolo, pe care l-au cunoscut. De aceia spun lui Radu „Basarab”.
156. Idem, în „Floarea darurilor”, pag. 434-435.
157. Idem, Ist. bisericei rom., vol. I, pag, 123.
158. Idem, „Floarea darurilor”, pag, 435.
159. Un Staico a fost primul soț al Caplei, sora lui Radu Vodă. Cf. N. Iorga, Istoria biseric. rom., pag. 124.
160. I. Bogdan, Relațiile Țărei rom., cu Brașovul și cu Țara Ungurească, vol. I, pag. 302.
161. N. Iorga, în Hurmuzachi, vol. XV/i. Doc. CCCXXIX, pag. 180.
162. Idem, doc. CCCXXX, pag. 180.
163. Idem, doc. CCCXLVII, pag. 190-91. — N. Iorga, Istoria comerț. rom. Vol. I, pag. 133.
164. Hurmuzachi, vol. II/2. Doc. CCCCLXXVII, pag. 608 — Șincai, Cronici, vol. II pag. 116.
165. Hajdeu. Arh. Istor. Tom. I, pag. 69. — N. Iorga, Arh. soc. științ. și literare din Iași 1898, pag. 66-69, Două documente din Arhivele Ragusane. — Hurmuzachi volumul VIII. Doc. LV, p. 45.
166. N. Iorga, l. c., mai sus. pag. 69.
167. Hurmuzachi, vol. II/3, pag. 380 și pag. 387.
168. Idem, pag. 447.
169. N. Iorga, în Hurmuzachi, vol. XV/i. Doc. CCCCLXXXVIII, pag. 267, n.
170. Vezi nota 4, pag. 53.
171. N. Iorga, în Hurmuzachi, vol. XV/i. Doc. DLVII, pag. 304.
172. N. Densușianu, în Hurmuzachi, vol. II/4, pag. 34.
173. Idem, pag. 36.
174. Idem, pag. 93.
175. N. Densușianu, în Hurmuzachi, vol. II/4. pag. 113.
176. Idem, pag. 136.
177. Idem, pag. 139.
178. Idem.
179. Idem, pag. 140.
180. Idem, pag. 187.
181. N. Iorga, în Hurmuzachi, vol. XV/i, doc. DCCLXXI pag. 413 și 414. — Idem Istoria comerțului românesc, vol. I, pag. 128.
182. N. Iorga, în Hurmuzachi, vol. XI. Socotelile Sibiului, pag. 868.
183. Idem.
184. Idem, Socotelile Brașovului, pag. 797.
185. Idem, Socotelile Sibiului, pag. 868.
186. Idem, Socotelile Brașovului, pag. 800.
187. Idem. Socotelile Sibiului, pag. 871.
188. Idem, pag. 871.
189. Hurmuzachi, vol. VIII. Doc. CXIX, pag. 89.
190. N. Iorga, Hurmuzachi, vol. XV/i. Doc. MCLIX, pag. 619.
191. Gr. Ureche, în Letopiseți, vol. I, pag. 222.
192. Hajdeu, în Arhiva istorică a României, No. 9, 1864, pag. 72. — Despre Despot: Simeon Dascălul, în Letopiseți, vol. I, apendice IX, pag. 430; N. Costin, idem, apendice X, pag. 432-442. — N. Iorga, Comunicare la Academie. Ședința de Luni 26 Mai 1930. — C. Gane, Farmece, viața lui Despot Vodă, 1933.
193. Șincai, Cronici, vol. II, pag. 213. Citează pe Forgaci, Vita Despotae.
194. N. Costin, în Letopiseți, vol. I, pag. 444.
195. N. Iorga, Vol. XV/i din Hurmuzachi. Doc. MCXXVI, pag. 604.
196. Idem, în Hurmuzachi, vol. XI. Socotelile Brașovului, pag. 804.
197. Vezi la cap. Bărbieri, la data 29 Noembrie 1563, pag. 37.
198. N. Iorga, în Hurmuzachi, vol. XV/i Doc. MCXCV, pag. 644.
199. Idem, Istoria Românilor prin călători, vol. I, pag. 200. Voyage fait par moy, Pierre Lescolopier, Parisien, l’an 1574, de Venise à Constantinople.
200. N. Iorga, în Hurmuzachi, vol. XI. Socotelile Brașovului, pag. 812.
201. Idem, pag. 813.
202. Idem, pag. 814.
203. Idem, pag. 814.
204. N. Iorga, Analele Academiei Rom., seria II, Tom. XVIII 1895-96, pag. 19 și 22.
205. Hurmuzachi, vol. III, doc. II, pag. 4.
206. N. Iorga, l. c. pag. 22.
207. Idem, pag. 19.
208. Idem, în Hurmuzachi, vol. XI, Socotelile Brașovului, pag. 815.
209. N. Iorga, în Hurmuzachi, vol. XI, Apend. II, pag. 815.