Matei și Vasile Lupul
(1653 Mai 17)
Domnul cel neașezat,
Lupu-Vodă, necurmat.
Fuge, fuge ogărăște,
Înapoi nu mai privește;
Iar nainte-i Timuș zboară
Cu sireapa lui ușoară —
Căci la Finta fost-au ei
Bătuți aprig de Matei,
De Matei cel neînfrânt
Drept la faptă și cuvânt.
Dar fugarul Lupului,
Lupului Voivodului
Tot gonind îmi obosea,
Mai la urmă, rămânea. —
Cu sutași mulți, sprintinei.
După el venea Matei;
Și cum Lupu tot zorea,
De-odat' iată că simțea
Cum ajuns e pe la spate
Și pe umăr cum îl bate,
Un voinic ce blând mii zice:
«Lupule, de ce-mi cați price?»
Ăst cuvânt când: auzi,
Spre voinic Lupu privi,
Și văzu cu ochii săi
Pe viteazul de Matei...
Și-l văzu cu-nfiorare
Lângă el mergând călare!
În zadar Lupu zorește
Și gonește
„Ogărăște,
Căci Matei mi se ținea,
Tot de el alăturea,
Și cu graiul mi-i zicea:
«De ce tu mă dușmănești
«Și mereu mă prigonești?
«Iată... pot să te ucid,
«Pe veci ochii să-ți închid
«Însă nu mă-ndur de tine,
«Căci tu frate ești cu mine!
«Lupule, Moldova ta
«Soră-i cu Muntenia!
«Iar noi, amândoi bărbați
«Vrednici, fire-ar să fim frați
«Prin domnia țărilor,
«Țărilor surorilor.
«Și ca frați, cu drept ar fi
«Amândoi a ne uni
«Și-mpreună a zdrobi,
«Pe dușmanii țărilor,
«Țărilor surorilor!
«Vezi Polonia cum crește
«Și Cazacul -cum sporește...
«Și cum sporul lor oprește
«Mersul drept și bărbătesc
«Al neamului românesc!
«Lupule, fă jurământ
«Că de bunul meu cuvânt
«Tu te-i ține... ș-ei lua
«Armele, spre a lupta
«Nu cu fratele român,
«Ci cu lifta de păgân;
«Nu cu mine și-a mea țară,
«Ci cu lifta cea maghiară,
«Cu puzderia leșească,
«Și cu spuza căzăcească!»
Lupu însă nu jura,
Ci pe cal se apleca,
De ureche mi-l mușca
Și în zări clipiș pierea.
Iar Matei cătând la el
Își zicea încetinel:
«Poate tot o prinde minte
«Din frățeștile-mi cuvinte!»
Mânăstirea-Neamțu, 1888 August 6