Marea Mediterană
I
[modifică]Intindere-albăstrie,
Nemărginit safir,
O! mare, scumpă mie,
Eŭ vecĭnic te admir !
Eștĭ vastă, triumfală,
Te miscĭ măreț la vênt
Ca mantie regală
Lipită de pămênt,
Și vêntul care suflă
Adoarme pe-al teŭ sin
Ce saltă, se resuflă
Și nasce florĭ de crin.
Și luna, zină dulce,
Când aerul e cald,
Îĭ place sĕ se culce
In cuĭibu-țĭ de smarald.
Tu eștĭ atrăgĕtoare
Ca visul inceput
Și nu'ĭ leagăn sub soare
Ca tine de plăcut.
Nimic nu poate 'n lume
S' absoarbă gândul meŭ
Ca taĭna fără nume
Ascunsă 'n sinul teŭ.
Nicĭ un spectacul mare
Nu poate-a me 'ncânta
Ca neagra-țĭ tulburare,
Saŭ liniștirea ta...
Când fața ta 'ĭ senină
Chĭar cerul inălțat
Spre tine se inclină
Sĕ 'țĭ dea un sărutat.
Când plaĭu-țĭ clocotesce
In munțĭ spumegătorĭ,
Vĕzduhul se 'negresce
Pĕtruns de recĭ fiorĭ,
Și lumea spaĭmăntată
De cruntele-țĭ mugirĭ,
Tresare cufundată
In triste presimțirĭ;
Ear sufletu-mĭ in sobru-ĭ
S'avêntă fericit
Și scaldă vesel doru-ĭ
In sinu-țĭ resvrătit.
II
[modifică]Scumpă Mediterană!
Lac limpide și lin!
Oglindă diafană
A cerului senin!
Mĭ-e drag pe-a tale malurĭ
Visând se vĭețuesc
Și, dus pe-a tale valurĭ,
Plutind sě rătĕcesc.
Mĭ-e drag sĕ ved la soare,
In orizon albind
Corăbiĭ călĕtoare
Ca paserĭ pribegind.
Atuncǐ se 'naripează
Ne-impăcatu-mĭ dor
Și taĭnic le urmează
Sburând pe calea lor.
Atuncĭ, frumoasă Mare,
Al teŭ farmec ĭubit
M'atrage 'n departare
Ca glasu'ĭ imblănḑit,
Și lin, pe nesimțite,
Cu gândul visitez
Acele lumǐ dorite
La care-ades visez:
Atlantica fĭoroasă
Cu-a sale marĭ furtunĭ
Și Asia frumoasă
Ș'a Indieĭ minunĭ.
Atuncǐ pe lângă mine
Aud un freamet blând
De strofe dulcĭ, divine,
Ce me uĭmescŭ pe rĕnd.
Și sufletu-mǐ s'aprinde
Ca vesel vĕnător,
Cercând de a le prinde
Din veselul lor sbor.
III
[modifică]Feerică plăcere,
Poetic, dulce traiŭ!
Cerească re'nviere
Intr'al magieĭ raiŭ!
Ferice care poate,
Lăsând a lumeĭ mal,
Cu geniul sĕ 'noate
Prin naltul ideal!..
Eŭ simt un ceresc bine
Când pot sĕ ḑic voĭos
L'a stelelor lumine
Un imn armonios.
Prin sferile 'nstelate
Pĕtrund și vĕd uĭmit
Ființele-adorate
Ce trist m'aŭ părăsit.
Și 'mĭ pare că spre mine
Un ânger alb și sânt
Zimbind pășesce, vine
De'mĭ ḑice ca sĕ cânt...
Ah! in a mea junie
Necontenit căntam;
De dulce armonie
Ferice me 'mbĕtam.
Căntat-am măntuirea
Poporuluĭ strivit;
Căntat-am fericirea
Ĭubind de-a fi ĭubit.
Căntat-am, plin de vĭeață,
Al vĭețiĭ dar plăcut
Și gloria măreață
Mărețuluĭ trecut...
Acum junia 'ĭ dusă
In sin la Dumneḑeŭ!
Steluța mea 'ĭ apusă
Din orizonul meŭ!..
Dar când, o! scumpă Mare
In cale-mĭ te zăresc
Tresar, inviiŭ și 'mĭ pare
Că ear intineresc,
Ș' atuncǐ din amorțire
Trezindu-me incet,
Simțesc cu fericire
Că sint âncă poet!
Nisa, 1867.