Luncă, luncă

Surorii mele

Luncă, luncă ce de jale când îți clatini frunzele!
Nu-ți răsar în toată ziua soare, lună, zorile?
Nu-ți șoptește ca în taină pârăuș brăzdat de undă,
Când în umbre subțiate el aleargă să s-ascundă?

Dacă-ți bate vântul creanga, ce te-nec suspinele?
Ți-or veni iar cântăreții, umbre, flori, albinele!
Ia de noi mai greu e-n lume când s-a stins dorul vieții...
Noi odată trecem numai pe cărarea tinereții!