Luna lui iunie, 29 de zile. Cazanie la sfinții apostoli Petru și Pavel

Jump to navigation Jump to search
Luna lui iunie, 29 de zile. Cazanie la sfinții apostoli Petru și Pavel
de Antim Ivireanul


Atâta sunt de mari vredniciile ale slăviților apostoli Petru și Pavel, carii să prăznuesc astăzi, cât nu iaste cu putință limba omenească a le grăi.

Atâta sunt de multe învățăturile lor céle vrédnice de minune cât întrec la număr năsipul mării și stélele ceriului. Atâta sunt de minunate vitejiile lor, cât nu e să o priceapă toată limba pământească și să nu să minunéze toată mintea omenească. Atâta sunt de slăvite faptele lor, cât covârșesc tot cuvântul și fac fărde graiu toată mintea spre lauda lor și spre cinstea pomenirii lor.

Deci nu mă pricep ce voiu să fac astăzi, pentru ca să împlinesc lauda prăznuirii lor. Să vorbesc? Dară ce cuvânt vrédnic va putea să aducă mintea mea cea proastă și neștiința învățăturii méle, ca să poată mări, după cum să cade vredniciilor lor céle mari? Să tac iar? Mă tem că mă voiu osândi, ca un nemulțemitor și ca acela ce ascunde facerile céle mari de bine, carele ei au arătat în politiia cea creștinească, în besérica cea pravoslavnică și peste tot pământul ce iaste supt soare luminând limbile céle întunecate, povățuind la credința cea adevărată oile céle rătăcite și adăogând mulțime de credincioș în besérica lui Hristos.

Și pentru ca să biruesc, drept acéia, nepriceperea minții méle îl voiu asemâna cu cei doi luminători mari, adecă cu soarele și cu luna și așa apropiindu-mă puțintel de minunatele lor fapte, cu asemânarea acelor luminaț luminător, voiu da îndrăzneală neputinții méle, spre a face lauda lor, fugind cu aceasta împreună și de semnul nemulțumirii.

La capul cel dintâi al Facerii spune Moisi cum că Dumnezeu au făcut doi luminători mari: unul mai mare și altul mai mic; și pre cel mai mare, adec pre soare, întru stăpânirea zilii, iar pre cel mai mic, adecă pre lună, întru stăpânirea nopții. Și pre aceștea, i-au făcut pentru întărirea trebuincioasei chivernisiri a toată lumea. Și iarăși acestaș Dumnezeu, făcându-se om, au pus alți doi luminători, pentru întărirea și întemeiarea beséricii: pre cel mai mare, adecă pre Petru, pentru ca să fie întru stăpânirea zilii a dumnezeeștii cunoștințe întru jidovime; iară pre cel mai mic, adecă pre Pavel, întru stăpânirea întunecatei nopți a închinării de idoli, la limbi, pentru ca să răsipească cu strălucirea minunilor și cu lumina învățăturii norii cei întunecaț ai înșălăciunii.

Și, pentru ca să încépem de la luminătoriul cel mare, de la soare, zicem cum că iaste soarele vârf celoralalte stéle și le covârșaște cu lumina pe toate și de la răsărit pânla apus, tot pământul și toate unghiurile lui luminează, încălziaște, îngrașă și răvarsă pretutindenea razele lui. Cine nu va mărturisi cum că vredniciile acéstia să cuvin lui Petru, de vréme ce el au fost vârf cétei apostolești și mai întâi în rânduiala ucenicilor și au întins pururea, ca alt soare, de taină, peste tot pământul razele darurilor și a facerilor de bine? Au încungiurat toată Iudea, Antiohia, Pontul, Galatiia, Cappadochiia, Assia și Vithania, gonind cu lumina dumnezeeștilor cuvinte, întunérecul necrédinței, dând daruri de tămăduiri la toată neputința și vindecând pre cei ce rău să chinuia de viclénii draci. Și mai vârtos că numai singură umbra acestui soare atâta era la toț făcătoare de bine, precum să véde la Faptele apostolilor, la 5 capete: Cât și la uliță scotea pre cei bolnavi și-i punea în așternuturi și în paturi ca, viind Petru, măcar umbra lui să umbréze pre fieștecare dintru dânșii.

Căldura soarelui are lucrare firească a dărui copacilor, erburilor, pietrilor scumpe și plodurilor pământului viețuitoare, umejoasă și îngrășătoare putére spre creștere. Așijderea, și căldura cea viețuitoare a soarelui celui de taină a lui Petru, asémenea au stătu aceștii puteri; că raza cea mai mică ce-au trimis la cela ce au fost din pântecele maicii lui olog, carele stătea înaintea ușii beséricii ce să chiema Frumoasă, îndată l-au tămăduit, pentru că zicându-i de grabă: Caută la noi, îndatăș i s-au întărit talpele și gleznele.

Cu această putére viețuitoare a lui Petru s-au rădicat sănătos din pat și oarecare om, anume Enea, carele zăcea de 8 ani, slăbănog. Cu aceasta și la Iopi, lucru de minune la toți, au înviiat pre Tavitha, ce murise.

Are soarele și altă a sa lucrare, că tréce prin crăpăturile ușilor și prin găurile păreților și céle mai din lăuntru ale caselor le iscodéște și le luminează. Și de la Petru n-au fost lipsită această putére, de vréme ce, după cum zice Ieremia la 17 capete: Adâncă iaste inima decât toate și om iaste și cine-l va cunoaște, pre el. Însă aceasta o au iscoditu-o și au atins cu razele lui, precum să véde adevărat la Anania și la Samfira, a cărora mincinosul cuget cu moarte făr de véste i-au certat.

Au iscodit céle ascunse ale inimii lui Simon vrăjitoriul și au descoperit vicleșugul cel ascuns al inimii sale, pentru care lucru în față l-au înfruntat zicând: Că întru amărăciunea fierii și întru legătura nedreptății te văz că ești; pocăiaște-te, drept acéia, de răutatea aceasta și te roagă lui Dumnezeu, ca doară ți s-ar erta ție cugetul inimii tale.

S-au aflat întinăciuni la soarele cel simțitor, prin mijlocul ochianurilor, de astronomii cești de pe urmă, lucru necunoscut de cei vechi și cu totul neadevărat. Deci, să mărturisim și noi cum că s-au aflat oarecare întinăciuni și la soarele nostru cel de taină, la Petru. Și oare nu era mare întinăciune, când în curtea arhierului s-au lepădat de 3 ori de învățătoriul său? Nu era mare întinăciune când în grădină, fugind, au lăsat singur pre dulcele Iisus? Aceste însă întinături, cu lacrămile ce vărsa adéseori, dintru adâncul inimii, le-au spălat și au rămas cu totul curat, atâta cât s-au arătat ca alt soare, luminând în casa celui înalt.

Zice de aceasta și cel cu Gura de Aur, Ioann, la tâlcul Psalomului 48, cum că mulți împăraț au rădicat cetăț și au făcut zidiri minunate și puindu-ș numele s-au dus, iară nimic nu s-au folosit, ce au încetat și uitării s-au dat pomenirea lor. Iară păscariul Petru nici unele de acéstia făcând, luminează mai mult decât soarele și după moarte.

Să trécem, acum de la luminătoriul cel mare la cel mai mic, de la soare la lună, de la vasul luminat la vasul cel ales, de la Petru la Pavel.

Multe feliuri de vrednicii, stăpâniri și puteri dau filosofii să aibă luna. Și întâi zic cum că luna iaste podoaba nopții, asămânătoare soarelui și stăpână mării: acéste însă vrednicii cu dreptate să cuvin vasului celui ales și cu cale iaste să se numească podoaba nopții, de vréme ce s-au trimis de la Dumnezeu, pentru ca să luminéze limbile dintru întunérecul slujirii de idoli, precum o au zis mai nainte Isaia: Te-am dat spre lumină limbilor, să fii spre mântuire până la marginile pământului.

Noapte întunecată au fost atunce în toată lumea, când argintul și aurul, pietrile și lémnele să slujiia ca niște dumnezei și omul să abătea cu toate puterile sufletului spre acéia ce iubiia Luțifer și dracii, carii ca niște nașteri ale iadului și ca niște fii ai înșiș răutății, alta nu pohtiia, alta nu iubiia, făr numai răutatea, păgâniia, răsfătăciunile trupului, nerușinarea obiciaiurilor, uitarea desăvârșit a celor sfinte, apucările de la streini, iubirile de argint și trufiile; când să călca pravilele lui Dumnezeu și să huliia acélia ale firii, când era lipsiț oamenii de suflet, sufletul lui Dumnezeu și Dumnezeu de slujba și închinăciunea ce i să cuveniia.

Deci pentru ca să gonească această noapte întunecată și pentru ca să luminéze o întunecare împuțită ca aceasta, au ales Dumnezeu pre Pavel, ca luminând ca altă lună luminată în lume, să răsipească întunérecul închinăciunei de idoli și pentru ca să adeveréze acéia ce zice: Norodul carele ședea întru întunérec au văzut lumină mare.

Să cuvine lui Pavel și a dooa stăpânire a lumii, căci iaste asemănătoriu soarelui, pentru căci Pavel s-au arătat întru toate desăvârșit, asămânătoriu lui Petru. Deci cu cuviință iaste și putem să zicem acel cuvânt al Isaiei: Și va fi lumina lunii ca lumina soarelui. Și cine nu va mărturisi cum că Pavel s-au arătat asămânător lui Petru? Smerit era Petru, de vréme ce după acea minunată vânătorie a peștilor au zis lui Iisus: Eși de la mine, că om păcătos sunt, Doamne. Iară mai smerit la spălarea picioarelor, când au răspuns desăvârșit au zis: Nu-mi vei spăla picioarele în véci. Și încăș mai smerit s-au aflat la moarte, vrând ca să moară pre cruce cu capul în jos.

Și Pavel nu s-au asemânat lui Petru cu smereniia, chiemându-se pre sine mai mic decât apostolii și cum că nu iaste vrédnic a să numi apostol? Și să mărturisiia pre sine întâi și mai mare păcătos (zicând): Hristos Iisus au venit în lume să mântuiască pre păcătoș, carele cel dintâi sunt eu.

Răbdătoriu era Petru, răbdător și Pavel. Amândoi cu bucurie au răbdat lanțurile, bătăile, închisorile, goanele și bucurându-să mergea de spre fața adunării, căci pentru numele lui Iisus să învredniciră a să necinsti; au plâns cu amar Petru greșala lui. Și Pavel, câte lacrimi n-au vărsat căci, prin neștiință, întâi era hulitoriu și gonaci și ocărâtoriu beséricii lui Dumnezeu. Mare nevoe au fost lui Petru când, întrebându-se de 3 ori: Petre, iubești-mă, cu totul întristându-se au răspuns: Doamne, tu știi că te iubesc. Și Pavel, atâta era de fierbinte în dragostea lui Hristos, cât verice feliu de muncă, toate zidirile céle văzute și nevăzute, nicidecum, întru nimica, nu le-au socotit (zicând): Cine ne va despărți pre noi de dragostea lui Hristos? Necazul, au supărarea, au gonirea, au foametea, au golătatea, au primejdiia, au sabiia? Pentru că adeverit sunt că nici moartea, nici viața, nici îngerii, nici începătoriile, nici puterile, nici altă oarecare zidire va putea pre noi să ne usibească de dragostea lui Dumnezeu.

Cu umbra lui Petru să tămăduia mulțime de bolnavi și nu puțini din cei ce era chinuiți de duhurile céle necurate; și măhrămile și ștergătorile lui Pavel goniia toată boala și duhurile céle vicléne de la trupurile bolnavilor. Au rădicat Petru pre cel ce era olog din pântecele mâne-sa, lângă ușa beséricii. Asémenea au făcut și Pavel în Listra. Au înviiat Petru pre Tavitha, moartă fiind și Pavel au înviiat pre Eftih, tânărul carele căzuse din a treia strașină. Asémenea au fost amândoi întru osteneli, întru necazuri, pentru Hristos, în râvnă pentru mântuirea sufletelor, în minuni, în moarte și la îngropăciuni, pentru căci amândoi în Roma, mărturisind, s-au îngropat.

Vredniciia cea după urmă a lunii iaste să stăpânească marea, care lucru să cuvine și lui Pavel, pentru căci de 3 ori s-au sfărâmat corabiia cu el; o noapte și o zi întru adâncul (mării) au făcut și de s-au și biruit de cumplitele valurile mării, iară pururea nevătămat s-au aflat într-acea înecătură.

Între célélalte idiomata adecă alsăuiri ce are luna are și aceasta: când iaste plină să scoală asupră-i câinii, ca niște vrăjmaș, cu luptă și nu încetează a o lătra, neputând suferi lumina ei; și cu acéstia toate, ia fiind curată și nevinovată, luminează și călătoréște călătoriia ei, făr de zăticneală.

Câț câini sălbateci s-au sculat, turbat, asupra lui Pavel, lătrând. Au lătrat asupra lui Pavel tot Efesul, pentru căci învăța de față cum că acei (idoli) ce să fac de mâini, nu-s dumnezei. Au lătrat asupră-i la Iconiia, când s-au pornit limbile și jidovii să ucigă cu pietri pre Pavel. Fost-au lătrat de Elima vrăjitoriul, carele din strălucirile lunii noastre, cei de taină, lui Pavel, au rămas orb. Fost-au lătrat, la cea mai de pe urmă, de câțva jidovi carii, s-au blestemat ei singuri pre sine, nici să mănânce, nici să bea, până nu vor ucide pre Pavel.

Însă cu acéste goane, scârbe și nevoi, făr de frică au urmat calea lui, strigând neîncetat: Cine ne va despărți de dragostea lui Hristos? Lasă, să se mânie jidovii, să se scoale tiranii, să latre câinii cei sălbateci; eu calea voiu săvârși, credința voiu păzi. Cine dară să nu mărturisească cum că Pavel au strălucit între limbi, ca luna plină în zilele ei?

Făr de prepus iaste, drept acéia că Petru au stătut în besérică, ca alt luminător mare, pentru căci s-au arătat ca soarele luminând peste besérica celui înalt. Iară Pavel au fost stătut luminătoriu mai mic, însă asămânător soarelui, cu lumina cu strălucirea, cu bunătățile, cu vredniciia și cu slava.

Acum voiu întoarce cuvântul mieu cătră tine, țară creștină, și dinpreună cu tine mă voiu bucura, pentru căci ai în loc de acoperământ pre verhovnicii apostoli Petru și Pavel și ai tipărit, în corona ta, chipul crucii, pentru ca să nădăjduești a lua roadă de bună viețuire din lemnul vieții. Nu s-au întors corbul, odinioară, în chivotul lui Noe, pentru căci au așteptat să între mai cu multă norocire, aicea, în tine și pentru ca să aducă veștile liniștei, nu cu frunză de maslin, ci cu ramura crucii în gură; s-au întors pasărea în brațele tale, cinstită țară și să laudă cu pohvală între soare și între lună. Soarele de-a dreapta și luna de-a stânga sunt slăviții apostoli Petru și Pavel și închipuiaște semnul cum că cei ce sunt întâi cu șădérea apostoli au purtare de grije pentru folosul norodului tău, adecă celor drepți și celor păcătoș; celor drepți, ce sunt de-a dreapta, pentru căci soarele luminează zioa, că iaste și semnul darului și celor păcătoși ce sunt de-a stânga, pentru căci luna luminează noaptea, că iaste semnul păcatului.

Săltează, drept acéia, cu glas de bucurie și te vesélește, pentru căci ai ajutători ca aceștea și folositori mari și biruitori fierbinți ca aceștea.

Voi iară, o dascali mari ai lumii, văzând userdiia norodului ce stă împrejur și toată creștineasca politiia aceasta, spre lauda, spre cinstea și spre prăznuirea voastră, nu ne lipsiți de călduroasa voastră folosință și de putérnicul vostru acoperemânt, ci căutaț din ceriu, ca niște luminători mari tăriei cei de sus, spre noi carii șădem întru întunérecul și umbra morții. Mângâiați-ne spre noi, ticăloșii, cei ce ședem în valea plângerii; mijlociț pentru norodul domnului, pentru pravoslavnica besérică, pentru preoțiia împărătească și mai ales vă rugaț lui Iisus celui răstignit, a căruia Evangheliia cu atâtea ostenéle și trude, goane și munci, închisori și bătăi, crucea și moartea în toată lumea o aț propoveduit.

Să păzească în ani mulți, întru luminatul lui scaun, pre cucérnecul rugătoriu, pre prăznuitoriul numelui vostru, pre cinstitoriul pomenirei voastre, pre creștinul nostru domn, ca întru creștineasca întemeiare a înălțimei sale să fim și noi, cu toții, cu liniște sufletească și trupească, mai presus de toată ispita celora ce stau împotriva creștinătății, să propoveduim în mulți ani numele vostru, să prăznuim stradaniia voastră, să sărbăm luminat cu cuviință slăvita voastră pomenire. Amin.