Luna lui dechemvrie, 6. Cazanie la Sfântul Nicolae

Jump to navigation Jump to search
Luna lui dechemvrie, 6. Cazanie la Sfântul Nicolae
de Antim Ivireanul


Pentru căci iaste omul făcut de Dumnezeu, îndoit, de suflet cuvântătoriu și de trup simțitoriu are și bunătăț îndoite; sufletești și trupești. Și sunt bunătățile céle sufletești 4: vitejiia, înțelepciunea, dreptatea și curățeniia. Bunătățile céle trupești încă sunt 4: tăriia, întregimea, fromoséția și sănătatea. Și dintr-acéste bunătăț ale sufletului și ale trupului nasc alte 4 bunătăț de obște: credința, nădejdia, dragostea și smereniia.

Déci pe acéste patru bunătăț ca pe 4 temelii nemișcate, voiu să-mi întemeez vorba ce voiu să fac astăzi, cu ajutorul lui Dumnezeu, înaintea dragostii voastre. Ce întâi voiu să vă spuiu, foarte pe scurt, a fieștecăruia bunătate, putérea și lucrarea ce are, pentru ca să se priceapă mai lesne célia ce voiu să grăesc, apoi vom întinde vorba înainte, de vom zice, după putință, câte va aduce ceasul și ne va lumina Dumnezeu, de la carele cérem și ajutor. Ci vă pohtesc să ascultaț cu dragoste, ca să aveți și plată de la Dumnezeu.

Credința, după cum zice fericitul Pavel la 11 capete cătră evrei, iaste ființa celor nădăjduite și lucrurilor celor ce nu să văd dovediri și fără de credință nu iaste cu putință nimeni să fie plăcut înaintea lui Dumnezeu, nici să se apropie de el. Și, pentru ca să vă încredințaț cum că iaste cuvântul acesta adevărat, ascultaț de vedeți că zice Hristos cătră apostoli la 16 capete ale lui Marcu: Mérgeț în toată lumea, propoveduiț Evangheliia la toată zidirea și cela ce va créde și să va boteza, să va spăsi; iar cel ce nu va créde, să va osândi.

Iată dară că fără de credință nu iaste cu putință să ne mântuim și să știț că lăcașul ei iaste inima omului și viața ei, faptele céle bune, după cum zice apostolul Iacov: Că precum trupul omului iaste mort fărde suflet, așa și credința iaste moartă, fărde fapte bune. Și nimeni să nu socotească în mintea lui cum că cu credință singură să va mântui, de nu va face și fapte bune, că va greși. Și iată că v-am spus, cu puține cuvinte, putéria credinții. Auziț și al nădejdii.

Nădéjdia iaste o îndrăzneală adevărată cătră Dumnezeu, dată în inima omului din dumnezeiasa strălucire, ca să nu deznădăjduiască niciodată de darul lui Dumnezeu, ci să fie încredințat cum că va lua, prin pocăință, ertăciune păcatelor și verice altă cérere, sau trecătoare, sau vécinică. Și să încredințează și să adeverează nădiajdia aceasta în inima omului întâi cu ajutoriul și cu darul lui Hristos, că el iaste toată nădéjdia noastră, după cum zice apostolul Pavel cătră corinthéni: După porunca lui Dumnezeu, mântuitoriului nostru și domnul Iisus Hristos, al nădejdii noastre, că printr-însul luom toate, precum însuș Hristos învață și zice: Și câte veț cére întru numele mieu, aceasta voiu face, ca să se mărească Părintele întru Fiiul. Și în darul acesta a lui Hristos, toată nădéjdia noastră să întemeiază.

Iată că ați înțeles putérea nădejdii; să vă spuiu acum și a dragostii.

Dragostea încă iaste, după cum zice fericitul Pavel, mai mare decât credința și decât nădéjdia, temeiul și vârful tuturor bunătăților, caré unéște pre mulți întru una și face cale cătră Dumnezeu tuturor celora ce o iubesc; caré dragoste singur Hristos o adeverează la 22 de capete ale lui Mathei, zicând că: Întru acéle 2 porunci, a iubi neștine pre Dumnezeu și pre aproapele său razimă toată légia și prorocii.

Ați înțeles și putérea dragostii; să spuiu acum și a smereniei. Smereniia încă iaste sfârșitul, legătura și pecétea tuturor bunătăților, căci că de ar face neștine toate bunătățile lumii și smerenie să nu aibă, toate-s pierdute, toate-s stricate, toate-s de nimica și osteneala lor iaste în deșărt, pentru căci smereniia iaste maică tuturor bunătăților. Și precum maica pune multă nevoință din fireasca dragoste ce are de hrănéște pre copiii săi, ca să-i crească și-i feréște de toate ca să nu li se întâmple vreo primejdie și-i va piiarde, așa și smereniia hrăniaște bunătățile de cresc și le feréște de toate primejdiile, ca să nu piară. Pentru căci păcatul cel dintâi și mai mare decât toate păcatele iaste mândriia, caré o au izvodit și au născut singur satana, carele era înger și să numiia Luceafăr, pentru multa lumină ce avea; care mândrie l-au surpat și l-au pogorât, cu toată ceata lui, întru céle mai de jos prăpăstii ale iadului. Și dintr-atâta lumină ce avea s-au făcut decât toate negréțele și decât toate întunérecile mai negru și mai întunecat și iaste să se osândească în véci nesfârșit pentru căci nu are tămăduială, nici vindecare rana lui, că fiind duh, nu are pocăință.

Și cu acest păcat al mândriei, pentru multa lui zavistie, au înșălat și pe ticălosul Adam, de l-au surpat din cinstea lui și l-au adus la moarte și l-au pogorât și pre dânsul în iad. Și precum păcatul mândriei au avut putére de au pogorât pre Luceafăr, până la céle mai de jos prăpăstii ale iadului, așa și bunătatea smereniei are mai multă putére decât mândriia; că au făcut pre singur Dumnezeu, carele iaste făcătoriul Luceafărului și s-au plecat atâta, cât au lăsat ceriurile și toată slava și lauda ce avea de toate puterile cerești, de s-au pogorât pre pământ, și s-au făcut om și s-au smerit până la moarte, după cum zice fericitul Pavel, moarte de cruce; și s-au pogorât și până la iad de au scos pre Adam, cu tot neamul lui și l-au suit împreună cu dânsul la ceriu, unde au fost și mai înainte. Iară Luceafărul n-au putut să se mai sue, căci îl atârnă păcatul în jos.

Că păcatul să asamână pietrii și-i caută să meargă la maica ei, în pământ, de unde și iaste. Iar bunătatea să aseamână focului și iaste să meargă sus, în văzduh, unde-i iaste matca, că Dumnezeu iaste foc mistuitoriu și pară de foc supțire, precum l-au văzut prorocul Ilie. Și precum un om are în casa lui aur, argint, scule și alte haine și când iase din casă pune lacăt și încue, pentru ca să nu meargă vreun hoț să i le fure, să se păgubească, așa și smereniia încue, ca un lacăt, toate bunătățile, ca să nu meargă hoțul cel de obște, diavolul, să le fure și să va păgubi de osteneala ce-au făcut.

Și iată că, după putință, cu scurte vorbe v-am spus putérea și lucrarea acelor 4 bunătăț, carele trebuiaște, cu toții câț le-aț auzit, să le însemnaț în inima voastră și să le păziț și, după putință, să le și faceț; și atunce veț fi fericiț după cum zice Hristos: Fericiț cei ce aud cuvântul lui Dumnezeu și-l păzesc pre dânsul.

Pre acéste 4 bunătăț ce-am zis mai sus și v-am spus a fieștecăriia putérea și lucrarea, ca pre o piatră în patru féțe, caré nu să poate mișca ș-au zidit toț sfinții și toț drepții, ca niște înțelepți, casa bunătăților sale, și, după cuvântul Evangheliei: Să pogorî ploae și veniră râurile și suflară vânturile și loviră casa acéia și nu căzu, că era întemeiată pre piatră, care piatră iaste Hristos, după cum zice fericitul Pavel, dintru care înțelepți și sfinți și drepți iaste unul și acest fericit și de-a pururea pomenit, marele Nicolae, arhiereul Mirelor Lichiei, făcătoriul de minuni, a căruia pomenire săvârșim astăzi, întru acest sfânt lăcaș; carele stă deasupra muntelui beséricii ca o cetate păzită de Dumnezeu și întărită de toate patru părțile cu 4 tunuri duhovnicești: cu credința, cu nădéjdia, cu dragostia și cu smereniia. Și cu tunul credinții gonéște departe pre vrăjmașii beséricii, pe eretici; cu tunul nădejdii aduce pre cei deznădăjduiț cătră Dumnezeu; cu tunul dragostei ajută celor săraci și lipsiț; cu tunul smereniei sue pe cei păcătoși la ceriu.

Stă nemișcat în muntele credinții și al nădejdii și nu să poate ascunde; stă întemeiat în muntele dragostei și al smereniei și nu să poate pitula. Să véde de departe, că iaste la loc înalt; luminează ca o făclie aprinsă în casa Domnului, în curțile Dumnezeului nostru. Faptele lui céle bune strălucesc tuturor celor din casă, nu sunt ascunse sub obroc; luminează în toată lumea, ca lumina soarelui, minunile lui. Cunoscute-s de toț facerile lui de bine și milosteniile, primite-s de toț blândéțele lui și să bucură toț de pomenirea lui, după cum zice Solomon: Lăudându-se dreptul, să veselesc noroadele. Îl mărturisesc pre dânsul adevărul lucrurilor, cum că iaste îndreptătoriul credinții și chipul blândeții și dascalul înfrânării, precum îl cântă besérica și pentru acéia au agonisit prin smerenie céle înalte și prin sărăcie céle bogate. Acesta au urmat dascalului și învățătoriului său Hristos, păstoriului celui bun și adevărat, care ș-au pus sufletul pentru oi. Acesta au păzit porunca lui Dumnezeu desăvârșit și l-au iubit și pre dânsul și pre aproapele său, ca însuș pre sine.

Îl dovedéște ajutoriul ce au făcut din destul de mulți galbeni celor 3 fecioare, carele sta în cumpănă să-ș piarză fecioriia lor; că înțelegând sfântul cum că acel ticălos de tată al fételor, pentru ca să gonească sărăciia din casa lui, au socotit să chiiame în casa lui, pe Afrodita, adecă curviia și pentru ca să câștige puțin aur și argint, ca să se poată chivernisi, au vrut să vânză fecioriia fételor lui. Și oftând cu amar din mijlocul inimii lui și plângând cu lacrimi fierbinți zicea: 3 fecioare, carele să văd ca 3 bunătăți ale raiului, vor să se schimbe și să se prefacă spre 3 răutăț ale iadului și pentru puțin câștig vor să piarză o avuție caré iaste mai cinstită decât toate avuțiile ce sunt ascunse supt munți, sau decât toate câte ocoléște toată lumea; și acea frumoséțe luminată ca a soarelui iaste să-ș piarză lumina și podoaba și să se facă scaun, sau să zic mai chiar cuib întunecaților draci.

Deci acéstia ce am zis mai sus, înțelegându-le sfântul, au zis în sine: ba, diavole, nu voiu lăsa să se lipsească ceriul de stéle frumoase ca acéstia, nu voiu să câștige iadul suflete atât de curate și flori așa de frumoase. Eu, o, dragoste mincinoasă, voiu să-ț sfărâm săgețile, carele fără de rană omor; eu, Luceafărule, voiu să-ț sparg toate mrejile și-ț voiu piiarde tot vicleșugul.

Așa au vorbit sfântul, apoi, pe urmă, după ce au ascuns soarele toate razele lui și s-au stins de tot lumina zilei între întunérecul nopții și când ceriul, de osteneală, au fost închis spre somn toț ochii lui, atâta cât nici luna nu priveghiia, nici una din stélele céle mai mici avea deșchise tâmplele lor céle de argint, atunce ca când ar fi fost nu făcător de bine, ci ca un hoț, aleargă cu mare grabă la acea săracă de casă și aruncând înlăuntru, nu zic odată, sau de doao ori, ci de trei ori, mulți galbeni, au gonit cu aceasta sărăciia și tot răul și tot cugetul necuvios și au mântuit fecioria celor 3 fecioare din cursele diavolului.

Auzit-aț fapta sfântului? Priceputa-ț fierbințeala inimii lui spre a face bine? Înțeles-aț putéria dragostei cătră aproapele? Afle-să și acum vreunul, au din cei bogaț, au din cei săraci, după ce va cunoaște lipsa și sărăciia fratelui său, creștinului, carele iaste aproapele său, să-i facă ajutor la nevoia lui, cu dragoste curată și fărde fățărie, de nu va avea putére cu bani sau cu altcevaș, măcar cu un sfat bun, sau cu un cuvânt de mângâiare și nu numai eu, ci toț creștinii cei ce să tem de Dumnezeu, îl vor ținea întocma cu sfântul Nicolae și cu alți sfinți, că atâta iaste Dumnezeu de mulțemit și priimitor, cu multă dragoste de cel puțin a aceluia ce o va face cu credință și cu dragoste, ca și de cel mult a aceluia ce poate face.

Și putem lua pildă de pe cei doi filéri ai văduvei, că au fost priimiț foarte de Hristos și de pe plata celor ce au lucrat în vie la ceasul al II, că li-au plătit ca și celor din ceasul cel dintâi. Că de am face cu acest mijloc bine vecinilor noștri, cum au făcut sfinții și cum ne învață sfintele Scripturi sau mai vârtos să zic, cum ne învață singur Hristos, carele iaste începutul și sfârșitul tuturor, oare ce bine socotiț că am avea? Oare ce spor ni-ar da Dumnezeu în toate? Că zice prorocul David: Voia celor ce să tem de dânsul va face și rugăciunea lor va asculta. Oare n-am fi și noi drepți, n-am fi și noi sfinți? Că așa ne poruncéște Hristos: Faceți-vă sfinți, că eu sfânt sunt.

Cu fapte bune să face omul lăudat și sfânt, iară nu cu fapte réle. Nici nume vestit va putea să lase neștine, după moarte, cu răutăț. Iară noi acum, de facem vreodată cuiva vreun bine sau vreo îndemână, cât de puțin, o facem mai mult cu fățărie, pentru ca să ne laude oamenii și de nu să va supune întru toate, după pohta noastră, vom să-i scoatem binele acela pe nas, împutându-i totdeauna și blestemându-l, îi zicem să-l osândească binele ce i-am făcut și ne lăudăm cătră unii și cătră alții.

Dară dascălul nostru Hristos nu ne învață așa, ci zice: când facem milostenie sau alt bine, să nu știe stânga ce face dreapta. Deci, cine va vrea să isprăvească desăvârșit și precum să cade acéste ce zic, aibă în loc de pământ dragostea, că acolea să va înrădăcina credința, ca un copac și-ș va da roada sa la vrémea sa, după cum zice David: că toț copacii și toate erburile, răzimând în pământ cresc și să măresc și-ș dau roada, iar deaca nu razimă în pământ să usucă și pier. Așa și credința, răzimând în dragoste créște și să măréște și face toate rodurile bunătăților, căci pământul credinții iaste dragostea.

La céle zéce porunci ce-au dat Dumnezeu lui <Moisi> în muntele Sinaii, porunca cea dintâi și mai mare iaste pentru dragoste; că n-au zis să crezi în domnul Dumnezeul tău, ci să iubești pre domnul Dumnezeul tău, din tot sufletul tău și din tot cugetul tău și din toată vârtutea ta și pre aproapele tău ca însuț pre tine.

Și oare pentru ce au zis Să iubești pre aproapele tău, ca însuț pre tine? Pentru doao lucruri: una, pentru ca să arăț dragostea care au arătat și arată totdeauna Dumnezeu cătră tine și alta pentru căci fieștecare om să iubéște pre sine mai vârtos decât toate lucrurile și-ș pohtéște cinstea și binele; și pentru acéia au zis să iubească cu acest mijloc pre aproapele său. Că să ferească Dumnezeu, când ți să va aprinde casa, sau când te vor năpădi niscai hoț, vecinul tău cel de aproape va să vie să-ț ajute, iar nu frate-tău sau altcineva din ruda ta, că aceia sunt departe; că cel ce iubéște cu dreptate, acela și créde. Că zice sfântul Ioann Bogoslovul: De va zice cineva că iubéște pre Dumnezeu și pre fratele lui îl uraște, mincinos iaste; că cel ce nu iubéște pre fratele lui, că l-au văzut (și-l véde totdeauna), dară pre Dumnezeu, că nu l-au văzut, cum îl va putea iubi? Pentru aceasta și domnul Hristos au zis cătră ucenicii lui: De pe aceasta vor cunoaște toți că-mi sunteț ucenici, de veț avea dragoste între voi.

Dară acum, tu, ticăloase oame, te numești creștin și ucenic lui Hristos? Dară unde iaste dragostea ce ai cătră fratele tău? Ce fel de ascultare faci dascalului și învățătoriului tău? Încailea zi că nu ești creștin, că-ț faci mai multă osândă. Nu te nădăjdui că numai cu numele ce ai, de te numești creștin, că te vei mântui, că zice Hristos: Nu cei ce-m zic mie Doamne, Doamne, vor întra întru împărățiia ceriului, ci cei ce fac voia mea. Voia lui Hristos nu iaste alta, fărnumai dragostea; și cel ce are dragoste cătră aproapele său și-i pohtéște binele, acela face toate poruncile lui Dumnezeu, că cel ce rămâne în dragoste, rămâne în Dumnezeu și Dumnezeu într-însul, după cum zice Ioann.

Iară acum creștinii noștri atâta stau împotriva lui Dumnezeu, cât îl fac și mincinos și sfânta Scriptură zic că sunt basne și aflări omenești. Și zic: dară cum voiu să iubesc pre vecinul mieu, că-m iaste vrăjmaș? De vréme ce zici că-ț iaste vrăjmaș, nu te numi creștin; ce zi că ești un păgân și un om fărdelége și făr de obraz. Că stăpânu-tău Hristos îț poruncéște să iubești pre vrăjmașii tăi și să le faci bine și tu îi stai împotrivă și nu vei să-l asculți. Dară nu-ț iai seama că tu ești om și mâine, poimâine vei să mori și va să te mănânce pământul și viermii. Și de să va întâmpla să-ț stea împotrivă sluga ta, sau argatul tău, nu te mânii pre dânsul și-l baț? Dară Hristos, că iaste dumnezeul cel adevărat și va să judece toată lumea, pentru neascultarea ce-i faci, oare socotești că nu te va pedepsi și te va bate cu osânda în véci? Iară dară că nu-ț iaste vrăjmaș, vrăjmașul tău, ci mai vârtos priiaten, că te duce la bine, deaca vei face cum te învață Hristos; iară de nu vei face așa, îț ești tu însuț vrăjmaș și pierzător sufletului tău. Că de ar fi ascultat Adam porunca lui Dumnezeu, n-ar fi venit la atâta osândă neamul omenesc; și noi acum, de am asculta pe Hristos, n-am fi într-atâtea scârbe și nevoi.

Pavel apostolul zice la 13 capete cătră corinthéni: De voiu grăi, cu limbile oamenilor și cu ale îngerilor și dragoste să nu aibu, făcutu-m-am ca o aramă răsunătoare, sau ca o tobă băcăind; și de voiu avea prorocie și voiu ști tainele toate și toată înțelégerea și de voiu avea toată credința cât măgurile a le muta, iară dragoste să nu aibu, nimic nu sunt. Și de voiu da toată avérea mea și de-m voiu da trupul mieu să-l arz și dragoste să nu aibu, nimic nu folosesc.

Auzit-ai ce zice? Dară tu, căci urăști pre fratele tău atâta cât nici în ochi nu vei să-l vezi, ci-i porți pizmă și-l zavistuești pre la unii și pre la alții, ca să-i faci pagubă și să-l supui, să-l sărăcești, tu, adevărat nu ești creștin, nici om pe pământ, ce ești singur Satana, carele au pârât pre Dumnezeu la Adam. Și care preot iaste acela de te ispoveduiaște și te lasă pre tine, cela ce pârăști de te cumineci? Acela, adevărat, nu iaste preot, ci iaste singur Iuda și vânzător lui Hristos și nu i să va erta nici popei, nici aceluia, măcar de ar face câte alte bunătăț. Că zice Hristos: Milă pohtesc, iară nu jărtvă.

Pentru aceasta dară, iubiții miei întru Hristos fraț și blagosloviți creștini, câț v-aț adunat astăzi ca să prăznuiți și să vă bucuraț de pomenirea sfântului, trebue, după cât va fi putința a fieștecăriia, luând pildă de pe faptele sfântului, să ne asămânăm lui și să iubim întâi pre Dumnezeu, după cum iaste scris la porunca cea dintâi și pe aproapele nostru; să iubim pre vrăjmașii noștri și să le facem bine. Să cinstim pre părinții noștri, atâta pre cei ce neau născut, cât și pre cei sufletești, carii sunt cuvioșii călugări și cucernicii preoț. Să ne ferim, din cât ne va fi putința, de curvie, de beție, de zavistii, de vânzări, de apucări, de năpăști și de alte multe ca acéstia că, sunt aflări ale începătoriului de răutăț ale diavolului, pentru ca să ne desparță de Hristos, Domnul nostru, și să-ș bată joc de noi, după pohta lui. Și deaca vom păzi acéstia câte am zis, atunce vom fi creștini buni și adevăraț ucenici a adevăratului Hristos Dumnezeu și făr de nici o îndoială să avem nădéjde bună că aici, întru această lume vom petréce viiață pacinică și făr de turburare, iară în cea viitoare ne vom bucura și ne vom veseli împreună cu sfântul Nicolae și cu toți sfinții, întru împărăția ceriului, caré cu toții să o dobândim, prin darul domnului nostru Iisus Hristos, a cărui milă rugăm să fie pururea cu voi. Amin.