Legenda păunului

Jump to navigation Jump to search

Se zice că la început, cînd a făcut Dumnezeu toate vietățile de pe pămînt, pe toate păsările le-a făcut albe și nu le-a dat nici un nume. Ele se deosebeau una de alta prin mărime și prin cîntec. Dar nu fu destul, fiindcă Dumnezeu nu putea să cheme la el nici o pasăre, că n-avea nume cum să le strige. Mai ales că Dumnezeu ar fi vrut să le mai dea cîte un sfat, de cum trebuie să trăiască și cum să se hrănească. Dar ele, după ce le-a făcut, toate au plecat de lîngă Sfîntul-Părinte, afară numai de una, care tot pe aproape de Atotputernicul se ținea.Se gîndi atunci bunul Tată, ca să dea cîte un nume la fiecare și să le coloreze și penele în chip deosebit, ca așa să se înțeleagă mai ușor cu ele. Porunci deci slujitorilor, ca să-i aducă tot felul de vopsele, pentru ca să se apuce de lucru. Dar cine să-i adune păsările iar la un loc, că pămîntul era mare, păsări multe și nici una nu știa de ce voia Dumnezeu să facă. Cum vede însă lîngă el pe zburătoarea care nu se depărtase de tronul sfînt, o cheamă și îi spune, ca ea să adune cum va ști, pe toate celelalte. Atît a trebuit, că unde se apucă acest crainic al Domnului să țipe cît îl lua pliscul, în cele patru laturi ale lumii și să cheme păsărimea toată la împodobit și la botez. Și, cu cît țipa mai tare, cu atît mai mult își rotea coada, mîndru de cinstea ce i-o făcuse Domnul, de a-l pune pe el să dea de știre surorilor această veste.Păsările mari și mici, mai mult speriate de așa țipăt și de teamă ca pliscul îngîmfatului lor frate să nu se lărgească pînă dincolo de urechi, de atîta strigăt, au alergat, care cum au putut, în fața Sfîntului-Stăpîn.Dumnezeu a început să le vopsească pe fiecare cum a vrut el și să le pună și nume. Cînd a venit și rîndul celei care dăduse vestea celorlalte, ca semn de recunoștință, Dumnezeu a vopsit-o cu cele mai mîndre culori și mai ales coada i-a împodobit-o cum nu se putea mai frumos. Dar pentru că se arătase mîndră față de celelalte, i-a zis:

- Numele tău să fie păun și să însemneze mîndrie iar în loc de cîntec, tu să nu poți decît a țipa !
   Și de atunci a rămas păunul cu penele mîndre dar fără glas frumos, ci numai țipă.