La moldoveni

Jump to navigation Jump to search
La moldoveni
de Gheorghe Asachi
La restatornicirea domnilor pământeni


Vers înalt de bucurie să răsune împregiur!
Astăzi gemetul Moldovei în armonii se preface,
Astăzi soarta îmblânzită ni urează cu ogur,
Și din clime seninoase se întoarnă lină pace,
Se întoarnă sânte drituri, ce-s odoare unui neam,
Spre a cărora domnire de mult rugi noi înalțam.

Pentru-a noastră fărdelege, pre cetăți și pre câmpii,
Din a tunetului sferă, cu-nfocată aspră mână,
Săgeta a morței înger mii de fulgere și mii
Ce pre creștetele mândre sfărâmat-au în țărână,
Într-atâta că urgia și văpaia nu a stâns
Calde râuri de crunt sânge ș-un amar noian de plâns.

Însă Domnul al puterei, ce pre omul păcătos
Pentru lucrul cel nevrednic ș-ovelite fapte ceartă,
Îmblânzitu-s-a acuma și, părintele duios,
Spre a noastră vindecare, ni lovește și ni iartă;
Dar la cuget și privire ni-a lăsat un trainic semn
De-nfrânare despre rele și spre dreptul de îndemn.

Ca un călători nemernic, zbuciumat de-al mărei val,
Când în noaptea-ntunecoasă nici o stea în ceri nu vede,
Dacă-aproape de pieire de-ntâmplare află-un mal
Cu mâni ambe îl apucă ș-abia șie însuși crede;
Dar săltând pre el din undă, care moartea i minea,
Domnului el dă mărire că patria-și va vedea.

O puternică fortună pe Moldov-a fost împins
Să plutească pe o mare de pericoli presurată,
Și poporul fără cârmă, de mii tunete atins,
Aștepta a sa sfărmare și pieire-nfricoșată;
Obosite elemente mug și sun-azi mai încet,
Vântul stă, s-alină marea, de port ni-am apropiet.

Ni s-arată la vedere un frumos liman vecin,
Favorabil zefir suflă și lucesc senine stele;
Însă cursul cela este de mii stânce încă plin
Și trezvie cere dreaptă, cu-ndoite opintele,
Că o luntre strălucită ce-a scăpat din ocean,
Dacă uită privegherea, va pieri chiar în liman.

Fericiți strămoșii noștri, prin păzire-acestei legi,
Spre a patriei scutire nu cruțau jerfiri, nici sânge,
Și în volbura turbată stat-au pururea întregi,
Ca o stâncă-n miezul mărei ce sumețe ape-nfrânge;
Ori de triumfuri să fie a Moldaviei pământ
Viu izvor întru vechime, iar acum uitat mormânt?

Pe Moldova, când ferice era-n pace și-n război,
Schiți, panoni, sarmați ș-Asia n-a putut nicicum să sfarme;
Prin a ei virtute gustă nemurire între noi:
Înțeleptul Alexandru, Ștefan fulger întru arme,
Dar pe-a timpurilor aripi fericiri și măriri fug;
Fii, Moldovo, neînvinsă, puind patimele-n giug!

Patrioți, veniți cu toții lângă tronul cel dorit,
Să-ncheiem spre-a lui tărie giurământurile sfinte!
Dup-un curs de ani o sută, ziua ceea a venit,
Întru care fiul patriei fi-va domn ș-al ei părinte.
Patria maică-n a ei floare a fost nouă agiutori;
Fericiți de fii când astăzi vor fi ei cunoscători!

Auritele palaturi nalță turnuri cătră nor
Ș-a străbunilor mărire din surpări vor să răsară;
Necurmat va să răverse avuțiilor izvor:
Înflorire, fericire și repaos preste țară,
Când ni-a fi temei și cârmă, sub un domn bun, înțelept,
Legea, patria, unirea și un cuget clar și drept.