La moarte-i

Fugiți cu toții de lângă mine;
Amici, acuma sunt disperat,
Nimeni nu poate ca să mi-aline
Aste suspine,
Ce făr’ de fine
Vărs ne-ncetat!

Sub acest arbor care s-aplecă,
Dacă voi mâine m-ați-mormânta,
Să luați dintr-însul o verde cracă
Ce peste mine veți scutura!

Căci orice ramuri ea le atinse
Din acest arbor ce v-arăt eu...
Îns-a ei viață iute să stinse...
Ah! de s-ar stinge și-n sânul meu!

Lung’ acest arbor, pe lângă seară,
Veneam adesea singur cu ea,
Și-ntrega noapte de primă-vară
Strângem la pieptu-mi pe draga mea!

Îns-a ei viață iute să stinse...
Sub acest arbor să mă-ngropați!
Ș-una din ramuri ce ea atinse
Peste mormântu-mi să scuturați!

Fugiți cu toți de lângă mine;
Amici, acuma sunt desperat,
Și numai moartea o să-mi aline
Aste suspine,
Ce făr’ de fine
Vărs ne-ncetat!

București, 1872 Iulie 27