La marginea satului

Jump to navigation Jump to search
La marginea satului
de Sándor Petőfi, traducere de Ștefan Octavian Iosif
Traducere de Ștefan Octavian Iosif

Publicată în Povestea vorbei, an. I, nr. 6, 14 noiembrie 1896


Lîngă sat e-o gîrlă mare,
Crîșma, sus, pe mal apare.
Ferestruiele-n lumină
S-oglindesc în unda lină.

E tîrziu și noaptea-i sumbră,
Luntrea stă proptită-n umbră,
Neclintită stă la stînă
Cumpăna de la fîntînă.

Dar în crîșmă-i vuiet mare
De țimbal și de vioare !
Geamurile țiuie,
Și flăcăii chiuie :

— Crîșmăriță, dragă, hăi !
Adă vin bun la flăcăi !
Vechi ca moșu-meu, colea,
Zvăpăiat ca mîndra mea !

— Zi, măi cioară, din vioară,
Că mă-mbăt în astă-sară !
Zi, mă !... că-ți plătesc să-mi zici :
Vroi să crăp jucînd aici !...

Bate cineva-n fereastră :
— N-aveți cumpăt dumneavoastră ?
Hai, destul cu-atîta larmă,
Că boierul vrea să doarmă !

— Ieie-l dracu, n-am ce-i face !
Tu, potaie, dă-ne pace !
Zi, mă !... iaca numa-n ciudă,
Zi-i, încalte să ne-audă !

Cineva la geam iar bate :
— Mai încetinel se poate ?
Maica mea așa vă roagă,
Că, sărmana,-i greu beteagă...

Stau flăcăii, nu răspund,
Toți beau vinul pănă-n fund ;
Muzicei fac semn să tacă
Și, frumos, acasă pleacă...