La marginea satului

Sari la navigare Sari la căutare
La marginea satului
de Sándor Petőfi
Traducere de Ștefan Octavian Iosif
Publicată în Povestea vorbei, an. I, nr. 6, 14 noiembrie 1896
Titlul original: Falu végén kurta kocsma...


Lîngă sat e-o gîrlă mare,
Crîșma, sus, pe mal apare.
Ferestruiele-n lumină
S-oglindesc în unda lină.

E tîrziu și noaptea-i sumbră,
Luntrea stă proptită-n umbră,
Neclintită stă la stînă
Cumpăna de la fîntînă.

Dar în crîșmă-i vuiet mare
De țimbal și de vioare !
Geamurile țiuie,
Și flăcăii chiuie :

— Crîșmăriță, dragă, hăi !
Adă vin bun la flăcăi !
Vechi ca moșu-meu, colea,
Zvăpăiat ca mîndra mea !

— Zi, măi cioară, din vioară,
Că mă-mbăt în astă-sară !
Zi, mă !... că-ți plătesc să-mi zici :
Vroi să crăp jucînd aici !...

Bate cineva-n fereastră :
— N-aveți cumpăt dumneavoastră ?
Hai, destul cu-atîta larmă,
Că boierul vrea să doarmă !

— Ieie-l dracu, n-am ce-i face !
Tu, potaie, dă-ne pace !
Zi, mă !... iaca numa-n ciudă,
Zi-i, încalte să ne-audă !

Cineva la geam iar bate :
— Mai încetinel se poate ?
Maica mea așa vă roagă,
Că, sărmana,-i greu beteagă...

Stau flăcăii, nu răspund,
Toți beau vinul pănă-n fund ;
Muzicei fac semn să tacă
Și, frumos, acasă pleacă...