Sari la conținut

La gura sobei

La gura sobei[1]
de Vasile Alecsandri
4779La gura sobei[1]Vasile Alecsandri


Așezat la gura sobei noaptea pe când viscolește
Privesc focul, scump tovarăș, care vesel pâlpâiește.
Și prin flacăra albastră vreascurilor de aluni
Văd trecând în zbor fantastic a poveștilor minuni.

Iată-o pasere măiastră prinsă-n luptă c-un balaur;
Iată cerbi cu stele-n frunte care trec pe punți de aur;
Iată cai ce fug ca gândul; iată zmei înaripați
Care-ascund în mari palaturi mândre fete de-mpărați.

Iată pajuri năzdrăvane care vin din neagra lume,
Aducând pe lumea albă feți-frumoși cu falnic nume;
Iată-n lacul cel de lapte toate zânele din rai...
Nu departe stă Pepelea, tupilat în flori de mai.

Dar pe mine ce m-atrage, dar pe mine ce mă-ncântă
E Ileana Cosânzeana!... în cosiță floarea-i cântă.
Până-n ziuă stau pe gânduri și la ea privesc uimit,
Că-mi aduce viu aminte de-o minune ce-am iubit!


Note

[modifică]
  1. Omer a compus Iliada și Odiseea din tradiții și poate din fragmente de poeme poporale. Ariosto a scris fantastica epopee Orlando de pe legendele cavalerești răspândite în Italia și ilustrate prin imaginația poporului iubitor de minuni.
    Poporul dar este izvorul celor mai poetice creații, celor mai neperitoare opere; și poeții mari, carii apar ca niște rari meteori, nu sunt decât revelatorii măiestri a poeziei popoarelor, concentrată în sânul lor.
    Poveștile noastre reprezintă o comoară atât de bogată în iscodiri ingenioase, în imagini feerice, în flori de grațioasă poezie, că, de s-ar naște în România un nou Ariosto, el ar compune un poem de aceeași valoare neprețuită ca poemul lui Orlando.
    În ele găsim o limbă armonioasă și perioade întregi versificate, încât lesne s-ar putea crede că poveștile ar fi poeme antice prozaite cu timpul. În ele aflăm producerile unui geniu fecund și original, precum: feți-frumoși cu părul de aur, fete de împărați atât de frumoase, că par a fi rupte din soare, cai năzdrăvani ce zboară în naltul cerului, șerpi cu solzii de aur carii au cuiburi pline de petre scumpe, cerbi carii duc între coarne leagăn de zâne, paseri măiestre cu grai omenesc, pajuri ce locuiesc în fundul pământului. În lumea neagră, mere de aur care se prefac în palaturi împărătești, furci de argint care torc singure, poduri de oțel, copaci cu poame de rubin și de smarald etc., etc.
    În ele mai întâlnim ființi fantastice care ne-au spăriat în copilăria noastră: balauri, zmei, urieși, ca Sfarmă-Peatră și ca Strâmbă-Lemne, câni cu dinții de criță... etc. În ele mai găsim zeii paganismului, sub figuri de sfinte creștine: sfânta Mercure, sfânta Joie, sfânta Vinere, și pe mult frumoasa Ileana Cosânzeana, imagina cea mai grațioasă ce a ieșit din inima poporului român.
    Și dacă vom studia poveștile noastre cu luare-aminte, dacă le vom compara cu unele perioade din poemul Orlando, vom descoperi în cuprinsul lor diverse tablouri, scene și chiar eroi și eroine care figurează sub alte denumiri în opera lui Ariosto.