Sari la conținut

La Paști

(Redirecționat de la La Paşti)
La Paști
de Ion Luca Caragiale


10 ceasuri și jumătate seara, în sâmbăta Paștelui...

„Marele Magazin de Coloniale, Delicatese, Comestibile et Colori și mare Depou de Vinuri et Băuturi Jndigene et Streine", cu firma „La trei struguri tricolori", și-a lăsat obloanele și închis gazometrul.

Tânărul Lache, funcționar comercial în acest mare magazin, își pune costumul cel nou și cravata cea nouă, își încalță ghetele cele nouă cu bizețuri, își ia pălăria cea nouă și pornește.

Douăzeci și patru de ore de absolută libertate...

Să-l urmărim ceas cu ceas și pas cu pas.

11 și jumătate, sâmbătă noaptea.

Clopotul de la mitropolie...

Un tun...

Lache trece podul de la Palatul Justiției în direcția sud.

Al doilea tun...

Lache a intrat în curte la Doamna Bălașa.

În biserică nu mai e loc.

Lache stă afară... Se închină... Cuprins de o adâncă evlavie, își aduce aminte cu dor de părinții lui de la Otopeni.

Încet-încet, tot vârându-se, reușește să suie treptele de la intrarea templului.

Aude corul... dar nu poate vedea decât marele policandru, învăluit într-o ceață groasă.

Se ridică în vârful picioarelor, rezemându-se cu mânile întâi pe umerii unei cocoane, care-l face obraznic și măgar, pe urmă pe una dintre coloanele de marmoră imitație.

Stă câteva minute cu capu întins și în vârful picioarelor.

Parcă ar vedea mai bine așa, însă o gheată, a din dreapta, îl supără când stă în vârful picioarelor.

Lache rabdă cât rabdă, apoi se hotărăște să se mai lase și pe călcâie.

Lumânările se aprind.

Lache scoate din buzunar o portocală[lxix] , îi trage coada afară și ia, de la cucoana care l-a făcut măgar și obraznic, lumină.


12 și un sfert...

Lache suie la mitropolie cu portocala aprinsă.

Suind, gândește... La ce? La un lucru foarte ciudat: de ce totdeauna gheata din dreapta supără mai tare decât cea din stânga? Și apoi: de ce la suiș supără gheata din dreapta mai tare decât pe drum drept?


1 și trei sferturi...

Lache coboară dealul mitropoliei, ținând strâns portocala aprinsă...

Ciudat lucru! la coborâș, gheata din dreapta parcă supără și mai mult ca la suiș...

Cu cât îl strânge gheata, cu atât Lache strânge portocala... O strânge până o sparge.

Suflă, o stinge și o pune în buzunar.


5 și jumătate dimineața...

Lache umblă pe stradă fără să știe exact unde vrea să meargă, fără să fi hotărât cum să-nceapă petrecerea de Paști.

Ciudat lucru însă!

Și pe loc drept, gheata din dreapta supără tot așa de tare ca și la suiș ori coborâș.


7 ceasuri dimineața...

Lache se-ntâlnește cu un amic, alt funcționar comercial, tot comestibile et colori.

— Cristos a-nviat!

— Adevărat a-nviat!

Oricât să zici, teribilă potriveală! Ghete la fel! Da, dar pe amicul nu-l supără gheata din dreapta — îl supără a din stânga.

A! care va să zică, atunci — ce e de făcut?

E lucru simplu. Lache ia la braț în stânga pe amicul său, care primește bucuros, și așa pornesc înainte, rezemându-se unul de altul în partea piciorului la care nu-i supără gheata.


8 ceasuri dimineața.

Sunt pe bulevard...

Lache are o idee: să șază pe o bancă.

Amicul aprobă ideea lui Lache...

Șed, și unul întinde piciorul din dreapta, adică Lache, iar celălalt întinde piciorul din stânga, amicul, care va să zică...

Și șed așa foarte melancolici, privind cum trec fel de fel de trecători și de trecătoare, unii mai încet, alții mai iute, ba unii chiar aleargă, parcă ar fi cu picioarele goale.


9 ceasuri. Lache zice:

— Ai să mai umblăm... mai rău e când șezi! Și amicul zice:

— Și mie mi se pare...

Se ridică și, mușcându-și fiecare buza de jos, iar se iau la braț.


Spre Cișmegiu...

Coborând, văd cadre atârnate pe grilajul grădinii...

Amândoi, amatori de bele-arte, au deodată acelasi gând: să stea puțin, să se uite la cadre.

Se opresc, rezemându-se bine unul într-altul și ridicând picioarele de afară: Lache pe cel din dreapta, cum ține pe amic de braț în stânga; iar amicul, pe celălalt.

Dar o galerie de pictură este cea mai obositoare distracție intelectuală.

După câteva momente de admirațiune, Lache zice:

— Ai să umblăm... e rău când stai! Și amicul zice:

— Și mie mi se pare.

Atunci, pornesc ca doi frați din Siam și încet-încet trec la maidanul Duca.

10 ceasuri.

Lache și amicul se dau în leagăn, fiecare întinzând piciorul din partea unde s-au ținut la braț...

Pareă vântul face bine, la început...

Dar peste câteva momente, cei doi amici se satură de leagăn și pornesc după metoda lor.

1 și jumătate după-amiazi.

Lache s-a desfăcut pentru un moment de brațul amicului, care stă rezemat de un perete al vestibulului Teatrului Național.

Lache cumpără de la casă două staluri III la Sinzeana și Pepelea. E îmbulzeală la casă. Un glas sfâșietor:

— Nu mai mă călca și d-ta, domnule!


4 și jumătate d.a. S-a isprăvit spectacolul...

Lache coboară, cu amicul său la braț, cele trei trepte ale vestibulului.

Se opresc în fața băncii, pe trotuar. O inspirație trece prin mintea lui Lache:

— Hai să ședem! Șed, și Lache zice:

— Eu o scot.

— Și eu o scot, zice amicul.

Atunci fiecare își scoate gheata de la piciorul din partea unde nu se ținuseră la braț, adică Lache pe a din dreapta, și amicul pe a din stânga.

O, sfântă libertate!

Am putea pentru ca să zicem că nu e ceva mai sfânt pe lume! și putem pentru ca să afirmăm că n-au fost vreodată două picioare mai fericite decât acuma piciorul drept al lui Lache și piciorul stâng al amicului său.

De fericire, ele nu mai știu ce să facă cu degetele lor — parcă ar cânta la clavir.

Și teribilă potriveală, domnule! amândouă poartă ciorapi crem și cam largi, care vin de fac cute și firește că, dacă face cute ciorapul, e mai rău când e gheata strâmtă.

Foarte frumos pe Piața Teatrului! stai, mă-nțelegi, la umbră și te uiți... și vorbești și râzi, și se mai zbicesc și ghetele de lacrimile picioarelor...

5 ceasuri d.a.

Lache zice:

— Hai să mergem! Amicul zice:

— Hai!

Și amândoi își potrivesc ciorapul crem, trăgându-l bine și făcând o cută sistematică sub călcâi... Apoi, fiecare-și ia gheata și vâră piciorul în ea...

Vârful merge... călcâiul nu vrea și scârțâie, și picioarele, cari au gustat odată libertatea și lumina, încep să palpite și să zvâcnească nebunește la ideea că o nouă eră de sclavie și de-ntuneric trebuie să-nceapă: o adevărată revoltă, care n-ar putea fi năbușită decât cu praf de federvais; dar praful lipsește, și revolta triumfă.

Lache zice:

— Nu merge!

— Nu merge! zice și amicul.

Și amândoi lasă ghetele jos, fiecare în partea lui, și amândouă picioarele încep iar să joace din degete ca niște mâni de harfonistă.

8 ceasuri d.a.

Lache și amicul beau bere la Gambrinus, unde e lume destulă.

Amândoi sunt cu piciorul respectiv liber și cu câte o gheata alături.

Plătesc și vor să plece.

Se apleacă să-și ia fiecare gheata.

Caută în zadar: ghetele lipsesc amândouă.

Un mare hohot de râs pornește dintr-un colț al berăriei.

Toata lumea se uită-ntr-acolo.

Ce e?... Un câne englezesc al unui ofițer, câne dresat la circ să servească pe stăpân ca fecior în casa, face sluj ținând două ghete-n gură.

8 ore seara.

Lache și amicul stau în trăsură picior peste picior, cel de dasupra numai în ciorap crem. Lache zice:

— Hai să le schimbăm! Să vedem.

— Haide... Oprește, birjar!

Genială inspirație a avut Lache!

Ghetele schimbate merg minunat. Dau drumul birjarului și se-n-torc în târg cu tramvaiul, la Mitică Georgescu.

Dar, vai! fatalitate, ca să zicem așa!

La Mitică, amândoi sunt forțați să scoață iar câte una, însă acuma viceversa: Lache p-a din stânga și amicul p-a din dreapta... și cu mai multă precauțiune decât la Gambrinus — fiecare și-o ține dinainte pe masă...