Josif Abu
Turcii încă își au oamenii lor învățați, avocații lor isteți, care știu face din negru alb și, dacă ar purta frac, sigur ar primi titlul de Doctor.
Sub turban însă se cer alte titule. Așa Josif Abu avea titula de: Kadi-al-Kodhat-ul orașului Bagdad sau: «judele-juzilor.»
În acel timp Harun-al-Rashid cel drept era calif, care încă se ocupa cu afaceri de drept, ceea ce nu se prea se considera de petrecere prințiară. Dar aceasta nu-l împiedica, ca din când în când să nu cerceteze după ochi frumoși, vă spun că și în ochii fetelor frumoase a găsit adesea astfel de știință pe care nu fu în stare a o studia o viață întreagă.
Odată bând sorbet în palatul fratelui său Ibrahim vezu o roabă frumoasă care avea nește ochi vineți așa frumoși încât Ibrahim cugeta că vede în ei tot cerul cu întreagă ceată a huriilor și Profetul.
— Ibrahim, zice califul, în ochii fetei acesteia, când se uită drept la mine, văd deodată toate șapte raiurile ; dacă-mi ochește dintr-o parte, văd acolo toate șapte iadurile.
— Atunci poți zice că ai fost în raiuri și iaduri fără a te clăti de pe scaunul tău.
— Cum o cheamă?
— Abela.
— Știi ce, pentru fiecare literă care se conține în numele ei îți dau 1000 dinari de mi-o dai mie.
— Nu, Harun, și dacă mi-ai da pentru fiecare literă 2000, nu va fi a ta Abelayda.
- Oho, acum i-ai lungit numele cu trei litere; dacă ne târguim mult numai ne vom trezi că-i va fi deodată numele așa de lung ca a marelui Mogul.
— Nu am mințit, Abelayda se cheamă, numai mădărind-o o chemăm Abela; dar nu dau să promiți oricât.
— Atunci dă-mi-o în dar.
Ibrahim se mânie.
— Îți jur pe barba Profetului, că nici nu o vând, nici nu o dau ca dar.
Aceasta fu mult. Harun al Rashid se sculă mânios și părăsi palatul fratelui său.
Alt calif ar fi isprăvit ușor, dacă nu voia a o vinde și nici a o da ca dar, atunci ar fi luat-o de la dânsul; Ibrahim să moară, se putea face foarte ușor, dar Harun punea mare greutate pe aceea, ca poporul să nu-i dea epitetul de «drept» în zadar, și așa chema la sine pe Josif Abu și-i predă afacerea cerându-i sfatul cum că ar putea ajunge ia Abelayda ?
Învățatul îl liniști că o să afle el un mijloc. Califul îi promise că dacă va fi în stare a rezolva aceasta atunci drept remunerație capătă zece mii de dinari.
Josif Abu din ziua aceea începu a-i purta lui Ibrahim epistole secrete în care-l făcea atent, ca să aibă grijă, deoarece pentru Abela îl amenință pericol.
Ibrahim se sperie și fugi la Abu.
— Califul, începu el, vrea să mă omoare pentru că nu i-am dat lui pe cea mai frumoasă roabă iar eu am jurat că nu o vând, nici nu o dau dar. Acuma i-aș da-o bucuros dacă nu m-ar lega jurământul. Spune-mi om cu minte ce să fac? Ajută-mă și drept remunerațiune primești de la mine zece mii de dinari.
Abu se prefăcu ca și când acum ar auzi pentru prima dată de aceasta; cei zece mii de dinari trebuie serviți. Deschise cărți mari vechi, citi șiruri grele și în urmă găsi ce a voit.
— Ibrahim, dacă te-ai jurat, că lui Harun nici n-o vei vinde, nici nu i-o vei da ca dar; atunci dacă totuși voiești să i-o dai, fă așa: de la cap până la brâu i-o dă ca dar, de la brâu până-n tălpi i-o vinde; astfel jumătate nu i-ai vândut-o, iar cealaltă jumătate nu i-ai dat-o în dar și prin urmare nu ți-ai călcat nici jurământul.
Așa făcu. Abolayda a ajuns în posesiunea califului ; dar Coranul oprește ca un drept credincios se ducă în haremul său sclava fratelui său. Abia a așezat-o califul lângă el, când înțeleptul Ulema sări la ei și puse între dânșii o sabie scoasă, drept simbol că acelor doi nu li-e permis a se atinge unul de altul.
Harun-al-Rashid, disperat până la extrem, iarăși chemă pe înțeleptul Abu și-l rugă de sfat.
— Lucrul e foarte ușor; dă pe Adelayda de soție unui rob al tău cu aceea condițiune că la moment să se despărțească de la ea și să ți-o redea neatinsă.
Alte zece mii de dinari i-au pus la chimire lui Abu acest sfat.
Califul alese un sclav bun și ascultător, în persoana grădinarului Sittime, el încă fu de față la cununie și voia chiar să-l renumereze bogat pentru acest serviciu dându-i libertatea, cal și rang de ofițer.
Dar tânărul, privind prea profund în ochii nevestei sale după cununie zice lui Harun :
— Nu-mi trebuie stăpâne nici libertate, nici cal, nici rangul de ofițer, ci numai nevasta care mi-o ai dat; rămân sclavul tău, dar bărbatul Abelaydei.
— Mișelule, vrei să mă înșeli! strigă Harun înfuriat sărind cu sabia scoasă la el.
— Nu mă tem de sabia ta, stăpâne, reflectă sclavul. Harun, cel drept, nu va cuteza a-și ucide sclavul, ca să-i răpească nevasta, căci atunci și-ar pierde numele de „Dreptul".
— Drept ai, răspunsă Harun și depărtându-se iar cheamă pe Abu, care deși era în cortegiu nu vorbi nimic, căci știe că noul său sfat iar îi va aduce la chimir zece mii de dinari.
Ce să facă deci califul?
— Sittime, de prezent este încă sclavul tău; îl poți da aceluia, cui tu voiești. Dă-l deci ca dar Abelaydei; atunci a încetat a-i mai fi bărbat, deoarece Coranul prescrie că o femeie nu poate fi nevasta sclavului său propriu.
Califul în același loc și la moment făcu procura ce i se spuse și Abelayda află mai de bine a lăsa pe Sittime de sclav și a deveni sultană.
Josif Abu, drept renumerațiune pentru acest sfat bun, a mai primit și de la Abelayda zece mii dinari.
Prin urmare la un singur caz de cununie a câștigat Abu patruzeci de mii dinari.
Ei, atunci se plătea a fi om învățat.
Notă la titlu (o îndreptare necesară):
„Abu” înseamnă în arabă „tatăl lui”, nu este nicidecum un nume de familie. „Abu Yusuf” înseamnă „tatăl lui Iosif”. Se pare că I. C. Pop n-a realizat aceasta și, obișnuit să inverseze ordinea numelor maghiare la traducere, l-a inventat pe „Josif Abu”. De fapt, numele înțeleptului cadiu din vremea lui Harun al-Rashid era Ya'qub ibn Ibrahim al-Ansari.