Inscripție votivă
La groapa celei albe sub văl de dansatoare
Al cărui pas ușure n-ar fi culcat un crin,
Nu vreau cernind cenușă de strofe pieritoare
Să las pioase lacrimi nici limpede suspin.
Un sarcofag în piatră s-o învelească rece,
Ca orice ritm de gânduri piciorul ei mai sfânt,
Să-și joace nemișcarea prin veacul care trece,
Când umbra umbrei noastre va fi suflată-n vânt.
Să se cufunde-n vreme, în apele-i verzuie,
Ca pân’ la visătorul dintr-un muzeu tăcut,
Cu vrajă împietrită clar forma ei să suie.
Dar tremurata umbră pe umărul pierdut?
Dar părul? legănarea de soare a privirii
Obrazul ca o floare de nufăr prins în mâni?
Ce marmură, ce piatră e-n stare nemuririi
S-o deie, când țărânii de-a pururea rămân!
Nu cântece, nici lacrimi, nici marmură — ci doară
Un pumn de micșunele plăpânde voi zvârli,
Parfumul lor să-l țină cenușa ei ușoară
Precum în gol de suflet năluci de bucurii.