Imnul de sară

Jump to navigation Jump to search
Imnul de sară
de Gheorghe Asachi
Cătră fiia mea Ermioana


Când Pionul îmi ascunde a luceafărului rază
Ș-umbra nopței se răspânde pest-a ceriului tărie,
Chiar ca stele nemurinde l-al meu cuget scânteiază
Ale epohei trecute de mii fapte-icoana vie
Și-n memorie-mi invită melanholic, dulce cânt
Despre-a patriei mari oameni ce zac astăzi în mormânt.

Toate-n giurul meu sunt mute; preste murii ce-n vechime
Răsunau de imne sânte mușchiul verde se întinde;
La serbare și la triumf nu mai cheamă pe giunime
Cel cuvânt ce-n inimi nobili patriot-amor aprinde,
Ș-a eroilor nepotul, moștenirei lor străin,
Azi la fiii săi nu lasă decât un amar suspin.

Dar din fere ovelite, und-a lui memorie zace,
Sunetul a lirei mele în trecutul să-l repoarte,
Pe strămoși să-i prezenteze, ce-n resbel, precum în pace,
Prin credință și unire aparau a patriei soartă,
Încât prin a lor virtute, ce fu arma lor și scut,
În un curs de ani a mie astă țară s-a ținut.

În lucoare maiestoasă, de timp repede mânată,
P-Alexandru Bun să vază, ce ni-a dat legi ș-o coronă,
Pe cel fulger a lui Aris, Ștefan, ce cu mică ceată
A învins pe regi, pe eroi ș-al Asiei legionă,
Pe a Lupului trei fiice, ce-n frumseță s-a mărit
Și-n Suceava [1] pe anticul Ilion a înnoit.

Între nor de ambrozie, purtate de turturele,
Ce de gemete duioase sună-n giur o armonie,
Repede chiar ca o clipă, tinere trec vergurele,
Între care cunosc Una [2], ce-ncă-n inima me-i vie;
Ele-n lume nu simțiră nici durere, nici amor,
Și trecând de-aici sporit-au ale îngerilor hor.

Acordează a ta arfă, fiio a giuniei mele!
Pe cea stânc-a Petrodavei s-așăzămu-ne-mpreună,
Cât Cernegura pinoasă va luci di-a nopței stele,
Pe când freamătul pădurei ș-unda murmur dulce sună,
Să cântăm d-acele fapte; călătorul ce-asculta
De a noastre zise poate un răsunet va pastra!


[2] Aluzie la resbelul ce a provocat fiile cele frumoase a prințului Vasile Lupu (Gh. A.).
[1] A mea fie Eufrosina, moartă în etate de 16 ani (Gh. A.).