Imn păgân

A nopții veghe, Luno, de-a pururea mireasă,
A dragostelor triste și-a tainelor crăiasă,
Din zare nepătrunsă țeși pânză străvezie
Iar raza-ți tremurată e sol de reverie.
Tu pulbere de aur arunci în patru zări
Și muntelui semețul și-nfriguratei mări,
Talazului, frântura din zbucium nesfârșit
Tu ești ademenire și idol preaslăvit.

Întinerite pajiști și văile adânci,
Poiene-ngândurate și-mbărânite stânci,
Și florile smerite în tremurul de dor,
Din clalinul de frunze al vântului fior;
Și cugete sfioase și doruri tăinuite
Și-nfiripări de visuri, cu toate-ți sunt robite,
Când raza ta le cerne tihnite mângâieri,
Tu, simbol al ispitei și-al veșnicei tăceri.