Imn Tăcerii

Jump to navigation Jump to search

Imn Tăcerii
de Elena Liliana Popescu


Adâncul tâlc al existenței
        Tăcerea mută-l revelează,
          când făr' de chipul aparenței
            Realitatea o probează.

<poem>Cel ce aspiră încă să-și rostească sensibila trăire-n poezie, Cel invitat la cina-mpărătească hrănind cu har umila-i fantezie,

Cel ce ofrandă-aduce tot ce are Aceluia ce-nseamnă însăși Viața, cel ce se-ntoarce veșnic la izvoare și-i pregătit oricând pentru povața

Oricui ar fi dispus să îl învețe, cel ce se-ncumetă-a privi-n tăcere să-L vadă în faptele ce par răzlețe pe Cel ce, Singur, știe-a lor durere

Și le păstrează-n viață prin Iubire, cel ce-n poeme-ncearcă să cuprindă Esența vie-ascunsă-n elixire și din tabloul Vieții să desprindă

Ce Pictorul a vrut să-nfățișeze prin umbrele pe Chipul nemuririi, cel ce-ndrăznește să se adreseze prin efemere versuri, omenirii,

Muindu-și pana-n disperarea mută, reînviind speranța și-n cuvinte întreaga lui iubire așternută, din toate câte sunt, luând aminte,

Cel ce avea cât de mult a spune, cândva, prin rimele-i meșteșugite ar mai putea un alt poem compune decât cel al tăcerii nesfârșite?