Heladă
Stă marea ca o treaptă de senin
Pe care urcă insula-n lumină,
Și templul din pădurea de măslin
Se-naltță gol și viu ca o tulpină.
Coloane, trupuri netede de zei
În care sângele s-a făcut soare,
Colunii lângă ele îmi sunt grei:
Nu pasărea ci piatra o să zboare.
Lăsați-mă să vin iar la părinți.
Doar clipa mea se cerne cenușie,
Doar lutul meu se surpă-n suferinți.
Aici lumina dăruie vecie
Pe friza vieții unde în alai
Fecioare vin cu vas rotund pe umăr
Și călăreți semeți strunează cai
Și dansatoare saltă-n tact și număr,
Pe stela morții unde un bătrân
Senin întinde dreapta împăcată
Flăcăului răpus râzând păgân —
Pe marca ca o liră încordată.