Hîrtia albă și hîrtia vînătă

Hîrtia albă și hîrtia vînătă
de Petre Ispirescu


La un colț de drum,
P-un vîrf de gunoi,
Petici de hîrtie, afumate, scrum,
Date prin noroi,
S-aflau răvășite. Două rupturele
Mai mari dintre ele,
Una albă ; ș-una vînătă-fusese,
Gîra,
Mîra,
Iată, la sfadă — ajunsese.
„Chioambo, teșmenito! Îmi sporovoia
Hîrtia cea albă și se rățoia,
Mie cutezat-ai să te potrivești?
Află că ținut-am hrisoave domnești.
Pe mine se scrise cu slove-aurite
Documente sînte, legi cu legătură
De cele lumești,
Ori bisericești,
Și adeverite cu vro semnătură
Naltă și cu marturi jurați întărite.
Iară tu, otreapă, terfelog ai fost
Și-ntrebuințată la tot ce-e mai prost.”
Vînăta hîrtie adînc se pătrunse
Ș-astfel îi răspunse:
,,Iacă, na, vorbiși
Pîn’ te isprăviși;
Dară strîmb să stăm,
Drept să judecăm.
Cu aceleași unelte ambele făcute,
Un cazan ș-o cocă ne-a fost plămădit.
Dacă fabricantul mi te-a sclivisit,
Mi te-a făcut albă, și în mîini avute
Apoi încăput-ai, fu al tău noroc.
Pentru asta nu te-am pizmuit de loc.
Însă la nevoie slujba ce cu tine,
S-ar fi putut, iaca, face și cu mine.
Las-acum mîndria; ne-a trecut veleatul;
Alții judeca-vor cine-i vinovatul.”