Hîrtia albă și hîrtia vînătă
Aspect
- La un colț de drum,
- P-un vîrf de gunoi,
- Petici de hîrtie, afumate, scrum,
- Date prin noroi,
- S-aflau răvășite. Două rupturele
- Mai mari dintre ele,
- Una albă ; ș-una vînătă-fusese,
- Gîra,
- Mîra,
- Iată, la sfadă — ajunsese.
- „Chioambo, teșmenito! Îmi sporovoia
- Hîrtia cea albă și se rățoia,
- Mie cutezat-ai să te potrivești?
- Află că ținut-am hrisoave domnești.
- Pe mine se scrise cu slove-aurite
- Documente sînte, legi cu legătură
- De cele lumești,
- Ori bisericești,
- Și adeverite cu vro semnătură
- Naltă și cu marturi jurați întărite.
- Iară tu, otreapă, terfelog ai fost
- Și-ntrebuințată la tot ce-e mai prost.”
- Vînăta hîrtie adînc se pătrunse
- Ș-astfel îi răspunse:
- ,,Iacă, na, vorbiși
- Pîn’ te isprăviși;
- Dară strîmb să stăm,
- Drept să judecăm.
- Cu aceleași unelte ambele făcute,
- Un cazan ș-o cocă ne-a fost plămădit.
- Dacă fabricantul mi te-a sclivisit,
- Mi te-a făcut albă, și în mîini avute
- Apoi încăput-ai, fu al tău noroc.
- Pentru asta nu te-am pizmuit de loc.
- Însă la nevoie slujba ce cu tine,
- S-ar fi putut, iaca, face și cu mine.
- Las-acum mîndria; ne-a trecut veleatul;
- Alții judeca-vor cine-i vinovatul.”