Golia ticălosul
| Golia ticălosul de George Coșbuc |
| Publicată în Sămănătorul, 1902, nr. 16 (17 mart.) |
La Cahul, pe câmpie, din marginea poienii
Se-ntinseră-n coloane de luptă moldovenii,
Și-aveau cu ei pe vodă, iubitul domn al lor,
Iar Golia, el plecat-a din faptul dimineții
Prin vale să-și reverse din lături călăreții
Ca vânturi iuți ce scurmă și-mpart cumplitul nor.
Iar când veni și vremea să urle-n zare tunul,
Mișcatu-s-au românii cu miile, ca unul
O lamur-a Moldovei prin sutele de ani!
Dar Golia ticălosul alt gând avea cu soții,
Și-n suliți ridicându-și căciulele cu toții
Lăsând câmpia noastră trecură la dușmani.
O clipă stete vodă cu inima trăsnită.
Întors apoi, strigat-a spre oastea-nmărmurită,
Pe Golia arătându-l cu pumnii, cu-amândoi:
Oșteni ai țării mele! priviți-l cum se duce,
El vinde sfânta țară și vinde sfânta cruce,
Mă vinde, ticălosul, pe mine și pe voi!
Cumplit se-ntoarse vodă cu-ntreaga sa mânie
Spre partea de-unde Golia venea cu dușmănie
Spre frații săi, în fruntea grozavilor spahii.
Să dați fără de milă, că-i inimă de fiară!
Să piară-acum pământul! Moldova-ne să piară,
Dar Golia-ntâi de toate să piar-acum, copii!
Și nu vedeau românii nici moartea cum le iese
În drum, și nici potopul de turci ce-i încinsese,
Vedeau numai pe Golia, pe scosul lor din minți.
Și neputând mai iute să-l stingă de pe lume
Rosteau cu glasul urii bicisnicul său nume
Prin gemete scrâșnite strivindu-i-l în dinți.
O, Golia, tu! pândit-ai așa de-amară vreme
Dar toate ale țării și plângeri și blesteme
Ajungă-te de-a pururi, și n-ai mai fi trăit!
Dar iată-le, pornite din suliți și din gură
Smintiții tăi la Cahul câinește-aici căzură,
Căzuși și tu, mișele, tu cel ce i-ai smintit!
Călcau spahiii-n goană pe barba ta bătrână,
Iar pumnii-n loc de aur strângeau în ei țărână
Și-n gură-ți s-adunase și sânge și pământ,
Să-nece-n tine, Golio, mai repede suflarea!
Așa sfârșit să aibă în veci de veci trădarea,
Iar lupii fie-i preoți și gura lor mormânt!
Adânc în noaptea nopții și-n Iadul cel din urmă
În care-al iernii viscol suflarea nu și-o curmă
Nicicând, stau prinși în gheață ai lumilor mișei:
Grozavă li-e durerea, și vecinică li-e truda
De-a stânga țipă Cain, de-a dreapta urlă luda,
Iar tu, tu goale Golio, te vaieți între ei!
Cântec (Ți-ai mânat prin veacuri turmele de plai) - Imnul studenților - Cântec ostășesc - Dorobanțul - Dunărea și Oltul - Pentru libertate - Cântecul cel vechi al Oltului - Scut și armă - Oltenii lui Tudor - Sărindar - Zece mai - Pe drumul Plevnei - Mortul de la Putna - Stema țării - Fragment epic - Pe dealul Plevnei - Oștirile lui Alah - Graiul neamului - De profundis - Carol Robert - Golia ticălosul - La Smârdan - Cântec (Țară-avem și noi sub soare) - Cântecul redutei - Povestea căprarului - Coloana de atac - O scrisoare de la Muselim-Selo - În spital - Raport (Luarea Griviței, la 30 august 1877) - Spada și credință - Podul lui Traian - Pașa Hassan - Sus inima