Goana

Goana de Ștefan Octavian Iosif

Pornește-n zvon de zurgălăi
Vuind caleasca boierească,
Dănciugii goi s-alungă droaie,
Boierul strigă din calească :
      — Hei! cine vrea această pungă ?
      Voinicul ăla s-o ajungă !

O goană de ogari nebună,
Toți se răped, că toți o vor.
Dînd chiot, surugiul mînă,
Clăbuci fac armăsarii-n zbor ;
      Și urlă haita țigănească
      Prin nori de praf, după calească.

S-apuce-ntîi toți vor o dată,
Se zbuciumă, se îmbrîncesc ;
Se-ncinge-o luptă desperată,
Și cad, și se rostogolesc :
      Naintea lor caleasca zboară...
      Ei sar ; s-aștern pe goană iară...

Tîrziu, sătui de alergare,
S-abat pierzînd orice speranță...
Caleasca după deal dispare.
Departe flutură o treanță...
      E unul dintre puradei,
Tot se mai ține-n urma ei.

Un pas mai e pîn-la calească,
Dar simte că rămâne-n urmă...
Ar vrea să strige, s-o oprească,
Dar răsuflarea i se curmă :
      Un gest în sus, un vaiet stins,
      Și cade mort, cu brațu-ntins...