Giudecată nouă a lui Paris

Jump to navigation Jump to search
Giudecată nouă a lui Paris
de Gheorghe Asachi


Între timpul vechi ș-acuma, oare cine nu-nțălege
Că e mare diferire la nărav, la gust și lege?
Plin de gară și proțesuri neastâmpăratul om,
Astăzi pentru milioane, dar atunce pentr-un pom.
Ca femeia-atunci și zâna
Să se laude au voit,
De aceea s-au sfădit
Iuno, Venus și Atina.
Pentru asta, la un munte, care Ida se numea,
Unde Paris, păstor tânăr, turma sa de oi păștea,
Au venit pe-ascuns tustrele,
Ca să giudece pre ele
Și la mai mândră femeie
Dorit pomul ca să deie.
Deci l-acela păstorel,
Tânăr, blând și frumușel,
Toate zânele jaluze
Se ruga prin ochi și buze.
Una minte-i giuruia,
Alta averi i hărăzea,
Iar a treia mult favor
La frumuseță și l-amor.
Abia Paris au ochit
Pe-ntriita cea minune,
Avere-au disprețuit,
N-au voit înțelepciune,
Ce frumuseței pom au dat.
Însă azi,
Un așa caz
În alt feli s-au giudecat,
Nu-ntre munți, c-acel cioban,
Ci șezând pe un divan;
Paris, de modernă lume,
Care-noată în parfume,
Vede-ntrând la el trii zâne,
D-osăbite daruri pline,
Cea-ntăi, aspră la figură,
I-au zis: Te voi înzestra
Cu înaltă-nvățătură,
De soț dacă mi-i lua!
Abie-au zis, ș-a doua zână,
Chiar ca Vinera frumoasă,
Au intrat de grații plină,
Și sub genele umbroase
Două stele-i scânteia.
Mult nu cred c-a fi zis ea,
Că triumful unei fete
E d-agiuns ea să s-arete.
În asemene minut
Cel mai drept giudecător
Paragraf-ar fi pierdut.
Chiar ș-al nostru matador,
Pe când sta ca fermecat,
Zân-a treia au intrat.
Era asta grăsulie,
De ani nu pre timpurie,
Era-n rochie strălucită,
Dar la față cam urâtă,
Și în spate, ascuns de vel,
Firea-i dădu un muncel.
Mare nas, cam roșă coamă,
Dar de tot îmbrilantată,
Și-n casetă ferecată
D-olandeji ducea o soamă.

Toate aceste, ea zicea,
Cu mine-mpreună ia!
De departe apoi ținea
De noblesă-un pergament
Și-n rezervă, iată vine
Un decret de prezident.
Văzând haruri sunătoare,
Titluri, prețioase-odoare,
Acest Paris, plin de fum,
După moda de acum,
L-Afrodita și Atină,
Cu politică să-nchină;
Pre cap pune a sa marcă,
Buzunarii îi încarcă,
Și spre a fi deplin ferice
În giug pune a sa cerbice.