George Coșbuc: Țiganii

(Redirecționat de la George Coşbuc: Ţiganii)
Jump to navigation Jump to search
George Coșbuc: Țiganii
de George Topîrceanu


Dorm câmpiile-n lumină.
Peste pacea lor senină
Cade soarele-n apus.
Un convoi s-arată-n zare...
Crește-ncet pe drumul mare
Și cum vine tot mai tare
Pulberea se-nalță-n sus.

Vin țiganii!... Fără veste
Pe la porți răsar neveste,
Satul se deșteapt-acum —
Când prin văl de praf subțire
Începură să se-nșire
Cară mici cu coviltire
Scârțâind încet pe drum.
Trec flăcăi cu urși în lanțuri.

Câinii, deșteptați din șanțuri,
Latră fără să-i asmuți
Și orbiș s-aruncă-n cete, —
Dar flăcăii largi în spete,
Cu ochi mari, cu negre plete,
Calcă mândri și tăcuți...

Vine-apoi pestrița gloată
Cu gospodăria toată.
Caii slobozi, fără frâu,
Duc merindele-n spinare
Și se țin pe lângă care,
Iar vătavul stă călare
Cu harapnicul la brâu.

Sar copiii goi și strigă,
Cer la poartă mămăligă,
Babe frânte din mijloc,
Iar țigăncile cu gura
Întețesc harababura
Când îți umplu bătătura
Să-ți ghicească din ghioc.

Vin mișcând din șold alene
Cu privirile viclene
Și cu sânii arși de vânt,
De la sudul tainic, unde
Soarele-ndelung pătrunde
Bronzul formelor rotunde
Stingherite de veșmânt...

S-a oprit lâng-o poiată
Un țigan răzleț de ceată, —
Ochii-i fug după găini...
Strâns își ține-acum vioara
Și, cum trece ulicioara,
Fac în urma lui ca cioara
Toți copiii din vecini.

Mai încolo, pe-o mârțoagă,
Dintr-o gură de desagă
Atârnată de oblânc,
Fără scâncet, cu sfială,
Iese negru la iveală
Numai cât o portocală
Un căpșor mirat de țânc.

Lume pe la porți se-ndeasă.
Chiar și doamna preuteasă
Și-a lăsat gherghefu-n pat
Și-și păzește-n prag odaia.
Crește-n uliți harmalaia
Când domoală trece laia
Cătră margine de sat.

................

Și s-au dus... Pe câmp, pe drumuri,
Pale străvezii de fumuri
Se ridică-n depărtări.
Limpede-asfințit coboară;
Crezi că-n uriașa-i pară
Un oraș întreg, o țară
Arde dincolo de zări...