Fragment (George Coșbuc, 2)

Jump to navigation Jump to search
Fragment
de George Coșbuc


 
În vale văd căscioara cu streșină de brad;
Aud, tîrziu prin noapte, pîraiele ce cad
Cu vuiet de pe dealuri; și-ntinsele păduri
În cor își cîntă doina, cu zeci de mii de guri.
Acum un trăsnet frînge cu hohot repetat
Un brad din fața casei.

De vuiet deșteptat
Tresar și-n chinul spaimei fiorii mă cuprind
Că nu te văd prin casă. Dar iată, vii zîmbind,
Și caldă-ți simt suflarea, pe-obrazul rece-al meu.
— „De ce să-ți fie frică? E sfîntul Dumnezeu
Din cer, și-acum vorbește cu brazii pe pămînt
A lui e și furtuna, și-a lui, iubite, sînt
Și brazii. Și nu face el rău la ce-i al lui...”
Parcă știam eu asta, și nu-ndrăzneam s-o spui!
De ce să-mi fie frică?

Te pleci și mă dezmierzi;
De drag, o, dragă mamă, mă afli și mă pierzi
Din ochi; îmi iei o mînă și-n mîna ta o strîngi
Și-mi faci cu dînsa cruce pe piept, și parcă plîngi.
Iar azi tu plîngi într-una... Ori poate-așa cred eu,
Căci azi tu-mi ești departe, și tu, și Dumnezeu!
(1896)