Frații din Pind
Nu sunt Românii toți, cei câți
Trăiesc aici-n țară —
Nu sunt Români numai atâți.
De-ai merge-un an și-o vară
La răsărit, și miază-noapte,
Și la apus mereu,
Tot auzi-vei blânde șoapte
Din viul graiul tău.
Dar și la miază-zi departe —
Mereu, mereu la vale,
De-ai trece-un munte-n ceea parte
Vei întâlni în cale
Un neam voinic și muncitor
Cu dragoste de casă,
De drepte inimi născător
Cu mulți copii la masă;
Vei da acolo, ca la noi,
De feți cu piepturi late
Cu dragoste pentru război
Și sfânta libertate.
E vița bună, românească,
Ce-n Pind s-adăpostește
De duce luptă bărbătească.
Ea, ca și noi, lovește
Pe tot dușmanul, ce întinde
O blestemată mână
Pe vatră-i, spre a o cuprinde.
E vița, cea stăpână
Sin greli furtuni pe voia ei,
Și care vecinic luptă
Și pentru buni și pentru răi,
Chiar de-i e spada ruptă;
Și care atât de mult iubește
Sfințita libertate,
Cât pentru alți o războiește
Cu piepturile late.
Crăiea Greciei de-acum
De braț macedonean
A fost călăuzită-n drum
Și scoasă la liman.
În Pind sunt suflete deștepte
Și inimi dimțitoare,
Sunt minți întregi și înțelepte
Și brațe luptătoare.
Nu sunt Românii toți cei câți
Trăiesc în țara mare —
Nu sunt Români numai atâți,
Ci mulți peste hotare!
19 August 1890, București.