Flori risipite

Jump to navigation Jump to search
Flori risipite
de Cincinat Pavelescu
Dlui Ion Bianu


Plin de focul tinereții
A pornit-o călătorul,
În seninul dimineții,
Să-și găsească-n largul vieții
Viitorul!

Inima-i era curată,
Fața fragedă și plină,
Și spre zarea depărtată
S-a-ndrumat cu ochi ce-noată
În lumină!

Mama-i dase, ca o zână,
Un buchet de flori de vară,
Și cu florile în mână
S-a tot dus pe drumuri până
Către seară!

De-ntâlnea în cale fete
Palide sau zâmbitoare,
Iubitoare sau șirete,
Le prindea la toate-n plete
Câte-o floare.

Îi spusese la plecare
Biata-i mamă ce plângea:
Drumu-i lung și viața-i mare,
Din buchet la orișicare
Să nu dea!

Dar, pe drum, el dase sfatul
Și dojana ei uitărei
Și-mpărțea mereu băiatul
Flori și flori pe sărutatul
Fiecărei!

Și, cum seara se lăsase,
Răsărind văzu din ceața
Ce-asfințitu-nsângerase,
Pe iubita ce-o visase
Toată viața!

Și buchetul, călătorul,
Scuturat când i-l aduse,
În amurgul ce căzuse,
Pricepu risipitorul
Ce pierduse!

1904 Piatra-N.