Fericirea (Ana Conta-Kernbach)

Fericirea? Licărire în noian de întuneric.
Visul răsărit în pripă, doruri luminând feeric.
Clipa e ce ne desparte veșnicii două de jale.
Un surâs... o șoaptă... floarea ce îți iesă-ntâi în cale.

Fericirea e văpaie de-ntr-o lacrimă se stinge.
Raza lunii mângâioasă în ocean când se răsfrânge.
Câte gânduri — unde triste! — s-o cuprindă nu se-ntrec!
Îi răsfrâng o clipă chipul... și alunecă... și trec.