Fecioara Daciei

Jump to navigation Jump to search
Fecioara Daciei
de Dimitrie Bolintineanu


I[modifică]

Plângeți crinul tânăr ce, mutăt de vânt,
Naște lângă piatra tristului mormânt!

II[modifică]

Abia se formă foile,
A morții mână rece
Pe fruntea sa cea tânără
Cu răsfățare trece.

Își pierde frăgezimile
Și splendida coloare;
Îngheață, piere repede
Surâsu-i, dulcea floare.

În darn înturnă fețele
Cătând la raza vieții,
La sărutarea soarelui,
La roua dimineții;

La grațioase aure
Ce-l lasă-n întristare
Și nu-i rejună zilele
Cu dulcea lor suflare.

În line horuri fluturii
Plutesc pe lângă sine,
Dar nu-i culege lacrima
Cu sărutări divine.

Iar viermele mormântului
Al său crud mire pare;
Îi soarbe restul zilelor
Cu rece sărutare.

III[modifică]

Astfel este soarta verginei Daciei!
Vine cununată de farmec ceresc,
Dar abia cu roze grațiile pletesc,
Florile juniei,

Și plăpânda-i frunte se pleacă pe dor.
Sufletul ei pierde cerescul tezaur
Cum pierd flutureii grațiosul aur
Din aripa lor.

Omul cu frumoasă, nobilă gândire,
Nu culege dulce sărutarea sa;
Sufletele sclave, fără de mărire,
Viață, poezie, crud îi vor seca.