Sari la conținut

Farmec de lună

Farmec de lună
de Panait Cerna
6949Farmec de lunăPanait Cerna


În ritmul lin al adierii
Doi meri s-alătură-nfloriți,
Șoptind duios în faptul serii
Ca doi amanți înlănțuiți.

Se miră floarea și suspină…
În loc de inimi arzătoare
Îndrăgostiții din grădină
Au câte o privighetoare.

Un cântec chemător vibrează:
E una din privighetori –
Cealaltă tace și vibrează
Cutremurată de fiori.

Dar cum apare luna nouă
Sclipind în frunza tremurată,
Privighetorile-amândouă
Încep să cânte – deodată.