Efectul amorului
Era o seară misterioasă,
Vântul prin frunze ușor trecea
Și sub o ceață întunecoasă
Figura Lunii se ascundea.
Dar când luna iar s-arătase,
Pe lângă râul murmurător
Văzui o rochie d-albă mătase,
Văzui un Înger surâzător!
Părul ei d-aur în libertate
Cădea pe sânu-i alb ca de crin,
Ș-ale ei buze nesărutate
Aveau surâsul cel mai divin!
Nimeni pe dânsa n-o sărutase!...
Și nu-i jurase, etern Amor!
Putea să poarte albă mătase
Ăst înger dulce surâzător!!
Era frumoasă!... Era divină!
Nici o durere nu cunoștea;
De ori ce grijă era vergină;
Ce este lacrimi tot nu știa!
Nici o ființă nu inspirase
Amoru-n sânu-i fermecător!
Putea să poarte albă mătase
Ăst înger dulce surîzător!!
Însă d-odată... văzând un june
Zării vergina că tresări...
Îi văzui mâna pe sân că-și pune...
Ea începuse de a iubi!
Vai! acest june-i inspirase
Amoru-n sânu-! fermecător!
Purta-va mâine alba mătase
Ăst înger dulce surâzător?!
...........................................
Noaptea trecuse... ziua venise,
Și iar seara s-apropia;
Văzui fecioara... Îngălbenise!
Lacrimi amare mereu vărsa!
Amoru-n pieptu-i se strecurase
Și-i luă surâsul fermecător,
Îi luă și rochia d-albă mătase!
Și-i dete chinul torturător!!
București, 1872, Iulie 28