După reprezentarea lui Camoëns

Jump to navigation Jump to search
După reprezentarea lui Camoëns
de Dimitrie Anghel
Publicată în Rampa, I, 15. 3 nov. 1911, p. 1.


Am fost dăunăzi la teatru și l-am văzut pe maestrul Nottara jucînd moartea lui Camoëns ; și am rămas surprins cît de puțin poate să impresioneze sfîrșitul tragic al unui geniu, cînd oficialitatea și reclama nu se amestecă.

Decoruri triste și fumurii, inexistente aproape, o mohorîtă cameră de ospiciu cu lumină bolnavă, un pat sărac și cîteva manuscrise. Nimic din feeria și iluzia scenei, nici o intrigă și nici un amor și, ce e mai paradoxal încă, nici o femeie.

Amurgul unei vieți nimbate de glorie și zorii unui talent care-și simte chemarea și se pregătește pentru jertfă, opoziția spiritului practic care agonisește pentru anii albi și dezinteresarea visătorului care-și risipește preaplinul sufletului fără să se gîndească la hodină și răsplată, aceasta e în puține cuvinte piesa lui Halm.

Pe canavaua aceasta simplă, cuvintele vin să se înșire și să horboteze în imagini poema unei agonii. Alb de mulții ani ce-i poartă și gîrbov de viața vagabondă și aventuroasă ce-a dus-o, cu tremurătoare și pale mîni ce nu mai pot să ție povara penei ce-a scris atîtea versuri sublime, marele Camoëns își așteaptă sfîrșitul.

Frigul premergător al morții, care nu cunoaște obstacol și se coboară din negri chiparoși ca să pătrundă pretutindeni, a intrat în odaie și i s-a urcat pe umeri, negrul întunerec ce pîndește agonia văpăii tot mai aproape își cercuiește negurile, și verbul sonor singur mai cîntă încă biruința vieții. Gîngave, îndepărtate și ca acoperite de o surdină, cu imagini în crep îndoliate, cu licăriri de torțe bătute de vînt și despletite de furtună ori cu sonorități de trîmbiți ce cheamă la revoltă și proorocitoare ecouri ce vin de dincolo de țermul vieții noastre pămîntene, poetul Luisiadelor își spune durerile vieții lui trecute și își zugrăvește apoteoza gloriei ce începe să mijească.

Visurile lui prefăcute eternitate, părăsind trupul ce se va întoarce în țărînă, cîntă singure acuma și nu mai au nevoie de gura lui pămînteană ca să trezească ecourile. Alături de el, manuscrisul, cu file îngălbenite, care a plutit un moment peste abisuri și pe care l-a scăpat luptînd cu talazurile, hodinește liniștit știind că nici un naufragiu nu-l va mai putea trage la fund și că nici un ocean de-ar fi să treacă peste el, cu toate talazurile lui, nu-i va mai putea șterge slovele mărunte.

Ridicîndu-l ca pe o torță în jurul căreia se face lumină, astfel întîmpină el moartea, ce-și retrage parcă pentru un moment negurile. Armonioase și adormitoare prind apoi sferele să cînte, și tot cerul devenit ca un astru orbitor îi farmecă vederea. Susținut de Perez, de tînărul neofit ce-a înșelat speranțele bietului Quebedo, de tînărul luceafăr ce se pleacă milostiv și respectuos pe agonia unui soare, Camoëns, în jețul lui străvechi, cu glasul stins ca al unui clopot ce-ar călători prin ape și alb ca bătut de lună, se întoarce în eternitate.

Să poți muri așa, văzînd zorii unei apoteoze ce nu se va șterge niciodată, să te poți stinge tihnit și împăcat cu tine, să te domolești ca un sunet de harfă, să te risipești ca un cerc ce și-a înscris la infinit vibrațiile pe nemărginirea unei ape, ce vis fericit.

Eu la acestea mă gîndeam, privind jocul minunat al maestrului Nottara dăunăzi. Evadat din viața reală prin magicul joc al artistului, căutam în fundul sufletului meu și îmi întrebam puterile.

La altele desigur, însă, se gîndeau Quebezii din sală, căci rasa lui Quebedo înflorește pretutindeni. Marele fior de artă pe care l-a trezit în unii din noi cel ce întrupa pe Camoëns n-a avut darul însă să miște pe cei mulți. Extraordinara lui creație de aseară însă va rămînea în mintea noastră. Felul profetic cum a știut să rostească versurile ne va răsuna mult timp în suflet și ne va fi un imbold și o reculegere ; seninătatea și disprețul ce a știut așa de bine s-o arate măririlor și deșărtăciunilor ne va fi o pildă poate.

Eu îi mulțumesc din tot sufletul pentru minutele de mulțumire ce m-a făcut să le trăiesc aseară și îi doresc, ca odată ieșit din rol, să arate Quebezilor ce-l înconjură și mișună în lume același dispreț pe care l-a arătat aseară sub masca Iui Camoëns.