Dușmanii
Morților din pădurea Argonne
Se depărtează lupta, și tunul doar împarte,
Pecetluind izbânda, înfrângerea pe culmi...
Bubuitor, furtuna descrește-n zări departe,
Și pacea se strecoară-n dumbrăvile de ulmi.
Văratica pădure re-nvață fremătarea
De ramuri și de aripi, de frunze și de vânt.
Lumina milostivă povățuie uitarea,
Și crângul tot se ține de biblicul cuvânt.
Zburdalnic, prinde spumă pârâul pe pietrișe;
Sfios, un ram de umbră se-ntinde pe poteci;
Un iepure cutează o raită-n luminișe ;
Șopârle friguroase se trag din ierburi reci...
Și codrul urmărindu-și menirea sibilină
La dânsul găzduiește doi trecători. — Ei stau
Alăturați de-acuma cu-ncredere deplină...
Dar ce de ură,-n vremea când nu se cunoșteau.
Ca doi hoinari tovarăși, culcați cu burta-n soare,
Feriți de orice grije, dulceața zilei sorb,
Și dorm cu-atâta poftă... Ce somn adânc dorm oare
Că nu le-alungă visul un zbor greoi de corb?