Dojană
Te făcuseși nebunatic,
Gândule, vezi? o știu bine.
Tu-nțelept atâta vreme...
Ca oricine?
Pentru zilele-ți strivite
După nopți de meditare.
Vruși să cauți — fie o clipă! —
Răzbunare?
Pentru doruri fărâmate —
Poate da, cu a ta vrere! —
Ți se-ngăduie, crezut-ai,
Mângâiere?
Nu, nu, nu! Sus al tău cuget,
Tot mai sus pe-a minții clină,
Fără șovăire-n cale,
Spre lumină!
Iar călăilor, osânda
Numai într-un gând să-ți fie:
Tu le dași un suflet, dânșii? —
Moarte ție!