Doina voinicească 7

Jump to navigation Jump to search
Doina voinicească

poezie populară culeasă de
Vasile Alecsandri


Sub poale de codru verde[1]
O zare de foc se vede
Și la zarea focului
Stau voinicii codrului!
Nu știu zece sau cincisprece
Sau peste sută mai trece.
Știu că beau vinațe reci
Și că frig vreo cinci berbeci.
Dar nu-i frig ei cum se frige,
Ci-i anină prin cârlige
Și-i întorc prin belciuge
Să le facă carnea dulce.
Iar cum sta și ospăta
Căpitanul șuiera,
Ei ospățul și-l lăsau
Și la luptă alergau;
Luptau ei cât ce luptau,
Potirașii alungau,
Da-n codru când se-ntorceau
Nici un os nu mai găseau,
Că-n urma voinicilor
Calcă ceata lupilor
De prin fundul codrilor.

  1. Unii lăutari cântă această Doină în următorul chip:
    Sub poale de codru verde
    O zare de foc se vede,
    Iar la zarea focului
    Stau haiducii codrului,
    Nu știu zece sau cincisprece
    Ori peste sută mai trece,
    Ci mi-și frige un berbece,
    Dar nu-l frige cum se frige,
    Ci-l înfige în cârlige
    Și-l întoarce prin belciuge
    Ca să-i fie carnea dulce.
    Sub umbră de păducel
    Voinicii mănânc din el
    Și din gură zic astfel:
    „Codre, codre înfrunzit,
    Ține-mă-n tine ferit,
    Că nimic nu ți-am stricat
    Și nu mă simt vinovat:
    În tine de când intrai
    Numai o creangă tăiai,
    Armele de-mi atârnai.
    Le-aș fi pus, codre, pe jos,
    Dar pământu-i umedos
    Și fierul e ruginos.
    Codre, codre, dușman ești!
    Tu voinicii amăgești
    Și de dușman nu-i ferești.
    Cât ești, codre, de frunzos,
    Iarna putrezești tu jos
    Și voinicii zac la gros!