Sari la conținut

Doina studentului în drept

Doina studentului în drept
de George Ranetti

Editura Institutul grafic Eminescu, 1901

George RanettiDoina studentului în drept46028George Ranetti


Foaie... albă Drept Roman
Mă căznesc să-nvăț d-un an.
Să-nvăț pă Justinian:
Da’ pustia de macă,
Mă tot ține-n cafenea,
Carambolu, mausu,
Mi-au luat tot repausu!

Foicică Drept Civil!
Bietu tată, din Mizil,
(Doasă-i sunt unic copil)
Îmi trimite la mandate, —
Căci, vei Doamne, ei socoate
Că mă prăpădesc cu firea
Și m-a ofticat citirea!

Și-altă foaie Drept Penal!
Viața trece ca un val...
Zău, de ce să fiu hamal
Să mă-ndop cu-atâtea, legi!
Că la urmă, mă-nțelegi,
Ce-am s-ajung?... „Un aucat”
Să pledez pentr-un...rahat!