Disfătare nu să curmă

Jump to navigation Jump to search
Disfătare nu să curmă
de Gheorghe Asachi


Disfătare nu să curmă
D-a zâmbi năluci d-a sale;
Toți aleargă p-a ei urmă,
Dar p-o dosăbită cale.

Că din mii chipuri ș-o mie
Tot duc la ei dobândire;
Toate gusturi s-afl-în fire,
Omul unu alege sie.

Învățat în dizghiogare
Numai cauzălor petrece,
Nebunul făr îngrijare
Gustă vreme care trece.

De-a scurta timp unul știe
Măsuri, altu a sa mărire;
Toate gusturi s-află-n fire,
Omul unu-alege sie.

Unu aleargă la războie,
Unde biruința îl cheamă;
De-a spune l-a sa voie
Altul luptă cu o damă.

Amândoi cu sumeție
Plinesc a lor rânduire;
Omu gustu întăi din fire
Crede că-ș alege sie.

Unul în a curții haos
Ș-în a ei intrigi să pierde,
Altul ceri spre răpaos
Cer sănin și câmpul verde.

Cesta zboară cu mândrie,
Altul târâie cu zmerire;
Omul gustu întăi din fire
Crede c-îș alege sie

Pentru alții scumpul strânge,
Și-n sfârșit moare pe paie,
Altu a sa avere o stânge
Pentru cai, cotei și straie.

Unu adună visterie,
Altu împraștie o moștenire;
Omu gustu întăi din fire
Crede că-ș alege sie.

Așadar, pe-această lume
La gust nimine n-urmează,
Că pe dos merg toate anume,
Lui noroc toți împutează.

Ș-în această măgulie
Toți petrec în fericire,
C-omu gustu întăi din fire
Crede c-îș alege sie.