Din vremi...
Și ce frumos te alintai
Cu ochii tăi din cer senin,
Încetinel, cu jale-n grai
Spunând de dragoste, de chin...
Spre vremi de mult gândul mi-i dus,
Spre vremi de mult... Și cum plângeam,
Tu, de-al tău dor zadarnic spus,
Iar eu de-al meu, că nu-l spuneam!