Din vârf de munte
Aș vrea să fiu pe-un munte-nalt cu vârful pân-n ceruri
Cu văzul să pătrund și valea și-a zărilor misteruri;
De sus strigare-aș ca un tunet, cât glasu-mi să străbată
Din Nistru-n Tisa și la Mare, la Dunărea cea lată.
Și-aș zice neamului din vale: „Voi toți de-acelaș sânge,
Urmași ai Romei cei viteze, să-mi încetați de-a plânge!
Destul călcatu-v-a copita urdiei inimice;
Destul supusu-v-ați la juguri de neamuri venetice!
Sus fruntea și cu bărbăție iar paloșul încingeți.
Al vostru este viitorul... Sunteți meniți să-nvingeți!“
Și-aș vrea ca să tresară neamul ce încă-ndură chin,
Și să-i aud și eu răspunsul, ce-ar glăsui: „Amin!“
1850 Iunie, Altenburg.