Din tren (Ana Conta-Kernbach)
Se-ntind câmpii și iar se strâng
Sub văzul meu,
Se-ncheie dealuri, se desprind —
Eu merg mereu.
Luciri de lună, oglinzi de ape
M-ademenesc,
Le soarbe doar o clipă ochiul
Și iar pășesc.
Din crâng o șoaptă, din lunci un foșnet
M-ar lua pe veci,
Un glas îmi strigă: „Tot mai departe,
Ci treci! Ci treci!”
Și care-i ținta? Viața-i cărare
Tot de dureri...
Ci unde sunteți, o voi icoane,
Dorinți de ieri?!...