Din Purice, Movilă
Urlă codrul de stejar
Și dumbrava de tufar,
Căci la Scheea greu se bat,
Pân' l-amiaz din revărsat,
Aprigul Maghiar Hroit
Și cu Ștefan cel vestit.
Și se bat cu încleștare,
Și e groaznică vărsare
De mult sânge unguresc
Și de sânge românesc.
Și mereu Ștefan izbește
Cu dușmanul se oștește,
Și în urmă-i cad mereu
Unguri frânți de brațul său.
Dar cum luptă, iată... iat...
Calu-i cade sângerat.
Aprod Purice mi-l vede,
Și spre Vodă se repede,
Și mi-i zice: «Doamne mare,
«Sui pe calul meu calare
«Căci sus, Doamne, când tu ești
«Mult pe noi ne oțelești
«Iar pe dușman îl slăbești!
Ștefan-Vodă se-ncerca
Pe fugar a s-arunca,
Dar micuț fiind de stat
N-avea chip așa de-odat
Piciorul să puie-n scară
Iute pe fugar sară.
Iar aprodul cum vedea
„Domnitorului grăia:
«Face-m-oi o moviliță
«Și să-ți fiu ca o scăriță,
«Să te sui în șea pe loc
«Și să-ți fie cu noroc!»
Și cum spune
Jos se pune,
Jos pe brânci. Atunci Ștetan,
Mândrul Vodă moldovan,
Iute sus pe el sărea
Și de-aicea drept în șea,
Și aprodului zicea:
«Hei! tu Purice
«Voinice
«De-oi scăpa de moarte eu
«Și-ei scăpa tu, fătul meu
«Mult o fi de tine
«Bine!»
Frâul Purice-i dădea
Și cu foc îi răspundea:
«Eu, stăpâne, de-aș muri
«Mulți ca mine s-ar găsi,
«Căci în orice Moldovan
«Stă ascuns un bun oștean.
«Dar ca tine mulți nu sunt
«Cât de larg e ist pământ!
«Ține-te-ar deci, Dumnezeu,
«Cum tu ții, cu pieptul tău,
«Țara mea și neamul meu
Drag Voivodul mi-l privește,
Când în luptă iar pornește,
Și în Unguri greu cosește.
Câți în cale-i se întâmplă
Mi-i crestează ori în tâmplă,
Ba în creștet, ba în față,
Ba-i lungește făr de viață,
Pân-ce pe Maghiar răpune
Și-ngrozit pe fugă-i pune.
Atunci Vodă-și amintea
De aprod și mi-i grăia:
«Purice mi te numești,
«Dar tu purice nu-mi ești,
«Ci voinic cu bărbăție
«Și cu dor pentru moșie.
«De azi, din domnească milă
«Să mi te numești Movilă,
«Și să ieși din aprozime
«Și să treci în boierime
«Ca cinstit armaș mai mare,
«Cu avere și ogoare.
«Aspru știu eu a lovi
«Nemilos a pedepsi
«Pe tot cel ce n-are-n piept
«Dor de țară, cuget drept.
«Însă mult îmi place mie,
«Pe cel dat la vitejie,
«Părintește să-l iubesc —
«Și cu drag să răsplătesc
«Pe tot cel ce poartă-n piept
«Dor de țară, cuget drept.
«Căci iubirea de moșie
«Nu e numai datorie,
«Ci e glas dumnezeiesc
«Pus în cuget voinicesc!»
București, 1890 Sept. 8