Din Heine (Conta-Kernbach)
În mare se pleacă a Runicei stâncă
Aci vin adesea în jalea-mi adâncă,
Un țipăt de gavii... Când vântul le-alungă
Talazuri de spumă spre ele se-ndungă...
A câtor iubite port chipul în gând!
La câți buni tovarăși mi-e gândul când plâng!
Ci unde-s cu toții?
Un șuier de vânt...
Talazuri în spumă se sfarmă, se stâng...