Despre noua trupă italiană

Jump to navigation Jump to search
Despre noua trupă italiană
de Nicolae Filimon


Redactorul Jurnalului teatrelor din Milano, care face și profesiune de agent comisionar, în foaia sa din 23 iuniu împărtășește publicului său programul companiii melodramatice formată de dînsul pentru teatrul nostru, după ordinul și pe contul d-lui V. Hiotu, director privilegiat, după cum zice acea foaie, al operii italiene de la noi. Numele acelor artiști și artiste sunt:

Margarita Zenoni, prima donna assoluta;

Rachele Gianfredi, prima donna assoluta (reangageată);

Carolina Ghedini, prima donna contralta assoluta (reangageată);

Fani Giovanoli, prima donna;

Giorgio Stigelli, primo tenore assoluto;

Enrico Giusti, primo tenore assoluto;

Francesco Steller, primo baritone assoluto (reangageat);

Giulio Colombo, primo baritone assoluto;

Nicola Benedetti, primo basso profondo assoluto;

Giovanni Capponi, primo buffo assoluto;

Enrico Topai, primo buffo assoluto (reangageat);

Alessandro Manetta, secondo tenore;

Casimiro Biscontini, maestro direttore d’orchestra.

Iaca sirenile și Orfeii cari au luat asupră-le misiunea de a ne dilecta urechea și a ne mișca inima în stagiunea viitoare, sau a ne ataca organul acustic și a ne face să ne plîngem banii. O zicem și aceasta, fiindcă am fost prea de multe ori amăgiți în speranțele noastre.

Compania aceasta fiind formată parte din artiști cu totul noi pentru scena noastră, iar parte dintre virtuozii din compania anului precedent, a raționa despre talentele melodramatice ale celor dintîi, fără a-i asculta sau cel puțin a-i cunoaște din corespondențele jurnalelor, ar fi o imprudință, ar fi să prezicem viitorul, lucru ce l-am lăsat totdauna pe seama calendarelor; a raționa iară despre cei de-al doilea o socotim de prisos, fiindcă talentele acestora sunt prea bine cunoscute lectorilor jurnalului nostru, atît din revistele teatrale ținute de noi în tot cursul stagiunei espirate, cît și din critica particulară ce fiecare din lectorii care au mers des la teatru își va fi făcut în parte. Tot ce putem însă zice, deocamdată, este că această companie, privită din puntul de vedere al personalului din care se compune, diferă mult din cele ce am avut pînă acum și putem zice că dacă d-nii artiști vor corespunde cu pompoasele titluri ce li se dau, vom avea estimp o companie complectă și bună, care, de va fi și bine dirigeată, va face în adevăr deliciul publicului.

Admirăm prea mult sistemul adoptat de impresa actuală și ne vedem siliți a mărturisi că, prin formarea acestei trupe îndoite, a dat dovezi evidente că cunoaște prea bine iconomia sau comerțiul teatral. Toți aceia ce merg adesea la teatru italian au cunoscut foarte bine că mai toate operile ce compune repertoriul nostru modern sunt bazate mai mult pe vocea de soprano și pe cea de bariton. Chiar maestrul Verdi, ale cărui opere se reprezintă mai adesea pe teatrele melodramatice din Europa, cunoscînd cît de anevoie este a găsi bași profunzi și contralto cu vocea bine condiționată, ca să poată esecuta cu succes pretențioasele sale compozițiuni, alese pe sopran și bariton, fiindcă aceste voci se găsesc mai des și cu un timbru plăcut și bine întonat, și numai pentru dînsele scrise cele mai frumoase opere ale sale, iar pe basul profund și pe contralto le adoperă numai atunci cînd se văzu împins de necesitate, dar se feri cît îi stătu prin putință de a le confida părți din cele esențiale, ca să nu-i compromiță succesul operilor sale. Plecînd de la acest punct de vedere, vom arăta acum lectorilor noștri care este profitul ce poate să tragă impresariul dintr-o companie îndoită și care sunt acelea ce privește pe publicul amator de teatru.

Un impresariu care posedă două primadone, doi tenori și doi baritoni are un avantagiu îndoit, pentru că el împarte compania în două corpuri și își aranjează repertoriul astfel ca să poată totdauna pune în studiu cîte două opere deodată, a schimba mai des reprezentările și a nu veni niciodată în pozițiune de a pierde din serile destinate pentru abonați din cauza indispozițiunii cutăruia artist sau artistă, lucru ce i-ar cauza, daca nu o ruinare, cel puțin o însemnată pierdere pecuniară. Avantagiul publicului este tot atît de mare ca și al impresariului fiindcă acum i se va da ocaziunea a asculta mai multe opere în cursul stagiunii teatrale, iar mai cu seamă daca artiștii vor fi buni, va profita îndoit și nu să va vedea constrîns, ca în trecut, să asculte luni întregi pe Don Pasquale și pe Barbierul din Sevilia, desnaturate și acestea cu totul din necapacitatea artiștilor.

Impresariul de astăzi posedă mezii mult mai mari decît cei pînă acum; afară de asta, el este român, este ieșit dintr-o clasă cu simtemintele nobile a societății noastre, apoi are cunoștințe de ajuns în arta muzicală și, daca trebuie să credem zisele sale, el n-a luat asupră-i această delicată însărcinare decît numai împins de pasiunea și zelul său de a vedea muzica italiană, astă sublimă și angelică muzică, pusă la locul ce merită, în fine, a ne da un teatru de operă bun. Iaca titlurile pe care se bazează speranțele noastre, iaca pentru ce avem dreptul de a cere de la d. Hiotu a ne da un teatru nu de primul rang, căci astfel nu poate să ni-l dea din mai multe cauze, dar un teatru bunicel, compus așa ca să întreție pe spectatori și să ne formeze gustul muzical, iar nu a ne pune în trista pozițiune de a regreta trecutul. Cerem dar de la dînsul, și avem tot dreptul de a cere, ca să introducă o mai bună regulă la împărțirea rolelor, ca să nu ne mai vedem siliți a asista la profanarea celor mai sublime creațiuni ale nemuritorilor maeștri, cum avurăm nenorocirea a o vedea aceasta în stațiunea espirată la operile Lucia di Lammermoorși la Il barbiere di Seviglia. Cerem, și avem mare drept a cere, ca să ne pre-noiască repertoriul, căci cel de astăzi s-a învechit atît încît nu mai deșteaptă curiozitatea publicului. Cerem iar ca acele patru opere noi ce se obligă prin contractul încheiat cu guvernul a le reprezenta în cursul stațiunii viitoare să fie de acelea ce au avut un succes necontestat în Italia, nu din cele ce stau din timpi uitați prin librăriile cele mici din Milano, pline de praf și în prada șoarecilor.

Osebit de aceasta mai cerem — și tot fără să ieșim din dreptul nostru — a ne da o garderobă mai bogată și mai fidelă epocei operilor de reprezentat, ca să nu ne întoarcem iar la cele vechi, adică să vedem pe cavalerii scoțiani din Lucia di Lammermoor îmbrăcați în costume italiane după timpul lui Carlo Visconti, iar populul spaniol în opera Il Trovatore, în vestminte ce nu seamănă deloc cu cele din timpii în care se petrece această acțiune.

Studierea operilor cu maturitate, punerea lor în scenă de către o persoană cu cunoștințe speciale și o poliție de scenă mai severă pe timpul reprezentărei fiind condițiuni din cele mai esențiale pentru reproducerea operilor cu toate amănuntele lor, le cerem și pe acestea și suntem în drept a le cere de la o impresă ieșită din sînul românilor și ale căria tendințe nu putem crede că vor fi altele decît acelea de a servi bine pe publicul și a-și face tot într-un timp și interesele sale, căci beneficiul acordat de guvern și foloasele ce dă teatrul nostru îi permite a împlini aceste condițiuni în toată întinderea lor.

Suntem în timp de progres și de reforme radicale și ar fi un mare păcat a mai vedea programe pompoase prin care să ni se promiță deliciurile paradisului și apoi să ni se dea monstruozitățile infernului. Nu dorim 25 de opere pentru o stațiune, cum avu imprudența a ne promite repozatul Danterny, nu vom avea o asemenea bizară pretențiune, dar vom cere de la impresariul actual a ne da tot ce s-a obligat prin angageamentul său cu guvernul, vom pretinde a se reprezenta toate operile trecute în program și nu vom mai suferi a ni se da opere ciontite și rău puse în scenă.

Orchestrul de astăzi fiind ajuns la un grad mare de decadență din cauza însemnatei lipse de violine și a disciplinei necesarii, cerem a se aduce în stare de a putea să-și împlinească misiunea sa cu fidelitate. Corul are necesitate de o reformă radicală, atît în instrucțiune, cît și în personal. Iluminarea teatrului cerem să fie mai bine îngrijită, încălzirea pe timpul iernii să nu mai fie, ca pînă acum, contrarie temperaturii, iar manipularea decorațiunilor să se opereze cu mai multă rapiditate și preciziune. Cunoaștem că teatrul posedă o mulțime de decorațiuni făcute înadins pentru repertoriul operii; de ce oare impresarii se servesc numai cu un prea mic număr dintr-însele și lasă să se vază mai la toate reprezentațiile un mare contrast la architectura epocilor și la situațiunile diferitelor țări în care se petrec operile, cînd cu o prea mică osteneală și cheltuială s-ar putea pune pe rame decorațiuni analoage cu piesele și s-ar evita acest mare anacronism, iar străinii nu ar mai avea ocaziune de a ne taxa de ignoranți?

Iaca ce pretinde publicul teatrului italian de la actuala impresă, de la d. Hiotu. Fi-va el oare auzit? I se vor împlini oare aceste cereri, atît de drepte pe cît sunt de moderate? Asta nu se poate prezice; timpul o va demonstra.