Depresie șapte

Jump to navigation Jump to search
Depresie șapte
de Gelu Vlașin


două cuvinte
mari
ochii tăi răzvrătiți în
uimire cînd
buzele rostesc
rugăciunea de
seară și eu
nu mai știu
mîinile suspendate
peste
coapsele
amorțite și
nici părul căzut
într-un vis
fără vorbe
ori
false coperți prăfuite
peste
care aștern
politețuri în
pat de
cămin și tu
disperare prin hol de
nebuni mă alergi
pînă-n zori
ca să scriu colorat
cum exist