Delendum

Jump to navigation Jump to search
Delendum
de Alexandru Vlahuță


Haide, suflete, ridică-ți leghioanele de gânduri,
Și-mbrăcate-n za eternă întocmește-le în rânduri,
Bate-te cu tine însuți, zbuciumă-te nopți întregi,
Ca durerea ta în ritmul sfânt al versului s-o legi!

Și m-așez să scriu la masa de hârțoage încărcată...
Mintea-mi arde-nvălmășită tâmplele încep să-mi bată.
Am atins abia condeiul, și m-au apucat fiori...
Parcă văd cum stau la pândă, pătimași și cârtitori,
Nevoiașii noștri critici spadasinii damblagii,
Cari, neputând să muște, morfolesc arta-n gingii!

Trebui să respecți bontonul, să-ți gătești versul în frac,
Dacă ții ca prin saloane să poți fi lumii pe plac.
Nu-ți lăsa simțirea caldă, plină, vie și întreagă
Să zbucnească, și veșmântul, care-i vine, să-și aleagă;
Ci ți-o-mbracă-n floricele, și-i dă-ncunjur pe departe.
Plângi, urăște și blestemă după regula din carte.
Fii galant nesocotește-ți patima-n care te zbați,
Nu cumva să superi nervii criticilor delicați:
Poezia e un cântec dulce, un parfum ceresc!...

De-așa artă parfumată, o, vă foarte mulțumesc!
Când mi-i inima-ncărcată, și când gândurile-n muncă
Bat și rup zăgazul păcii, și din matca lor s-aruncă,
Toate lacome,-nsetate d-a ieși din haos, clare,
Ferecate-n cetluita versurilor încleștare.
Când viața mea întreagă mi-e în flăcări, zbuciumată,

Nu cumva c-are să-mi fie grija să deschid îndată
Și să văd cum mă învață codul bunelor manieri
Să-mi vărs patima pe droaia îngâmfaților bucheri,
Să apuc de piept pe falșii zei, să-i târâi din altar,
Și, smulgând masca științei de pe chipul lor murdar,
Să-i denunț în gura mare, ca să vadă-ntreaga lume
Cine sunt acești iluștri hoți de slavă și renume!
O, lăsați-mă, cu nervii voștri de cucoană mare,
Voi ce vreți să-mi puneți arta la regim și la-nfrânare,
Și-mi strâmbați din nas la toată vorba mai de-a dreptul spusă!
V-ar plăcea să șadă smirna, și la colț să fie pusă
Biata artă, ca micuții cari nu-s astâmpărați!...

A, atunci, și voi, desigur, ați fi critici minunați!...
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Iată droaia de nevolnici, strașnicii stihuitori,

Literați, ce pentr-o odă bagă muzele-n fiori,
Cântăreți, lihniți de pompe și de sărbători solemne,
Cari țin, cu tot prilejul, să s-arate, să se-nsemne,
Iată-i toți, porniți să ieie nemurirea cu asalt:
Pentru ei nu-i poartă-nchisă, și nici scaun prea înalt.
Sunt bătrâni cu barbe albe, tineri fără de musteți,
Ucenici și capi de școală, poeți mari și mici poeți,
Donchișoți ce-n a lor piele de mândrie-abia-și încap:
Suliți de carton în mână, și cu chivere pe cap,

Urieși cu talpa-n tină și cu creștetul în nori,
Dornici de eternitate și de statui visători!...
Toți împinși de-aceeași sete, pe volume-ntregi călări,
Se-mbulzesc se duc să spargă noaptea veșnicei uitări,
Și-n a gloriei lumină cu-a lor scrieri să răsară,
Să rămâie-n nesfârșitul timp, ca niște stâlpi de pară!

O, ridiculă cohortă de milogi neputincioși,
Ce spurcați cu-al vostru cântec graiul bunilor strămoși,
O, vânturători de fraze, scripcari sarbezi și smintiți,
Nu vedeți în ce mocirlă de prostii vă bălăciți?

Ce? Pentru c-ați pus la mustru
   niște biete vorbe goale
Ș-ați umplut, cu chiuita, de cerneal-atâtea coale,
Pentru c-ați scâncit la lună, ca toți barzii răsuflați,
Un amor străin, și patimi vechi, ce nu le-nțelegeați;
Credeți că-i de-ajuns ca lumea să vă dea-n genunchi uimită
Și în veci a ei uitare și dispreț să nu vă-nghită?
Dar de când nerușinarea, spuma frazelor umflate
Și ridicula-ngâmfare drept talent pot fi luate?
De când gloria se vinde, ca femeile de stradă,
Oricărui neghiob, ce-n cale-i, cu ochi dulci, vine să-i cadă?
Leneși, ignoranți, cu capul plin de fumuri și de pleavă,
Din nimic cum vreți să iasă și să faceți o ispravă?

Arta nu-i de voi. În lături, stârpituri făr de simțire,
Ce dați zor lumii blajine cu de-a sila să v-admire!...
Dar la glorie-n ce vremuri și în care țar-ajung
Astfel de paiați de bâlciuri și gușați de Câmpulung?

O, bâiguitori de fleacuri, lăutari nerușinați,
Ce dați buzna pe la chefuri și părăzi, ca să cântați,
De v-ar scăpăra o clipă mintea, să vă priviți bine,
Ați intra-n pământ de scârbă, de oroare și rușine!...