De urît

De urît de Ștefan Octavian Iosif

Aici sunt flori. S-or veșteji și-aceste,
Cum alte multe-n șir se veștejiră...
Aceasta-i scrisa florilor : resfiră
Miresme dulci, și mor fără de veste.

Voi mă-ntrebați — și vorba nu mă miră —
Mănunchiul mîndru pentru cine este ?
Iubesc o Viorică din poveste,
Și ei îi cumpăr flori și-i zic din liră.

Visez, în ceasuri de melancolie,
Că vine-ncet, ș-așază lîngă mine,
Șoptindu-mi basme, cîntece, secrete...

Știu bine eu că e o nebunie,
Și tot aștept, și dînsa nu mai vine...
Mi-alung urîtul făurind sonete...