De unde vine numirea nașterii mântuitorului nostru - Crăciun?

Jump to navigation Jump to search
De unde vine numirea nașterii mântuitorului nostru - Crăciun?
de Alexei Mateevici


Numirea aceasta-i foarte veche — și despre iscodirea ei s-au spus multe. Cu toate acestea, și pân-acuma nu se știe lămurit de unde a venit această numire în limba moldovenilor noștri. Să cercetăm trebuința aceasta mai de aproape. Să luăm în vedere că limba noastră, care s-a născut odată cu primirea sfintei credințe a lui Hristos, a păstrat vreo câteva urme și din acea vreme, când strămoșii noștri au fost încă păgâni. Așa-s, de pildă, numirile sărbătorilor păgânești, pe care norodul nostru adeseori le păstrează încă și acuma: Rusaliile, Joile Mari și altele de felul lor.

Așa-s și numirile zilelor săptămânii, care se trag din numirile dumnezeilor păgânești ale vechilor romani, din care ne tragem și noi: luni, de la dumnezeoaia Luna; marți, de la Mars — Dumnezeul războiului; miercuri, de la Miercurie — Dumnezeul negustoriei — și așa mai departe. Păgânătatea și-a lăsat unele urme de ale sale în limba și obiceiurile norodului nostru până în vremea de astăzi, măcar că acuma suntem creștini cu desăvârșire. Obiceiurile și sărbătorile păgânești în obștea noastră creștinească sunt o mare necuviință — și ar trebui ca noi să ne luptăm împotriva lor cu toate puterile noastre. Dar, cu părere de rău, trebuie să spunem că aceste credințe deșarte le apără mai ales cei bătrâni, care zic că „așa au apucat de la părinți“.

Totuși, fiindcă limba noastră s-a născut odată cu încreștinarea noastră, cuvinte cu rostire păgânească în ea sunt destul de puține, mult mai puține decât în multe alte limbi. Așadar, limba noastră nu se arată ca o limbă mai cu deosebire creștinească de la începuturile sale. Cea mai mare mulțime a cuvintelor ei a intrat într-însa după încreștinarea neamului nostru și sunt deci creștinești.

Despre cuvântul Crăciun unii au spus că el este cuvânt păgânesc, alții, că-i creștinesc. Cei ce au zis că vine de la păgâni spun că-i împrumutat de moldovenii noștri de la slavoni, pe când au fost slavonii încă pâgini, și că vine de la numirea dumnezeului slavon Caranun, ce era un dumnezeu rău și, după credirile slavonilor, trimitea oamenilor fel de fel de nenorociri. Alții zic că Crăciun vine din cuvântul slavon kriciati „a țipa“, căci adică porcii tăiați de Crăciun amarnic mai țipă; în vechime acești porci se tăiau de jertfă dumnezeilor păgânești.

Cei ce zic că cuvântul Crăciun este rostire creștinească arată că el seamănă cu cuvântul creștin și că este legat de marea sărbătoare creștinească, dar mai departe nu dovedesc nimic.

Cum să fie dar? Cine are mai multă dreptate?

Firește că cei ce spun că numele Crăciun îi numire creștinească. Cum așa? S-ar părea că cei dintâi sunt mai temeinici cu părerea lor. Iată cum. Nici o numire a marilor sărbători creștinești în limba noastră nu-i cu rostire păgână. Numai numirile sărbătorilor răzgândite de norod și numirile zilelor săptămânii sunt păgânești.

Așa, de pildă, Învierea — Paștele, Boteaza, Duminica Mare, Adormirea Maicii Domnului — Sântămăria și altele, toate aceste cuvinte sunt de rostirea creștinească. Aceasta-i din pricină că numirea sărbătorilor a intrat în limbă tocmai pe când se alcătuia limba, odată cu primirea credinței creștinești de către norodul nostru.

De ce să nu fi fost așa și cu Crăciunul?

Mai departe. Numirile sărbătorilor creștinești, fiind creștine, au putut să fie luate numai din limba părinților norodului nostru, romanilor vechi, din limba lătinească, căci de la acest norod ne-au venit nouă sf.[ânta] credință a lui Hristos. În adevăr, vedem că toate sărbătorile cele mai mari ale bisericii poartă numiri latinești.

Paștele vine din latinescul Paseha (Pasha); Duminica Mare, din dies Dominica Magna — ziua Domnului cel Mare; Boteaza, de la latinescul vaptizo (botez) și așa mai departe. Prin urmare, și Crăciunul, ca și celelalte sărbători, trebuie să fie din rostirea latinească. Altfel nici nu poate să fie.

Așadar, numirea Nașterii lui Hristos în limba noastră, ca și numirile celorlalte sărbători trebuie să fie mai întâi creștinească și apoi latinească. Vasăzică, nu-i drept că-i luată de la păgânii slavoni, din numirile dumnezeilor păgânești.

Numirea Nașterii lui Hristos, Crăciun, adevărat îi creștinească. Dar nu pentru că aduce cu cuvântul creștin.

Cuvântul Crăciun vine din latinescul incarnatio (incarnațio), ceea ce va să zică încarnare, întrupare (venirea în trup a Domnului nostru Iisus Hristos).

Se vede că în vechime, la creștinii romani, numele nașterii Mântuitorului se numea dies incarnationis (incarnaționis) — ziua încărnării, întrupării lui Hristos. În limba noastră incarnatio (incarnațio) s-a schimbat dintâi în încărnăciune (precum a fost cu cuvântul rugăciune, din latinescul rogații, rogatio, rogațione, rugăciune; incarnațio, incarnațione, încărnăciune), de unde, pierzându-se în de la început și e de la sfârșit, a ieșit cuvântul cărnăciun, care s-a și prescurtat în Crăciun.

Iată istoria acestei numiri, după cât se pare mai aproape de adevăr.