De-o fi să fie raiul...
De-o fi să fie raiul, să fie un zăvoi
Cu sălciile-n muguri și ierburile moi,
Cu miei priori — tot îngeri albi, plăpânzi și goi.
Și apa pe sub ramuri să cânte ca un roi
De-albine nevăzute ce cată miere-n flori.
De-o fi să fie raiul, să fie-un lan de grâu,
În vântul dimineții să miște ca un râu,
În soarele de-amiază să ardă aur greu,
Să intre-n el arhangheli cu secera în brâu
Și umbra lor albastră să dăinuie târziu.
De-o fi să fie raiul, să fie-un deal cu vii,
Cu prune cum e bruma și mere arămii.
Deasupra lui să zboare cu frunza cea dintâi
Un stol de păsări albe vâslind prin zări pustii,
Țipând a toamnă lungă ca dorul meu să-l știi.
De-o fi să fie raiul, să fie-un câmp de nea,
Să scânteie zăpada aprinsă stea cu stea
Și zurgălăi de sănii să sune cum suna
În țara mea pe vremuri copilăria mea
Când toată tinerețea, iubire, te-aștepta.