Dai Nippon
Soarele, pierind prin ceață cu lunară amăgire,
Vesperala lui ființă risipește împrejur,
Și ne-arată-n depărtare ca un cărăbuș de-azur,
Insula nelămurită pe a mării strălucire.
Stânci cu chipuri de balaur de pe coastă se desfac,
Și cetăți iluminate, cu pereții de hârtie
Ard acuma ca lanterne chinezești, pe când pustie
Apa mării fără spume le-oglindește ca-ntr-un lac.
Tace vântul sus în funii, și tăcută cade rama.
'Naintăm, vâslind cu teamă, ca în preajma-unui vis,
Căci deodată urcă gemeni pe un cet albastru-nchis
Cercul lunii de jăratic și-argintatul Fuji-Yama.