Cuvânt de învățătură la octomvrie 26, în ziua sfăntului și marelui mucenic Dimitrie, izvorâtoriului de mir asupra cutremurului

Jump to navigation Jump to search
Cuvânt de învățătură la octomvrie 26, în ziua sfăntului și marelui mucenic Dimitrie, izvorâtoriului de mir asupra cutremurului
de Antim Ivireanul


Doamne, mântuiaște-ne, că perim. Mathei, 8.

Pomenirea marelui mucenic Dimitrie, ce să prăznuiaște astăzi în toată lumea, ce alt așteaptă de la adunarea iubitorilor de prăznuire, făr numai laude și cântări. Însă eu, cunoscându-mă nevrédnic și slab întru știință, nu îndrăznesc să-i împletesc cununi de laude, nici să-i vestesc precum să cuvine măririle minunilor lui. Căci altă învățătură cearcă muceniceștile lui luptări și alt prăznuitoriu trebuie pentru luminatele lui nevoințe.

Drept acéia las să laude alții lucrurile lui céle slăvite, alții să povestească cea preste firea omenească bărbățiia sufletului său și alții să spue vitejiia cea mare, cu care au răbdat ranele și moartea. Iară eu, ca un neputincios la vorbă, precum mă îndemn să mă minunez de iale cu mintea, așa și a le cinsti mă silesc cu tăcéria și mă întorc cu vorba iară, la începutul cel dintâi: Doamne, mântuiaște-ne, că perim.

Pentru ca să arăt înaintea dragostei voastre nevoia ce au petrecut apostolii în corabie și grabnic ajutoriu ce le-au dat Hristos în mijlocul mării și nădăjduesc, cu darul sfântului, să vă folosiți sufletéște. Ce vă pohtesc să ascultați cu dragoste și cu socotință.

Înfricoșat lucru socotesc, cu adevărat, să fie stătut turburarea mării de astăzi, de vréme ce și sfânta Evanghelie o numéște mare (zicând): Și iată cutremur mare să făcu în mare.

Mi să pare ca când ași vedea înaintea ochilor miei chipul ei, de toate părțile să sufle vânturi mari, să se strângă împrejurul vântului nori negri și deși, toată marea să spumege de mânie și petutindenea să se înalțe valurile, ca niște munți. Mi să pare că văz corabiia apostolilor că o luptă cu multă sălbăticie turburarea mării: de o parte o bat valurile, de altă parte o turbură vânturile; de o parte o rădică spre ceriu, de altă parte o pogoară la iad. Mi să pare că văz pre féțele apostolilor zugrăvită, de frică, moartea: unul să se cutremure, altul să se spăimântéze; unul să se turbure, altul să strige și toți cu suspinuri și cu lacrămi să ceară, cu rugăminte, ajutoriu de la Hristos, ce dormiia: Doamne, mântuiaște-ne, că perim.

Eu însă nu mă minunez nici pentru turburarea mării, pentru căci fiind o stihie nestatornică, așa îi iaste pururea din fire, când să fie lină și când să se turbure, nici pentru turburarea apostolilor, pentru căci nevoia aduce pururea turburare și frică la oameni, ce mă minunez, cum s-au întâmplat că, îndată ce au alergat și îndată ce s-au rugat, îndată au luat și ajutoriul.Și să făcu liniște mare, zice Evanghelia.

Au încetat valuri, au perit întunérecul, s-au împrăștiiat norii, s-au smerit marea și corabiia întreagă și fărde nici o vătămare, au ajuns la adăposteală.

Cercând eu pricina aceștii minuni ce s-au făcut fărde zăbavă, aflu de la tâlcuitorii sfintei Evanghelii cum că alta n-au fost fără numai rugăciunea ce au făcut apostolii cu un glas și cu un suflet; toți deodată au strigat, toți s-au rugat, toți au cerșut deodată ajutor: Doamne, mântuiaște-ne, că perim. Și pentru acéia Domnul au ascultat, îndată rugăciunea lor și pre toți i-au mântuit, pre toți i-au păzit; n-au lăsat să piară nici unul în turburarea mării.

Drept aceia și dumnezeescul Theofilact: doarme, zice, Domnul, pentru ca să alérge apostolii, ce era înfricoșaț la ajutoriul lui, să-l roage și să ia pricină din rugăciunea lor cea de obște, să-i mântuiască din nevoe.

Cu adevărat, mare învățătură ni să dă noao cu aceasta, pentru ca să luom pildă, să ne rugăm și noi lui Dumnezeu la nevoile noastre céle de obște.

Lumea aceasta iaste ca o mare ce să turbură, întru care niciodată n-au oamenii odihnă, nici liniște. Corăbiile între valuri sunt împărățiile, crăiile, domniile și orașele, mulțimea norodului, politiile, suppușii, bogații și săracii, cei mari și cei mici, sunt cei ce călătoresc și să află în nevoe.

Vânturile céle mari ce umflă marea sunt nevoile céle ce ne supără totdeauna.

Valurile ce luptă corabiia sunt nenorocirile carele să întâmplă în toate zilele.

Norii ce negresc văzduhul, fulgerile ce orbesc ochii, tunetile ce înfricoșază toată inima vitează sunt întâmplările céle de multe féliuri, neașteptatele pagube, înfricoșările vrăjmașilor, supărările, necazurile ce ne vin de la cei din afară, jafurile, robiile, dările céle gréle și nesuferite, carele le lasă Dumnezeu și ne încungiură, pentru ca să cunoască credința noastră și să ne vază răbdarea.

Acuma dară, pentru ca să mântuiască norodul de acéstia și să lépede deasupra lor nevoia cea grea, oare care iaste, mijlocirea mântuirii? Acea mijlocire ne-o învață cu pilda lor norodul cel israiltenesc, când să supăra de oștile lui Hananeu, împăratul Aradului, în pustiu; ne-o învață lăcuitorii din Vetulua, când s-au ocolit în cetatea lor de oastea cea groaznică a lui Olofern; ne-o învață Esdra, când să întorcea cu norodul lui Israil în Ierusalim, mântuit din robiia Vavilonului; ne-o învață nineviténii, când au scăpat de periciunea, caré de spre partea lui Dumnezeu le-au fost spus prorocul Iona.

Toț aceștea, pentru căci s-au rugat cu un glas și cu un gând și au cerșut de la Dumnezeu ajutoriu, s-au mântuit.

Zice sfânta Scriptură: Și să rugă Israil rugă Domnului și auzi Domnul glasul lui Israil și déde pre Hananeu supt mâna lui. Și lăcuitorii ce era ocoliț în Vetulua au strigat cătră Domnul, cu toții deodată, neîncetat și au ascultat Domnul rugăciunea lor și i-au mântuit din mâinile lui Olofern. Zice Esdra: Am cerșut de la Dumnezeul nostru cale dreaptă noao și coconilor noștri și la toată agonisita noastră și ne-au ascultat pre noi. Și iară nineviténii au strigat cătră Dumnezeu, neîncetat și s-au îmbrăcat în saci, de la mare până la mic; și văzu Domnul lacrămile lor și n-au stricat pre ei, nici dobitoacele, nici cetatea lor.

Drept acéia, zice David la Psalm 21: Pre tine au nădăjduit părinții noștri, nădăjduiră și ai izbăvit pre dânșii; cătră tine au strigat și s-au mântuit.

Dară ce mai cerc eu din istoriile Scripturii și din pildele ei să învăț în ce chip să fugim din întâmplările și nevoile ce ne vin? Însuș Dumnezeu ne învață, prin rostul lui David, la Psalm 49 (zicând): Și mă chiamă pre mine în zioa necazului tău și te voiu scoate și mă vei proslăvi. Și la Psalm 90: Striga-va cătră mine și voiu asculta pre el. Cu dânsul sunt în necaz, scoate-voiu pre dânsul. Și iarăș prin rostul prorocului Isaiei, la 41 de capete zice: Și să vor bucura lipsiții, pentru că vor cére și eu voiu asculta, Dumnezeul lui Israil și nu voi părăsi pre ei. Asémene zice și la 29 de capete ale Ieremiei și la al 10 a Zahariei. Și Domnul nostru Iisus Hristos aceasta ne învață în sfânta Evanghelie: Céreți (zice) și să va da voao.

Și, pentru ca să ne încredințăm mai mult cum că făgăduiala lui iaste nemincinoasă, adaoge la 11 capete ale lui Marco: Toate câte veți cére rugându-vă, să crédeț că veț lua și vor fi voao. Și de pe aceasta putem cunoaște cum că nu iaste alt lucru mai de folos și mai cuviincios decât a ne ruga, împreună cu toții, să cérem de la Dumnezeu ajutoriu și să alergăm la milostivirea lui. De am ținea acest sfat și această învățătură, ce ne dă Domnul și să-l facem când ne încungiură întâmplările și nevoile céle mari, o cât ajutoriu și câtă mângâiare am lua de la nemăsurata mila lui Dumnezeu.

Dumnezeu iaste tată de obște al tuturor. Pre toț ne iubește ca pre niște adevărați fii ai lui și nu poate răbda milostivirea lui cea iubitoare de oameni să ne aflăm pururea în ticăloșii și în nevoi, ce numai așteaptă rugăciunea noastră; ia aminte să auză glasurile noastre; stă pururea cu urechile deșchise, pentru ca să ne asculte, îndată ce vom chiema numele lui cel sfânt.

Dară ce voiu să zic de nesimțirea cea mare a oamenilor acestui veac? Toți pătimesc, toți sunt în scârbe, toți suspină supt jugul cel greu al nevoei. Dară iaste cineva să zică, împreună cu David: Cătră Domnul, când m-am necăjit am stigat? Sau zice cineva, vreodată, lui Dumnezeu, întru supărările lui: miluiaște-mă, Doamne, și mă ascultă?

Noi pohtim să ne ajute Dumnezeu și să ne facă milă fărde a-l ruga.

Dară cine iaste împăratul acela, sau cine iaste stăpânitoriul acela, carele să împarță milă norodului său, sau să ușuréze pre suppușii lui de dările céle gréle, făr de a-l ruga și fărde a-i dovédi nevoia lor? Sau, să zic mai bine, carele iaste tatăl acela ce dă pâine feciorilor lui, făr de a-i cére? Și acéia ce nu face un împărat cu norodul său și un tată ce feciorii lui, fără de rugăciune, v < r > eț să o facă Dumnezeu cu noi, netrébnicii, din voința sa, fără de a ne ruga lui? Sărac trufaș au urât sufletul mieu, zice Domnul la 25 de capete ale lui Sirah. Nu poate răbda Dumnezeu nici cu un mijloc pre acei ce sunt lipsiți, ticăloș, nenorociț și apoi să înalță și stau îngânfaț întru ale sale și nu vor să se arate cum că au trebuință.

Și cine socotiți să fie aceștea? Noi suntem, cu toții, carii pătimim atâta scârbe nesuferite și stăm în cumpănă să perim de nevoi, de nenorociri și cu toate acéstia nu ne smerim înaintea lui Dumnezeu, nu ne plecăm cerbicea de trufiia cea multă ce avem, nu alergăm cu suspinuri și cu lacrămi să cérem ajutoriu de la Dumnezeu.

Și cum dară să va mântui norodul, cum să scuture această ticăloasă de țară sarcina cea grea a rélelor ce o supără? Noi socotim numai cu putérea noastră și cu înțelepciunea noastră, caré iaste nebunie înaintea lui Dumnezeu, să chivernisim norodul și să-l apărăm de réle? Dară în zadar trudim. Că zice Hristos: Fărde mine nu veți putea face nimic. Și David iară, la Psalm 126: De nu va păzi Domnul cetatea, în deșert o păzesc păzitorii.

Însă mie mi să pare cum că mulți (din cei ce ascultă) pot să răspunză la câte am zis până acum, că noi și mult ne rugăm lui Dumnezeu, când ne vin scârbele și nevoile și cădem la mila lui, dară nu vedem nici o mântuire, nici suntem încredințați cum că ajung rugăciunile noastre la ceriu, măcar că aceasta nu o crez să o facă nimeni.

Iar să vă spuiu ce au răspuns Tiveriu chesarul unui tânăr, carele pentru multele lui răutăți să afla la închisoare și să căzniia ticălosul multă vréme în legături, cu foame, cu séte, întru întunérecul pușcăriei. Și, de vréme ce cunoștea că nu iaste pentru dânsul nici o nădéjde de mântuire, au cerșut de la împăratul, cu mare rugăminte, să poruncească să-i dea moarte, pentru ca să se mântuiască din caznile ce pătimiia, căruia i-au zis Tiverie: Tu încă n-ai aflat har înaintea ochilor miei și-mi ceri o facere de bine ca aceasta?

Și de vréme ce un vinovat n-are îndrăzneală înaintea împăratului celui pământesc, măcar să-i ceară moarte, dară noi, că suntem vinovați înaintea a tot putérnicului împăratului Dumnezeu și încărcați de gréle păcate, cum pohtim să asculte Dumnezeu rugăciunea noastră și să dea bunătățile ce cérem? Cetiț la 59 de capete, la Isaia, să înțelégeț pricina pentru ce rugăciunile noastre nu află ascultare la urechile lui Dumnezeu. Zice prorocul: au nu poate mâna Domnului a mântui? Au îngreuit-au uréchia lui ca să nu asculte? Ce socotiț zice cum că nu poate preaputérnică mâna lui Dumnezeu, să vă mântuiască din nevoile voastre? Au doară socotiți că are astupate urechile lui și nu ascultă rugăciunea voastră? Ba nu iaste așa; ci pentru păcatele voastre (zice) au întors fața lui de la voi, ca să nu vă miluiască. Păcatele voastre céle multe sunt acélia ce opresc mila lui și acélia nu lasă rugăciunile voastre să ajungă înaintea scaunului dumnezeeștii lui măriri. Căci mâinile voastre (zice) pângărite-s cu sânge; buzele voastre grăesc fărdélege; limba voastră strânbătate cugetă; picioarele voastre aleargă pre calea răutății; nimeni nu grăiaște drept, nimeni nu va să facă judecată adevărată.

Și, cum dară, să vă asculte Dumnezeu? Cum să vă mântuiască din nevoile voastre? Și cum, ziceț mai bine, cum îndelung rabdă, cum îngăduiaște și cum poate suferi și nu ne cufundă pre toț, ca pre sodomleni? (Slavă, îndelungii răbdării tale, Doamne, slavă ție).

Via, filosoful, mergia odată pre mare cu corabiia și era împreună cu el, niște oameni răi. Și, apucându-i furtună mare, era să piară. Iar oamenii cei răi au început a să ruga dumnezeilor lor, să-i mântuiască din nevoe. Iar filosoful le-au zis: rogu-vă, tăceț, să nu vă priceapă caré cumva dumnezeii că sunteț aici, că adevărat vă va cufunda. Asémene zic și eu cătră păcătoșii ce să roagă, că mai bine iaste să tacă, decât cu buzele lor céle spurcate, să aducă rugăciuni, cătră Dumnezeu la nevoile lor, că în loc de a afla mântuire, poate să piară desăvârșit pentru păcatele lor.

Să cuvine întâi să lăsăm răutatea, jafurile, strâmbătățile, urâciunea, vrajba, zavistiia și atunce să ne rugăm, pentru căci atunce vom afla ascultătoare urechile lui Dumnezeu. Că zice sfântul Ioann Zlatoust: Când din buze curate iase rugăciunea, atunce ajunge la nemomita uréchia stăpânului. Când noi suntem curaț, atunce ajunge și rugăciunea noastră la ceriu. Însă afară de aceasta trebuiaște și alta, pentru ca să ne mântuim de nevoile noastre, cu mijlocul rugăciunii. Să cuvine, că precum iaste răutatea și întâmplarea de obște, să fie și rugăciunea de obște. Toți să ne rugăm, toț să cérem ajutoriu, precum au făcut și apostolii astăzi în corabie, de au strigat toți cu o gură și cu o inimă: Doamne, mântuiaște-ne că perim. Iară nu unul să se roage și altul nici să gândească; unul să plângă și altul să râză; unul să se întristéze și altul să se bucure. Pentru căci atunce adevărat, Dumnezeu nu ne ascultă.

Zice Hristos la Mathei, în 18 capete, că: De să vor tocmi doi dintru voi pre pământ de tot lucrul carele ar cere, fi-va lor, de la tatăl mieu cel din ceriuri. Deci dară, când doi, uniți, să vor ruga, câștigă mila; cu cât mai vârtos vor câștiga, când tot norodul și toată mulțimea, cu un glas și cu o gură și cu o inimă, vor cére de la Dumnezeu ajutoriu.

Pentru aceasta vă pohtesc, feții miei, așa să vă rugaț, pururea și toți deodată. Și mai vârtos întru acéste vremi ce s-au înmulțit nevoile și pre toți, împreună, de toate părțile ne-au încungiurat nenorocirile, necazurile și scârbele. Că zice David: Voia celor ce să tem de el va face și rugăciunea lor va auzi și-i va mântui pre dânșii. Ne va asculta pururea Dumnezeu, când toți cu inimă curată îl vom ruga și ne va mântui de toate primejdiile și din toate nevoile, prin rugăciunile marelui mucenic Dimitrie, ce să prăznuiește astăzi, a căruia rugăciuni să păzească pre înălțatul domnul nostru și toată cinstita boerime și tot norodul creștinesc. Amin.